Titlul XII — DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT

Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru și întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu și în socoteala altuia, ori între unul din aceștia și cărăușul ce se însărcinează a-l face.

Se numește "cărăuș" persoana care își ia însărcinarea ca într-un mod oarecare sa transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare.

Obligațiunile între expeditor și întreprinzătorul de transporturi pe apa, și capitat sau patron, sînt reglementate prin dispozițiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.

Expeditorul trebuie să dea cărăușului care i-ar face cererea o scrisoare de carat.

Scrisoarea de carat poate să fie la ordin sau la purtător.

Forma și efectele girului scrisorii de carat sînt reglementate prin dispozițiunile titlului IX din aceasta carte.

Scrisoarea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor și sa cuprindă:

1. Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transport și dacă lucrurile sînt în lăzi sau pachete, și calitatea acestora, numărul și sigiliile sau mărcile puse pe dânsele;

2. Numele expeditorului și locuinta sa;

3. Numele și locuinta cărăușului;

4. Locul de destinație și persoanma destinatarului, cu arătarea dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător;

5. Portul sau prețul transportului și sumele datorate cărăușului pentru expeditiune, adăugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion;

6. Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iuteala.

7. Celelalte stipulațiuni asupra cărora părțile s-au înțeles.

Expeditorul se poate desemna el însuși ca destinatar.

Expeditorul este dator a incredinta cărăușului actele de vama sau actele ce ar fi de trebuinta; el este răspunzător de cuprinsul și regularitatea lor.

Cărăușul va da expeditorului cînd acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de către subscris de dânsul.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuș transfera posesiunea lucrurilor transportate.

Convențiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie față de destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuși.

Dacă cărăușul primește lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezintă vicii aparente de imbalotare.

Cărăușul este dator să facă expedițiunea lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinatiunei ce acele lucruri au, sau pentru alte motive, nu ar trebui să se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau forta majoră.

Dacă din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăușul trebuie să încunoștiințeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a realiza contractul plătind numai cheltuielile făcute de cărăuș și dacă impidicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăușul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviință, dar este dator a plati cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și imediat rezultând din executarea acestui contra-ordin.

Obligațiunile cărăușului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care lucrurile fiind ajunse la locul de destinație, persoana căreia îi sînt destinate și care poseda actele necesate a făcut cererea de predare cărăușului, sau din momentul în care i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.

Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol, este al celui ce poseda exemplarului scrisorii de carat subscris de cărăuș. Cărăușul primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului suszis sau dacă destinațiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat el poate pretinde o noua scrisoare de carat.

Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăște prin învoirea părților. În lipsa el este lăsat la aprecierea judecații.

Cărăușul este răspunzător de faptele subordonaților săi, de ale tuturor cărăușilor succesive și de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredințat facerea transportului.

Diferiții cărăuși au dreptul de a face să se declare pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul cînd ele le sînt încredințate.

În lipsa unei asemenea declarațiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare și conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.

Cărăușul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredințate spre transport, din momentul în care le primește pînă la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau care se strica ușor, animale sau lucruri, pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condițiuni, administrațiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din viciul lucrurilor transportate, din cauza naturii lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului afară numai dacă ele sînt în culpa vădită.

Stricăciunile se vor proba conform dispozițiunilor art. 71, și expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarului, după distincțiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiție sa ceara predartea lucrurilor transportate, cu sau fără cauțiune.

În caz de întîrziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăușul pierde o parte din prețul transportului în proportiune cu durata întârzierii, și pierde prețul transportului dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.

Cărăușul nu este responsabil de întîrziere dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.

Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

Cărăușul își poate margini răspunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micșorare în greutate sau măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotărâtă mai dinainte și specifică pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărțite în lăzi sau colete.

Cărăușul nu poate beneficia de convențiunea prin care dânsul și-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micșorarea nu putea ajunge la acea hotărîre de părți.

Paguba provenită prin pierderea sau stricăciune se calculează după prețul curent al lucrărilor transportate, la locul și timpul predării. Prețul curent se stabilește după dispozițiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune.

Dacă paguba este cauzată prin doi sau neglijența vădită, cuantumul despăgubirii se determina după dispozițiunile art. 1084 și 1086 din Codul civil.

În alt caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăușului fără arătarea conținutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particuare ale faptului.

Cărăușul nu răspunde de lucrurile prețioase, bani și titluri ce nu i-au fost declarate, și în caz de pierdere sau stricăciune, nu este răspunzător decât de valoarea arătată.

După ajungerea lucrurilor transportate sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum și acțiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrărilor și a scrisorii de carat.

Cărăușul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persoana ce se prezintă a le primi nu-și îndeplinește operațiunile.

În caz de neînțelegere dacă destinatarul plătește suma ce crede ca datorește și depune în același timp și diferența pînă la suma pretinsa de cărăuș, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.

Dacă scrisoarea de carat e la purtător, cărăușul se poate opune ca să facă predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predării, starea în care se afla lucrurile transportate, deși ele n-ar prezenta încă semne exterioare de stricăciune.

Destinatarul care primește lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datorește pentru transport, după scrisoarea de carat, precum și toate celelalte cheltuieli.

Dacă cărăușul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăușilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînțelegere, pierde dreptul de regres și rămîne răspunzător către expeditor și cărăușii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau; are însă acțiune contra destinatarului.

Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuș. Se poate indrepta și contra cărăușilor intermediar, cînd s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul cînd acesta a făcut transportul.

Orice cărăuș chemat a răspunde de fapte care nu sînt ale sale, are facultatea a chemat în garanție sau pe cărăușul care l-a precedat imediat, sau pe cărăușul intermediar răspunzător de paguba, după dispozițiunile stabilite mai sus.

Pentru toate creanțele rezultând din contractul de transport, cărăușul are privilegiul asupra lucrurilor transportate pînă la predarea lor destinatarului.

Dacă sînt mai mulți cărăuși, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.

Dacă nu se găsește destinatarul, sau se ivește neînțelegere în privinta primirii lucrurillor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de pace poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile și sa ordone vînzarea lor pînă la concurenta sumelor datorate cărăușului, observându-se formele prevăzute în art. 71.

Dacă nu e nici o contestație, cărăușul, pentru a obține plata ce i se datorește, se va conformă dispozițiunilor art. 388.

Dacă în contractul de transporta fost prevăzut vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întîrziere a predării, se poate cere și executarea transportului și clauza penală.

Pentru neplata clauzei nu se cere ca paguba să se probeze.

Cînd s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferența.

Clauza penală nu poate să aibă loc cînd, în cazurile prevăzute de art. 425 și 428, cărăușul nu este supus la răspundere.

Plata portului și primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acțiune contra cărăușului.

Cu toate acestea, acțiunea contra cărăușului pentru pierderea parțială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaște în momentul predării, subzistă și după plata portului și primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedește ca pierderea sa stricăciunea a avut loc între darea lucrurilor în primirea cărăușului și predarea facuta de acesta, cu condițiune însă ca cererea pentru verificare să fie facuta de îndată, după ce se va fi descoperit paguba și nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

Orice stipulație care ar exclude sau ar margini, în transporturile pe cale ferată, obligațiunile și răspunsurile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 428, 429, 430, 432, 433, 436, și 440 sînt nule și de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise regulamentele generale sau particulare, afară numai de cazul cînd prin tarife speciale s-ar stabili ca prețul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.