Capitolul 2 — DESPRE PUNEREA SIGILIILOR ȘI DESPRE INVENTAR

Pe această pagină

Articolul 743

Îndată după declarațiunea falimentului sau cel mult în 24 ore, judecătorul sindic sau judecătorul de pace, după declarațiunea judecătorului sindic, va proceda la punerea sigiliilor. Chiar înainte de declarațiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigiliilor din oficiu, sau după staruinta unuia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parțială de activ.

Articolul 744

Sigiliile se vor pune pe magazine, comptoare, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii, mobile și pe orice efecte ale falitului.

Cînd sigiliile s-au aplicat prin mijloacele unui judecător de pace el va inainta actele imediat judecătorului sindic care l-a delegat.

Articolul 745

Vestimentele, rufele și mobilele necesare falitului și familiei lui, nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului, cu o lista descriptivă, rezervindu-se dreptul tribunalului de a statua asupra reclamanților ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea judecătorului sindic sau a creditorilor.

Articolul 746

Obiectele, a căror vânzare a fost autorizata, nu vor fi puse sub sigilii, dacă judecătorul sindic va cere, dar vor trebui să fie imediat iventariate și prețuite. Procesul-verbal constatator va inainta tribunalului.

Articolul 747

Registrele de comerț ale falitului, dacă judecătorul sindic găsește de cuviință nu se vor pune sub sigilii, dar vor trebui să fie parafate, încheindu-se proces-verbal cu o descriere minuțioasă a stării în care se găsește.

Acest proces-verbal se va atașa la dosarul falimentului, iar registrele se vor ridica de judecătorul sindic, spre a le depune imediat la grefa tribunalului.

În caz însă de acuzatiune de fals judecatoru penal va putea cere remitere temporară a registrelor pentru trebuințele judecații.

Articolul 748

Cambiile și celelalte titluri de credit cu scandenta scurta sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau actele în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi ridicate de judecătorul sindic, după o prealabilă descriere a lor printr-un proces-verbal, ce se va atașa la dosarul falimentului, pentru ca judecătorul sindic sa îngrijească a se face acele acte.

Articolul 749

Atunci cînd judecătorul sindic găsește ca iventarul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate proceda imediat la facerea iventarului, și apoi să aplice sigiliile.

Articolul 750

În cele trei zile de la numirea sa, judecătorul sindic va proceda la inentarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia sau citându-l legalmente.

Articolul 751

Inventarul este scutit de formalitățile obișnuite de procedura și de taxele de timbru și înregistrare; el va trebui să fie făcut în dublu original de către judecătorul sindic în prezenta unuia sau mai multor creditori designati de către tribunal.

Inventarul trebuie să cuprindă descrierea întregului activ al falitului și să fie subscris de toți aceia care au participat la afacerea lui. Unul din originalele inventarului, va trebui să fie depus, în 24 ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului.

Judecătorul sindic se poate ajuta, la facerea inventarului și la estimatiunea bunurilor, cu o persoană experta numita de tribunal.

Cu toate acestea, cînd împrejurările speciale ale falimentului o cere, tribunalul poate prescrie regule și precautiuni particulare pentru facerea inventarului.

Articolul 752

Inventarul odată terminat, judecătorul sindic se constituie depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanțe, registrelor, hârtiilor, mobilelor și celorlalte obiecte ale falitului.

Judecătorul sindic va putea lua, cu aprobarea tribunalului, orice măsură de asigurare pentru paza bunurilor falimentului, pentru care este constituit depozitar judiciar.

Banii trebuie să fie depusi la Casa de Depuneri și recipisa la tribunal.

În ce se atinge de registrele și de hârtiile falitului în caz de acțiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 și 457 și altor dispozițiuni relative din codul de instrucțiune criminală.

Articolul 753

Dacă falimentul se declara în urma morții falitului, mai înainte de a se fi făcut inventarul moștenirii sale, sau dacă falitul moare în urma declarării falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procede îndată la formarea lui conform regulilor de mai sus, în prezenta moștenitorilor sau cei legalmente citați.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.