HOTĂRÂRE nr. 974 din 29 decembrie 1994

În sensul acestei prevederi, sunt plătitoare de impozit pe profit toate persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice activitate desfășurată, atât în țară, cât și în străînătate.

În această categorie de contribuabili se cuprind: regiile autonome, indiferent de subordonare; societățile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare de capital străîn sau cu capital integral străîn; societățile agricole; organizațiile cooperatiste; instituțiile financiare și de credit și alte asemenea persoane juridice române.

În acest sens, persoanele juridice străine (companii, fundații, asociații, organizații, trusturi și orice entități similare), înființate și organizate în conformitate cu legile unei alte țări devin subiect al impozitării, conform prezentei ordonanțe, atunci când își desfășoară activitatea, integral sau parțial, prin intermediul unui sediu permanent autorizat să funcționeze în România.

Prin sediu permanent, conform prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanță, se înțelege locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, total sau parțial, condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent.

Sediul permanent include: un birou, inclusiv de conducere, o sucursală, o agenție, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un loc de extracție a gazelor și petrolului sau orice alt loc din care se extrag resurse naturale.

Un șantier de construcții sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanță și furnizare de servicii pentru același proiect sau proiecte conexe, devin sediu permanent dacă au o durată mai mare de 12 luni.

Un sediu permanent nu include: folosirea de spații pentru depozitare sau distribuire de mărfuri; menținerea unor stocuri de mărfuri și bunuri aparținând unei activități, doar pentru stocarea și distribuirea acestora; menținerea unor stocuri de mărfuri aparținând unei activități, pentru distribuirea lor către o altă activitate și menținerea unui loc pentru colectare de informații sau prestarea unor lucrări pregătitoare sau auxiliare.

Potrivit acestei prevederi, persoanele juridice și fizice străine sunt contribuabili atunci când participă în baza unui contract de asociere la realizarea de activități în scopul obținerii de profit, asociere ce se poate realiza potrivit dispozițiilor legale.

De asemenea, sunt considerați contribuabili persoanele juridice și fizice străine care participă la orice asociere cu persoane fizice sau juridice române, ce se bazează pe împărțirea între asociați a profiturilor rezultate din activitatea desfășurată.

Prin agent dependent, în înțelesul prezentelor instrucțiuni, se înțelege intermediarul, persoana fizică, juridică sau altă entitate, care își desfășoară activitatea în România în numele, pe contul și sub controlul unei persoane străine, în baza unui înscris între aceștia, cu excepția reprezentantelor autorizate să funcționeze pe teritoriul României, care aparțin firmelor străine.

Persoanele juridice și fizice române, partenere într-un contract de asociere, conform Codului comercial și altor dispoziții legale în materie, sunt obligate la plata impozitului pe profitul realizat dintr-o activitate desfășurată potrivit contractului, caz în care impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică.

Se supun acelorași prevederi toate persoanele juridice și fizice române care participă la orice asociere cu persoane juridice romăne ce se bazează pe împărțirea între asociați a profiturilor rezultate din activitatea desfășurată.

În această categorie de contribuabili se cuprind: asociațiile, fundațiile, organizațiile sindicale și celelalte organizații cu caracter obștesc, cultele religioase, partidele politice, precum și altele asemenea, înființate cu scopul desfășurării de activități nelucrative, fără a urmări obținerea de profit, caz în care nu devin subiect al impozitării.

Veniturile obținute din activități fără scop lucrativ ale acestor contribuabili și care nu sunt impozabile includ: cotizațiile membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare, dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri și alte venituri de aceeași natură.

În scopul aplicării prevederilor art. 1 alin. (3) din ordonanță, veniturile și cheltuielile aferente activităților desfășurate cu scopul obținerii de profit se vor evidenția din punct de vedere contabil distinct, iar calculul impozitului pe profitul rezultat se va efectua după metodologia contribuabililor mici.

În scopul aplicării acestor dispoziții, contribuabilii care intră sub incidența acestor prevederi au obligația evidențierii distincte a veniturilor din jocuri de noroc și din activitatea barurilor și cluburilor cu program de noapte.

Conform acestor prevederi, Banca Națională a României calculează profitul impozabil în mod asemănător calculului pentru micii contribuabili.

Sediile permanente, definite, conform prezentelor instrucțiuni, la art. 1 alin. (1) lit. b) din ordonanță, prin intermediul cărora persoanele juridice străine își desfășoară activitatea, parțial sau total, în România, calculează profitul impozabil potrivit metodologiei utilizate de marii contribuabili.

În cazul acestor entități, impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotei de 44,2% (38%+6,2%) asupra profitului impozabil calculat potrivit alineatului anterior, caz în care nu se aplică impozitul pe dividende.

Exemplu:

O persoana juridică, înființată în Austria, după legislația acestui stat, realizează prin intermediul unei sucursale autorizate să funcționeze în România un profit impozabil de 1.000 $ S.U.A.

Impozitul datorat de persoana juridică străînă în România este de 442 $ S.U.A., calculat astfel:

Cota de impozit de 6,2% nu se aplică în cazul societăților comerciale persoane juridice române cu participare de capital străîn sau cu capital integral străîn.

În sensul prezentei ordonanțe, prin agricultură se înțelege activitatea desfășurată în domeniul culturii vegetale, creșterii animalelor pentru prăsilă, producție, reproducție, selecție și din piscicultură, din care se obțin materii prime, exclusiv cultura florilor, plantelor ornamentale și tutunului.

Intră sub incidența acestor prevederi contribuabilii care realizează anual cel puțin 80% din venituri, din activitățile: cultura cerealelor, leguminoaselor pentru boabe, legumelor, cartofilor, plantelor tehnice și de nutreț, plantelor medicinale și aromatice, pomicultură, viticultură, din creșterea bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor, cabalinelor, bubalinelor, păsărilor, albinelor, viermilor de mătase, animalelor de blană, toate acestea numai pentru prăsilă, producție, reproducție și selecție, precum și din piscicultură.

Aceste prevederi se aplică numai contribuabililor care, urmare activităților menționate mai sus, realizează produse sub formă de materii prime.

Suma impozitului pe profit datorată este egală cu profitul impozabil, înmulțit cu cota respectivă de impozit.

Suma impozitului pe profit ce urmează a fi plătită este suma impozitului astfel determinată, diminuată cu creditele fiscale reglementate și permise prin ordonanță, așa cum se menționează la cap. 5.

Nu sunt considerate venituri din agricultură și nu intră sub incidența acestor prevederi veniturile obținute din cultura florilor, plantelor ornamentale și tutunului, precum și cele realizate din activitatea de pescuit (oceanic, maritim, fluvial, din râuri, bălți și lacuri), cu excepția cazurilor când sunt amenajate pentru creșterea peștilor.

Cifra de afaceri, în înțelesul prezentelor instrucțiuni, reprezintă totalitatea veniturilor realizate de contribuabil din orice sursă.

Întrucât condiția prevăzută la lit. c) este comună pentru toți contribuabilii persoane juridice române până la 1 ianuarie 1995, încadrarea acestora în contribuabili mari sau mici, pentru anul 1995, se va efectua având în vedere condițiile prevăzute la lit. a) și b).

Începând cu anul 1995, condiția prevăzută la lit. c) va fi dată de statutul contribuabilului (mare sau mic) pe care l-a avut în anul 1995, ținând seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) din ordonanță.

În categoria contribuabililor mici intră numai persoane juridice române, ceilalți contribuabili, așa cum sunt definiți la art. 1 din ordonanță, sunt considerați contribuabili mari, excepție făcând Banca Națională a României, asocierile care nu dau naștere unei persoane juridice și persoanele juridice fără scop lucrativ.

Pentru încadrarea unui contribuabil, persoana juridică română, în categoria celor mici, se are în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (2).

Astfel, se consideră contribuabil mic, contribuabilul persoana juridică română care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la lit. a), b) și c) din alin. (2) al art. 3 din ordonanță. Pentru calculul cifrei de afaceri prevăzute la lit. a), în vederea comparării acesteia cu plafonul de 10 miliarde lei se va însuma cifra de afaceri lunară într-o perioadă de 12 luni, care se încheie la 30 noiembrie a anului fiscal precedent.

Exemplu:

Pentru a verifica îndeplinirea condiției prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) pentru anul 1995, contribuabilul va însuma cifra sa de afaceri lunară din perioada 1 decembrie 1993 - 30 noiembrie 1994.

Acest procedeu se va aplica și pentru anii următori.

Condiția de contribuabil mic, în cazul celor care la data de 1 ianuarie 1995 îndeplinesc cumulativ dispozițiile art. 3 alin. (2), operează până când acesta devine contribuabil mare, caz în care cel puțin una dintre condițiile prevăzute de art. 3 alin. (2) nu este îndeplinită sau în baza prevederilor art. 11 alin. (1) din ordonanță.

Începând cu anul 1996, suma prevăzută la lit. a) se actualizează de către contribuabili în funcție de indicele inflației aferent perioadei de 12 luni, care se încheie la data de 30 noiembrie a anului fiscal precedent.

Anual, suma de 10 miliarde lei se actualizează de către contribuabili în funcție de indicele de inflație.

Astfel, pentru anul 1997, suma de 10 miliarde lei se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre luna decembrie 1995 și luna noiembrie 1996.

În cazul când un contribuabil nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 3 alin. (2) din ordonanță, acesta este considerat contribuabil mare.

Astfel, sunt considerați contribuabili mari contribuabilii care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

- cifra de afaceri este mai mare de 10 miliarde lei și numărul salariaților permanenți la începutul anului fiscal este mai mare de 299 salariați;

- cifra de afaceri este mai mica de 10 miliarde lei și numărul de salariați permanenți la începutul anului fiscal este mai mare de 299 salariați;

- cifra de afaceri este mai mare de 10 miliarde lei și numărul de salariați permanenți la începutul anului fiscal este mai mic de 299 salariați.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1), anul fiscal începe la 1 ianuarie al fiecărui an și se sfârșește la 31 decembrie al aceluiași an.

Pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) se au în vedere următoarele:

A. În cazul înființării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă începe:

B. În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul în care a fost înregistrată înființarea acestuia.

Perioada impozabilă, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei persoane juridice, încetează la data expirării contractului de asociere.

Exemplu:

Prima perioadă impozabilă pentru un contribuabil care s-a înființat pe 15 aprilie începe în ziua de 15 aprilie și se încheie la 31 decembrie.

Pentru un contribuabil existent, care s-a lichidat în ultima zi a lunii iunie, ultima perioadă impozabilă începe în ziua de 1 ianuarie și se încheie la 30 iunie.

În scopul determinării profitului impozabil se iau în calcul toate profiturile, câștigurile și creșterile de active din orice sursă, inclusiv orice operațiuni efectuate în favoarea asociaților, respectiv acționarilor, într-un an fiscal.

Pentru determinarea profitului impozabil, potrivit acestui alineat, contribuabilii sunt obligați să întocmească un bilanț la sfârșitul anului fiscal, care cuprinde elementele de activ și de pasiv prezentate în aceste instrucțiuni în legătură cu art. 5 alin. (2) din ordonanță.

Profitul impozabil se calculează după cum urmează:

minus b) activul de la începutul anului fiscal minus obligațiile aferente acestuia (patrimoniul net de la începutul anului fiscal), actualizat la inflație pentru întregul an fiscal;

minus c) aportul efectuat la capitalul social în cursul anului fiscal, actualizat la inflație, și veniturile din dividendele încasate de contribuabili de la o persoană juridică română, precum și veniturile înregistrate în avans aferente anilor fiscali următori;

plus d) cheltuieli nedeductibile, orice plăți în bani sau în natură efectuate în favoarea acționarilor sau asociaților, actualizate la inflație, și alte elemente prevăzute în bilanțul contabil, în funcție de specificul activității contribuabilului.

Elementele patrimoniale ce se actualizează la inflație sunt atât de activ, cât și de pasiv.

Potrivit art. 5 alin. (1) din ordonanță și prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, elementele de activ sunt:

1. Imobilizări necorporale:

1.1 Cheltuieli de constituire și de cercetare-dezvoltare.

1.2 Alte imobilizări.

1.3 Imobilizări în curs.

2. Imobilizări corporale:

2.1 Terenuri, inclusiv investițiile pentru amenajarea lor.

2.2 Mijloace fixe.

2.3 Imobilizări în curs.

3. Imobilizări financiare:

3.1 Titluri de participare.

3.2 Alte titluri imobilizate.

3.3 Creanțe imobilizate.

4. Stocuri:

4.1 Stocuri de materii și materiale, obiecte de inventar și stocuri aflate la terți.

4.2 Producție în curs de execuție.

4.3 Produse.

4.4 Animale.

4.5 Mărfuri.

5. Alte active circulante:

5.1 Furnizori-debitori.

5.2 Clienți și conturi asimilate.

5.3 Alte creanțe.

5.4 Decontări cu asociații privind capitalul social.

5.5 Titluri de plasament.

5.6 Conturi la bănci, casa și acreditive.

6. Alte active:

6.1 Cheltuieli înregistrate în avans.

6.2 Prime privind rambursarea obligațiunilor.

Prin obligații, ca elemente de pasiv, în sensul art. 5 alin. (1) din ordonanță și al regulilor contabile, se înțelege următoarele:

1. împrumuturi și datorii asimilate;

2. furnizori și conturi asimilate;

3. clienți-creditori;

4. alte datorii, cu excepția dividendelor datorate acționarilor sau asociaților din profitul realizat în anul fiscal curent și a sumelor datorate de contribuabil subunităților sale.

Metodologia de actualizare la inflație, prezentată mai jos, se referă la elementele patrimoniale care sunt înscrise în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal.

Ca regulă generală, actualizarea la inflație a elementelor patrimoniale se efectuează începând cu luna în care are loc modificarea acestora și sfârșitul anului fiscal, astfel:

Valoarea mijloacelor fixe achiziționate în timpul anului fiscal este actualizată în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre luna în care acestea au fost achiziționate și sfârșitul anului fiscal.

Valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune sau valorificate este actualizată în funcție de modificarea indicelui de inflație din luna în care acestea au avut loc și sfârșitul anului fiscal.

Actualizarea valorii mijloacelor fixe are loc numai în cadrul grupei din care fac parte.

Valoarea mijloacelor fixe înscrise în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal este valoarea rămasă după deducerea amortizării fiscale, așa cum este prevăzut la art. 7 din ordonanță.

- produsele finite și semifabricate aflate în stoc la sfârșitul anului fiscal, evaluate pe baza costurilor aferente obținerii acestora, se actualizează în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna ultimei intrări în stoc.

Exemplu:

Un contribuabil deține în stoc la 31 decembrie 1995 200 bucăți produse finite la un preț de înregistrare de 5.500 lei/buc. Ultima intrare în stoc în cursul anului 1995 s-a efectuat în luna octombrie.

La sfârșitul anului fiscal valoarea stocului de produse finite înscrisă în bilanț se va determina în modul următor:

- producția neterminată aferentă produselor cu un ciclu de fabricație mai mare de 30 de zile, inclusiv imobilizările în curs, existente în stoc la sfârșitul anului fiscal, evaluate la costul de producție, se actualizează la inflație în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna în care a avut loc creșterea stocului.

Exemplu:

Un contribuabil înregistrează la începutul anului fiscal producție neterminată cu ciclu de fabricație de 14 luni, în sold de 100.000 lei. În cursul anului, sunt executate fazele de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, după cum urmează:

Pentru determinarea valorii producției neterminate care va fi înscrisă în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, contribuabilul va actualiza soldul la 31 decembrie, în modul următor:

- bunurile aflate în stoc, cu excepția celor prezentate anterior, se evaluează în funcție de metoda folosită în scop contabil, iar valoarea lor se actualizează în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna ultimei intrări. Când stocul de la începutul anului fiscal aferent unui bun de un anumit sortiment nu se majorează cu noi achiziții în cursul anului fiscal, valoarea stocului înscrisă în bilanțul de la începutul anului fiscal se actualizează în funcție de modificarea indicelui de inflație pe întreg anul fiscal.

Exemplu:

Un contribuabil "X"prezintă următoarea situație a stocului de materie prima "A" în cursul anului fiscal:

Pentru determinarea valorii stocului care va fi înscrisă în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, contribuabilul va actualiza soldul la 31 decembrie 199..., cu modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna octombrie (luna ultimei intrări), în cazul prezentat, de 0,34.

Pentru determinarea valorii stocului care va fi înscrisă în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, contribuabilul va actualiza soldul la 31 decembrie 199... cu modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna octombrie (luna ultimei intrări), respectiv 0,34.

TABELUL nr. 2

Pentru determinarea valorii stocului care va fi înscrisă în bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, contribuabilul va actualiza soldul la 31 decembrie 199... cu modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și luna octombrie (luna ultimei intrări), respectiv 0,34.

TABELUL nr. 3

La determinarea profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de natura lor.

În mod similar, în cheltuieli se vor înregistra sumele plătite sau de plată aferente acestor venituri. Înregistrarea în contabilitate a veniturilor și, respectiv, a cheltuielilor, va reflecta creșterea sau micșorarea patrimoniului contribuabilului, într-un an fiscal pentru care se face impunerea.

Veniturile și cheltuielile realizate, care duc la creșterea sau micșorarea activului, pot fi în legătura directă sau indirectă cu activitatea contribuabilului (ex. vânzări, servicii prestate, comisioane de bursă, închirieri, exproprieri, contribuții, diviziune, sponsorizare, retragere de active). Astfel:

A. În venituri se includ:

Înregistrarea veniturilor în evidența contabilă se va efectua conform Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991.

B. În cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor se includ:

În cazuri justificate, contribuabilii pot schimba metodele de evaluare utilizate numai cu aprobarea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, după caz, pe baza prezentării influentelor asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra nivelului impozitului pe profit.

Cererea făcută în acest scop, însoțită de documente justificative, se poate depune până la data de 30 septembrie a fiecărui an fiscal.

Potrivit acestor dispoziții, modificarea metodelor de evaluare operează începând cu anul fiscal următor aprobării date.

La stabilirea profitului impozabil se vor lua în calcul numai cheltuielile care reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit după natura lor, care sunt aferente realizării profitului, așa cum sunt înregistrate în contabilitatea contribuabililor în limitele prevăzute de legislația în vigoare.

În cazul când o cheltuială este aferentă mai multor activități, cheltuielile vor fi alocate pe activitățile respective, proporțional cu veniturile realizate pe fiecare activitate.

Exemplu:

Societatea comercială "X" produce și vinde frigidere atât în România, cât și în străînătate. Această societate comercială contractează și achită unei agenții publicitare anunțuri tipărite spre a promova vânzarea frigiderelor în străînătate. Societatea realizează venituri în proporție de 30% din vânzarea frigiderelor în străînătate. În această situație, societatea va deduce 30% din cheltuielile făcute cu agenția de publicitate din venitul realizat din vânzarea frigiderelor în străînătate.

În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) lit. d), se are în vedere cota prevăzută în legea bugetară anuală.

Sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor nu sunt deductibile.

Sunt considerate cheltuieli de sponsorizare numai acele cheltuieli de care poate beneficia orice persoană juridică de utilitate publică sau persoana juridică nonprofit cu sediul în România, precum și orice persoană fizică, care are domiciliul în România sau aparține spiritualitatii românești, în scopul desfășurării unei activități cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv sau care este destinată protecției drepturilor omului și educației civice ori calității mediului înconjurător.

Contribuabilii care efectuează în domeniile sus-menționate beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizării, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil, conform Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea.

Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se repartizează în anul următor, dacă sunt deductibile în conformitate cu acest alineat și cu alin. (1). Aceste prevederi nu se aplică societăților bancare și instituțiilor financiare, care vor fi menționate în instrucțiuni.

Cheltuielile cu dobânzile ce depășesc limita prevăzută la art. 6 alin. (4) din ordonanță (suma veniturilor din dobânzi, plus 20% din alte venituri ale contribuabililor, respectiv contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și cistigurile, indiferent de sursa) se recuperează în anul următor, cu respectarea aceleiași reguli de deducere a acestor cheltuieli.

Exemplu:

Un contribuabil "X" înregistrează la sfârșitul anului fiscal 1996 următoarea situație:

Pentru determinarea sumei actualizate a cheltuielilor cu dobânzile rămase nedeductibile în anul 1996, de repartizat în anul 1997 (rd. 7) și care urmează a fi înscrisă în Declarația de impunere pentru impozitul pe profit aferent anului fiscal 1996, s-a procedat astfel:

Instituțiile financiare sunt unitățile cu personalitate juridică a căror funcție constă în finanțare prin colectarea de disponibilități bănești în scopul acordării de împrumuturi.

Resursele principale ale acestor unități sunt constituite din fonduri provenind din depuneri la vedere și pe termen, bonuri de casă, obligațiuni etc. și din dobânzi.

În sfera instituțiilor financiare sunt cuprinse unități autorizate, cum sunt:

- cooperativele de credit (credit pentru consum, credit pentru ipotecare, credit agricol);

- casele de economii;

- societățile de plasament, de investiții, de portofolii (a căror funcție principala este de a transforma în plasamente financiare disponibilitățile atrase în acest scop, fără a deține controlul asupra unităților în care dețin participații);

- agențiile de schimb și mijlocitorii în valori mobiliare (funcția principală fiind ca parte în cumpărarea și vânzarea de titluri).

Nu fac parte din categoriile sus-menționate agențiile de intermediere și unitățile al căror obiect de activitate, în principal, constă în a da garanție pe semnătură (anterioară) asupra efectelor destinate a fi scontate.

La determinarea profitului impozabil anual, amortizarea mijloacelor fixe calculată potrivit alin. (2) al art. 7 din ordonanță este deductibilă.

Potrivit acestor dispoziții, contribuabilii vor grupa mijloacele fixe din evidența contabilă pe grupele prevăzute mai sus în funcție de durata normală de amortizare prevăzută în clasificația aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 266/1994, dată în aplicarea Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

În cazul în care contribuabilii au în funcțiune mijloace fixe care, potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, au valoare mai mare de 200.000 lei și o durată normală de funcționare mai mare de 2 ani, și care nu poate fi stabilită potrivit clasificației aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 266/1994, acestea se includ în grupa 4 și amortizarea se calculează aplicând cota aparținând acestei grupe.

În scopul aplicării corecte a prevederilor de la art. 7 alin. (2) din ordonanță, contribuabilii sunt obligați să țină evidența mijloacelor fixe din grupele 1, 2, 3, 4 și 5, împărțite pe subgrupele prevăzute în Catalogul privind duratele normale de funcționare și clasificarea mijloacelor fixe aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 266/1994.

Pentru evidența mijloacelor fixe este necesar a se întocmi fișe pentru fiecare subgrupă, care să conțină valoarea mijloacelor fixe, intrările, ieșirile și suma reprezentând cheltuielile cu reparațiile sau îmbunătățirile aduse mijloacelor fixe existente în aceste subgrupe, suma amortizării calculată conform prezentelor instrucțiuni.

Pentru grupa 6, care include mijloace fixe cu durata normală de funcționare mai mare de 30 de ani, se ține evidența pe fișe separate pentru fiecare mijloc fix, care vor avea același conținut cu cel de la alineatul precedent.

Cotele anuale de amortizare prevăzute mai sus se aplică la soldul mijloacelor fixe din acea grupă de la sfârșitul anului fiscal.

Soldul mijloacelor fixe de la sfârșitul anului se determină astfel:

- valoarea rămasă a mijloacelor fixe de la începutul anului fiscal, actualizată în funcție de modificarea indicelui de inflație pentru întreg anul fiscal,

plus mijloacele fixe puse în funcțiune la costurile de achiziție, actualizate cu modificarea indicelui de inflație dintre luna în care au fost puse în funcțiune și sfârșitul anului fiscal;

minus mijloacele fixe scoase din funcțiune (vândute sau donate) la prețul de vânzare sau valoarea rămasă, actualizate cu modificarea indicelui de inflație dintre luna când au fost scoase din funcțiune și sfârșitul anului fiscal.

Soldul mijloacelor fixe de la sfârșitul anului fiscal se calculează ca în exemplul prezentat în aceste instrucțiuni la art. 8.

Amortizarea mijloacelor fixe, calculată potrivit metodologiei mai sus menționate va fi influențată de gradul de utilizare a acestora, așa cum este prevăzut în Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

În cazul în care suma obținută din vânzarea unui mijloc fix, după actualizare cu modificarea indicelui de inflație, este mai mare decât soldul subgrupei la sfârșitul anului fiscal, atunci surplusul se înregistrează la venituri și soldul subgrupei este zero.

Exemplu:

Un autoturism este înstrăinat în timpul anului pentru care se face impunerea cu suma de 3.000.000 lei, reprezentând prețul de vânzare, actualizat cu modificarea indicelui de inflație.

Soldul subgrupei din care aparține mijlocul fix este de 2.000.000 lei. În aceasta situație, soldul subgrupei devine zero, iar diferența de 1.000.000 lei se înregistrează la venituri.

Exemplu:

La sfârșitul anului fiscal, există următoarea situație:

În aceasta situație, suma deductibilă ce se ia în calcul la determinarea profitului impozabil este de 330.000 lei și nu 132.000 lei, care reprezintă amortizarea.

Amortizarea activelor necorporale este deductibilă potrivit art. 6 din ordonanță, numai dacă este cheltuială aferentă realizării profitului.

Amortizarea se calculează pe durata normală de funcționare utilizându-se metoda amortizării liniare, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

Astfel, activele necorporale supuse amortizării, potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cuprind:

- cheltuielile de constituire: taxele și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare, cheltuieli privind emiterea și vânzarea de acțiuni și alte cheltuieli de această natură legate de înființarea și dezvoltarea activității contribuabilului;

- cheltuielile de cercetare-dezvoltare, cu excepția achizițiilor de mijloace fixe și terenuri pentru activitatea de cercetare, care se amortizează ca active corporale;

- cheltuielile cu descoperirea, localizarea, extinderea sau stabilirea calității zăcămintelor naturale, neconcretizate în mijloace fixe, la zăcămintele puse în exploatare;

- concesiunile, brevetele și alte drepturi și valori asimilate;

- programe informatice create de contribuabil sau achiziționate de la terți.

Valoarea activelor necorporale aflate în sold la începutul anului se actualizează în funcție de modificarea indicelui de inflație pentru întregul an fiscal.

Când în timpul anului fiscal are loc achiziționarea unui activ necorporal, valoarea lui este actualizată în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre luna în care acesta a fost achiziționat și sfârșitul anului fiscal.

La calculul profitului impozabil sunt deductibile sumele cheltuite pentru reparații sau îmbunătățiri aduse mijloacelor fixe efective și înscrise în programul de reparații, care au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli, în oricare din subgrupele supuse amortizării, până la limita a 5% din soldul subgrupei respective de la începutul anului fiscal, actualizat la inflație.

În situația când suma cheltuită pentru reparații, precum și cea pentru îmbunătățiri depășește limita prevăzută la art. 8 din ordonanță, pentru acea subgrupa diferența în plus se adaugă la soldul subgrupei de la începutul anului fiscal următor.

La mijloacele fixe amortizabile din clasa 6, cheltuielile cu reparațiile și îmbunătățirile nu pot depăși 5% din valoarea mijlocului fix de la sfârșitul anului precedent, iar suma cheltuită în plus se adaugă la valoarea mijlocului fix la începutul anului fiscal următor.

Suma care depășește limita de 5% se actualizează în funcție de modificarea indicelui de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și lunile în care au fost efectuate lucrările de reparații sau îmbunătățirile aduse mijloacelor fixe.

Exemplu:

Contribuabilii mari vor proceda la împărțirea mijloacelor fixe din punct de vedere fiscal, în cele 6 grupe prevăzute în art. 7 din ordonanță, având în vedere duratele normale de funcționare, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

Se consideră în acest exemplu de calcul ca un contribuabil "X" deține numai mijloace fixe din grupa fiscală nr. 3, cu durata de funcționare între 8 și 12 ani, asa cum sunt prezentate pe subgrupe (potrivit clasificației mijloacelor fixe, prevăzută de normele legale), în situația de mai jos.

După încheierea anului fiscal, contribuabilul va efectua operațiunile de actualizare necesare calculului amortizării fiscale, corespunzător tabelului prezentat în continuare:

I. Mijloace fixe existente la începutul anului în grupa 3

II. Intrări de mijloace fixe în cursul anului în grupa 3

III. Ieșiri de mijloace fixe în cursul anului

După efectuarea acestor operațiuni, contribuabilul va completa "Situația privind calculul amortizării fiscale" (anexa nr. 1) la bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, însumând cele două subgrupe astfel:

În cazul în care suma pierderilor reportate depășește profitul impozabil din anul următor, suma totală a pierderilor reportate se actualizează cu indicele de inflație aferent fiecărui an fiscal, până la recuperarea ei, dar nu mai mult de 5 ani consecutivi.

Pierderile reportate din diferiți ani fiscali urmează a fi actualizate cu indicele de inflație care se aplică separat în ordinea în care pierderea a avut loc, și anume se va înregistra pierderea cea mai veche, care va trebui să fie recuperată până la expirarea perioadei de 5 ani consecutivi anului în care aceasta a fost înregistrată.

În cazul în care o persoană juridică își încetează existența prin comasare sau divizare, pierderea înregistrată de aceasta se reportează la persoana juridică sau persoanele juridice dobânditoare, pe baza bilanțului contabil încheiat, în vederea executării acestor operațiuni.

Persoanele juridice care dobândesc active prin efectul comasării sau divizării răspund față de obligațiile persoanei juridice care a încetat de a exista prin comasare sau divizare, proporțional cu valoarea activelor dobândite.

În cazul în care persoana juridică supusă divizării sau comasării înregistrează pierderi, acestea vor fi recuperate în condițiile prevăzute de ordonanță de către persoanele juridice dobânditoare, proporțional cu activele dobândite.

O dată cu distribuirea activelor, se distribuie și contractele aflate în curs de execuție, având drept scop recuperarea pierderilor preluate.

Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare în vederea realizării activului și a plății pasivului.

Exemplu privind recuperarea pierderilor:

Indicele de inflație pentru fiecare an este 10%/1996, 12%/1997, 15%/1998, 16%/1999, 16%/2000, 10%/2001.

Se consideră ca societatea a înregistrat pierdere în anul 1995 (1.500.000 lei) și în anul 1996 (1.000.000 lei).

Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile contribuabilului și cheltuielile aferente veniturilor realizate, cu excepția cheltuielilor nedeductibile.

Conform prevederilor art. 5 alin. (4) din ordonanță, pentru reflectarea corectă a profitului impozabil, contribuabilii au obligația de a înregistra în evidența contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și a lucrărilor executate și alte cistiguri, indiferent de sursă. Astfel:

A. În venituri se includ:

Înregistrarea veniturilor în evidența contabilă se va efectua conform Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991.

B. În cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor se includ:

C. Pentru determinarea profitului impozabil cheltuielile pentru care nu se admite deducerea, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanță, sunt:

Sunt considerate cheltuieli cu sponsorizarea numai acele cheltuieli de care poate beneficia orice persoană juridică de utilitate publică sau persoana juridică nonprofit cu sediul în România, precum și orice persoană fizică care are domiciliul în România sau aparține spiritualității românești, în scopul desfășurării unei activități cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv sau care este destinată protecției drepturilor omului și educației civice ori calității mediului înconjurător.

Contribuabilii care efectuează sponsorizări în domeniile sus-menționate beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizarii, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil, conform Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea;

Impozitul pe profit datorat pentru luna în curs se calculează ca diferență între impozitul pe profit calculat asupra profitului impozabil cumulat de la începutul anului și impozitul pe profit datorat, aferent profitului impozabil cumulat până la sfârșitul lunii precedente.

Principiul prevăzut mai sus se aplică și în cazul contribuabililor care intră sub incidența art. 31 din ordonanță.

Exemplu:

Profitul impozabil cumulat de la sfârșitul lunii mai este de 2.000.000 lei, impozitul aferent este de 760.000 lei (2.000.000 lei x 38%).

Impozitul pe profit datorat până la 30 aprilie este de 615.600 lei.

Impozitul pe profit datorat pe luna mai este de 144.400 lei (760.00 - 615.600 lei).

Determinarea impozitului pe profit datorat în cursul anului, precum și regularizarea lunară a vărsămintelor de impozit

Amortizarea se calculează conform dispozițiilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe și se include în cheltuielile de exploatare.

Amortizarea mijloacelor fixe se calculează de la data punerii acestora în funcțiune și până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare și condițiilor de utilizare a acestora.

Pentru aplicarea acestor dispoziții se iau în calcul reparațiile înscrise în programul de reparații, care au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli.

Exemplu:

Valoarea rămasă a mijloacelor fixe din bilanțul contabil de la începutul anului este 10.000.000 lei.

Se execută reparații la două mijloace fixe a căror valoare este de 3.000.000 lei.

În luna iulie se execută lucrări de reparații în valoare de 800.000 lei.

Valoarea cheltuielilor deductibile: 10.000.000 lei x 5% = 500.000 lei.

Diferența de 300.000 lei (800.000 lei - 500.000 lei) reprezintă cheltuieli nedeductibile care se adaugă la valoarea mijloacelor fixe reparate (3.000.000 lei + 300.000 lei = 3.300.000 lei), fiind considerată modernizare.

Suma ce depășește limita de 5% se adaugă la valoarea mijlocului fix reparat în luna următoare și se supune amortizării din aceeași lună.

În vederea aplicării acestei prevederi, prezentăm în tabelul nr. 4 la prezentele instrucțiuni un exemplu privind modul de calcul al impozitului pe profit datorat și de plată, reportarea pierderilor, inclusiv recuperarea lunară a acestora, calculul creditului fiscal în decursul unui an fiscal.

TABELUL nr. 4

*)Sumele reprezentând impozitul de recuperat nu includ și majorările aferente plătite de către organul fiscal conform art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994.

Modul de calcul al impozitului pe profit pentru lunile ianuarie și februarie se prezintă astfel:

Pentru lunile următoare se procedează în mod asemănător.

În situația în care într-o lună se înregistrează pierdere, de exemplu în luna iunie, se procedează astfel:

Mod de calcul

În cazul în care contribuabilul realizează într-un an fiscal pierderi (ex. luna iunie, iulie, cumulat de la începutul anului), iar în lunile anterioare (ex. ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, cumulat de la începutul anului, a realizat profit pentru care a plătit impozit), la cerere, potrivit art. 26 din ordonanță, acesta poate solicita organelor fiscale restituirea impozitului pe profit plătit în lunile anterioare sau poate cere compensarea cu impozitul datorat în lunile următoare.

Mod de calcul

Această prevedere se aplică în cazul cheltuielilor pentru care deducerea acestora la calculul profitului impozabil este limitată, conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) și (4) din ordonanță, după cum urmează:

În cazul societăților bancare, fondul de rezervă se constituie în limitele prevăzute în Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară. Totodată, societățile bancare pot deduce cu titlu de rezervă o sumă în limita cotei de 2% din soldul creditelor acordate.

Societățile de asigurare și reasigurare pot constitui pe lângă fondul de rezerva de 5%, așa cum este prevăzut mai sus, se rezerve tehnice, conform prevederilor legale în materie;

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi, plus 20% din alte venituri ale contribuabilului pentru luna curentă.

Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se repartizează în luna următoare, astfel încât la sfârșitul anului fiscal să se încadreze în limitele prevăzute la art. 6 alin. (4) din ordonanță, iar diferența, la sfârșit de an, se repartizează în anul următor.

În cazul în care contribuabilul nu realizează venituri din dobânzi, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile numai în limita a 20% din alte venituri ale acestora.

Exemplu:

Pe bază de cerere, adresată Ministerului Finanțelor, un contribuabil mic poate solicita ca, de la 1 ianuarie a anului următor, să fie considerat contribuabil mare.

Cererea trebuie să fie însoțită de documente care să conțină informații și influente asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra nivelului impozitului pe profit, urmare trecerii din categoria contribuabililor mici la cei mari.

Cererea urmează a fi depusă până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Reducerea se calculează lunar.

În sensul acestor dispoziții, profitul folosit pentru destinațiile prevăzute în ordonanță reprezintă profitul contabil utilizat, parțial sau integral, în acest scop, în România.

Astfel, impozitul aferent profitului contabil folosit pentru achiziționarea sau realizarea în regie proprie de mijloace fixe, brevete și licențe, destinate modernizării tehnologiilor de fabricație, extinderii activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru protejarea mediului înconjurător se reduce cu 50%, iar sumele echivalente reducerii se folosesc cu aceeași destinație.

Exemplu:

În exemplul ce urmează, prezentat în detaliu, s-a considerat că profitul contabil este egal cu profitul rămas după scăderea impozitului pe profit datorat, iar profitul maxim folosit pentru investiții este la nivelul profitului contabil.

Modul de calcul pentru luna martie

În luna martie, din profitul contabil s-au folosit 1.500 mii lei pentru achiziționarea de mijloace fixe. Pentru această sumă, contribuabilul beneficiază de reducerea impozitului pe profit cu 50% (respectiv cu suma de 285 mii lei).

Impozitul datorat pentru luna martie va fi calculat astfel:

1.406 - 1.140 = 266 mii lei.

Din impozitul datorat se scade reducerea de impozit pe profit calculată la pct. 6 din exemplu (respectiv de 285 mii lei): 266-285=-19 mii lei, care urmează a fi compensat sau recuperat.

În lunile iunie și iulie contribuabilul înregistrează o pierdere cumulată de la începutul anului din activitatea desfășurata, care se recuperează în lunile următoare, în exemplul nostru în luna august.

În cazul înregistrării de pierderi cumulate, așa cum este prevăzut în exemplul nostru, nu mai există profit folosit pentru investiții, întrucât contribuabilul încheie perioada respectivă cu pierdere.

Conform art. 26 din ordonanță, contribuabilul solicită recuperarea impozitului pe profit plătit de la începutul anului, în suma de 792 mii lei.

Începând cu luna august în care se realizează profit, contribuabilul recuperează pierderea și folosește profitul rămas după plata impozitului, pentru investiții.

Modul de calcul al reducerii de impozit pe profit aferentă profitului investit și determinarea impozitului de plată lunar se fac în mod asemănător celui prezentat pentru luna martie.

În cazul contribuabililor care beneficiază de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, reducerea de 50% prevăzută la art. 11 alin. (2) din ordonanță se efectuează asupra impozitului pe profit rămas de plată după aplicarea prevederilor Legii nr. 77/1994.

Veniturile și cheltuielile rezultate dintr-o asociere în participație conform dispozițiilor legale se contabilizeaza distinct de către unul dintre asociați, conform prevederilor din contractele de asociere. Acesta calculează profitul impozabil, potrivit art. 10 din ordonanța, plătește impozitul și depune declarația de impunere până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei raportate. Profitul rămas după plata impozitului este repartizat conform prevederilor din contractul de asociere și este deductibil pentru asociați.

Metodologia de determinare a profitului impozabil este cea prevăzută în prezentele instrucțiuni la cap. 2 art. 6 din ordonanță, contribuabilul fiind considerat contribuabil mare.

Când persoanele străine provin dintr-un stat cu care România are încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, dispozițiile acesteia au prioritate, cu condiția ca persoana străînă să prezinte un certificat fiscal emis de autoritatea fiscală a statului de unde provine.

Conform acestor prevederi, persoanele fizice și juridice străine care realizează pe teritoriul României venituri de natura dobânzilor, comisioanelor, redevențelor, din activitatea artistică, sportivă, de transport și alte prestări de servicii au obligația plății impozitului prin reținere la sursă, potrivit legislației privind impunerea veniturilor realizate în România de persoane nerezidente.

Excepție fac salariile care se impun conform dispozițiilor Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, precum și dividendele care se impozitează potrivit Legii nr. 40/1992 privind impozitul pe dividende.

Cănd persoanele străine care realizează asemenea venituri sunt rezidente ale unor state cu care România are încheiate convenții pentru evitarea dublei impuneri, dispozițiile acestora au prioritate, cu condiția ca persoana străînă să prezinte certificat fiscal din partea autorității fiscale a statului a cărui rezident este.

Această prevedere are drept scop evitarea dublei impuneri a profitului, în sensul că impozitul pe profitul realizat în străînătate sau impozitele reținute în străînătate prin reținere la sursă, confirmate de autoritățile fiscale din țările unde au fost realizate veniturile, se deduc din impozitul pe profitul datorat în România.

Exemplu:

O persoană juridică română înființează în țara "A" un sediu permanent de unde obține venituri din afaceri, din dobânzi, precum și din redevențe, în sumă totală de 7.000 $ S.U.A., astfel:

Aceste venituri, potrivit art. 5 alin. (4) din ordonanță, se înregistrează în veniturile persoanei juridice române, pentru reflectarea corectă a profitului impozabil în România.

Presupunem ca la sfâ rșitul anului fiscal cursul de schimb valutar oficial este de 1.800 lei pentru un dolar S.U.A.

Pentru determinarea sumei echivalente deducerii se procedează astfel:

Pierderea de 400.000 lei înregistrată în țara "A" din veniturile din redevențe, conform dispozițiilor art. 14 din ordonanță, se deduce în perioada următoare din veniturile din redevențe din aceeași țară.

Potrivit acestor dispoziții, pierderile înregistrate din activitatea desfășurată în străînătate se recuperează numai din veniturile impozabile realizate în străînătate, pe fiecare sursă de venit.

Exemplu:

Dacă o persoană juridică română realizează în străînătate venituri impozabile din afaceri și din dobânzi, înregistrând pierderi din afaceri, recuperarea pierderii se va realiza în condițiile prevăzute de ordonanță, dar numai din venitul impozabil din afaceri, nu din veniturile din dobânzi.

Exemplu:

Suma de plată în avans de 1.000.000 lei reprezintă obligație de plată lunară, începând cu 25 iunie 1997, până la 25 mai 1998.

Suma se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre începutul anului 1997 și cel al lunii precedente în care se face plata.

Astfel, pentru plata în avans aferentă lunii martie 1998, suma de 1.000.000 lei, așa cum a fost actualizată cu indicele pentru întreg anul 1997, se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre începutul anului 1998 și luna februarie 1998.

Astfel, se deduc din impozitul pe profit datorat sumele plătite, atât în țară, cât și în străînătate, cu titlu de impozit pe dobânzi, redevențe, comisioane, dividende, prime de asigurare, impozit pe profit plătit în străînătate, impozitul pe profit plătit la nivel de asociat în cazul unei asocieri, conform dispozițiilor art. 1 lit. c) și d) din ordonanță, precum și impozitul pe profit scutit la plată într-un an fiscal, în cazul contribuabililor ce intră sub incidența art. 31 din ordonanță.

Termenul de 15 mai este ultimul termen de plată a impozitului pe profit aferent anului fiscal pentru care se depune declarația de impunere.

Suma impozitului pe profit declarat pentru un an fiscal se va înregistra în bilanțul contabil al anului respectiv.

Modelul de declarație de impunere și instrucțiunile de completare a acesteia sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte din prezentele instrucțiuni.

Suma impozitului pe profit declarat pentru un an fiscal se va înregistra în bilanțul contabil al anului respectiv.

Modelul declarației de impunere și instrucțiunile de completare a acesteia sunt cele prevăzute în anexele nr. 3 și 4, care fac parte din prezentele instrucțiuni.

Contribuabilii care beneficiază de prevederile art. 31 din ordonanță au obligația calculului impozitului pe profit și a declarării în termen a acestuia.

Contribuabilii mari, după determinarea impozitului pe profit de plată, calculat potrivit dispozițiilor din ordonanță, la sfârșitul anului fiscal vor actualiza suma de plată în funcție de indicele de inflație dintre sfârșitul anului fiscal pentru care se calculează impozitul și data la care acesta se plătește, dar nu mai tîrziu de data de 15 mai a anului următor celui pentru care se datorează impozitul.

Exemplu:

Suma impozitului de plată se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre sfârșitul anului 1996 și luna aprilie 1997.

La determinarea sumei impozitului pe profit de plată se au în vedere și plățile în avans în contul impozitului pe profit, efectuate în cursul anului fiscal.

Nivelul plăților în avans ce se scade din impozitul pe profit datorat se determină prin însumarea plăților în avans făcute în contul impozitului pe profit, actualizate în funcție de indicele de inflație dintre luna în care plata în avans era datorată și data la care impozitul este plătit, dar nu mai târziu de 15 mai a anului următor celui pentru care se datorează impozitul.

Exemplu:

Suma plății în avans făcută în luna martie 1996 în contul impozitului pe profit de plată pentru anul 1996 se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre luna martie 1996 și luna în care se face plata impozitului, dar nu mai târziu de luna aprilie 1997.

Declarația de impunere se completează și pentru cazurile în care contribuabilul înregistrează pierderi, pentru a se cunoaște nivelul plăților făcute în avans, cât și urmare recunoașterii creditelor fiscale, precum și pentru recuperarea pierderii în următorii 5 ani consecutivi.

Când organul fiscal, urmare verificării declarației de impunere, sub aspectul completării și corelațiilor, pe baza informațiilor din declarație și a altor informații financiar-contabile, constată că suma impozitului pe profit de plată nu a fost stabilită potrivit dispozițiilor ordonanței va proceda la un nou calcul al impozitului și va comunică, pe bază de înștiințare de plată, contribuabilului suma obligației de plată și modul de stabilire a acesteia.

Pentru aplicarea acestor dispoziții, organele fiscale vor avea în vedere competentele stabilite prin ordinul ministrului finanțelor de aprobare a precizărilor privind competentele de soluționare a cererilor de acordare, potrivit legii, a unor înlesniri de plată a impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat și bugetelor locale.

Încheierea acordului scris pentru plata impozitului pe profit în rate nu scutește pe contribuabil de plată majorărilor de întârziere.

Dovada plății impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului de stat se face cu documentele prin care se ordonanțează plata venitului către străînătate.

Termenul de 30 de zile se calculează începând cu ziua următoare zilei în care cererea contribuabilului a fost înregistrată la organele fiscale.

Exemplu:

1. În cazul contribuabililor mari:

Dacă cererea de restituire este depusă de contribuabil pe data de 25 martie, majorarea de întârziere ce urmează a fi plătită de organele fiscale se calculează începând cu data de 16 mai.

Dacă termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii de restituire de către contribuabil depășește data de 15 mai, majorarea de întârziere ce urmează a fi plătită de organul fiscal se calculează începând cu a 31-a zi de la data depunerii cererii;

Plata efectuată în luna august a fost peste nivelul datorat. În acest caz, majorarea de întârziere ce urmează a fi plătită se calculează începând cu 16 mai sau când termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii de restituire depășește data de 15 mai, majorarea se calculează din a 31-a zi de la data depunerii cererii.

2. În cazul contribuabililor mici:

Dacă termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii de restituire de către contribuabil depășește data de 25 a lunii, care este termen obligatoriu de declarare și plata a impozitului pe profit, majorarea de întârziere se calculează din a 31- zi de la data depunerii cererii.

Data stabilită pentru depunerea declarației de impunere inițială se referă la data de 15 mai a fiecărui an fiscal în cazul marilor contribuabili, și la data de 25 a fiecărei luni, în cazul contribuabililor mici.

Accesul în incintele sus-menționate al inspectorului fiscal sau al altui angajat al unității fiscale, fără a înștiința contribuabilul, are loc numai în orele programului de lucru ale inspectorului sau angajatului unității fiscale, iar după aceste ore, numai cu aprobarea scrisă a conducerii unității fiscale unde sunt salariați. Aprobarea se obține pe un referat prin care se justifică necesitatea efectuării controlului.

Consimțământul contribuabilului sau proprietarului trebuie să fie în formă scrisă.

Data de pe ștampila poștei, înseamnă data de cartare a scrisorii.

Pentru neplata la termen a impozitelor datorate potrivit ordonanței, precum și a majorărilor de întârziere, organele fiscale vor recupera sumele prin aplicarea procedurii de executare silită prevăzută de legislația în vigoare.

Exemplu:

1. Pentru contribuabilii mari:

Un contribuabil depune cerere pentru restituirea impozitului pe profit plătit în suma de 5.000.000 lei, înregistrată la organul fiscal în data de 20 aprilie 1998, suma reprezentând impozitul pe profit plătit în plus peste suma datorată aferentă anului 1995 (termen de plată 15 mai 1996).

Organul fiscal verifică și înștiințează contribuabilului pe data de 25 mai 1998, ca suma plătită în plus pentru impozitul pe profit a fost de 3.800.000 lei în loc de 5.000.000 lei.

Întrucât prin înștiințarea contribuabilului s-a depășit termenul de 30 de zile, organul fiscal datorează majorări de întârziere pentru 5 zile calculate ca diferență între 25 mai 1998 și 29 mai 1998 (data la care expiră termenul de 30 de zile).

Suma de 3.800.000 lei, inclusiv majorările de întârziere, așa cum au fost calculate conform alineatului precedent, fie se compensează cu alte obligații fiscale ale contribuabilului, fie se restituie.

Dacă suma de 3.800.000 lei se restituie sau se completează din inițiativa organului fiscal, fără a exista o cerere prealabilă în acest sens, organul fiscal nu mai datorează majorările de întârziere, având obligația de a aduce la cunoștința contribuabilului operațiunea efectuată.

2. Pentru contribuabilii mici:

Operațiunea de compensare sau restituire se efectuează lună de lună, cumulat de la începutul anului.

În cazul unei cereri de compensare sau restituire, soluționarea acesteia se face în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, timp în care organul fiscal nu datorează majorări de întârziere.

Procedura de înștiințare a contribuabilului privind compensarea și restituirea sumelor plătite în plus, prevăzută pentru contribuabilii mari, se aplică și în cazul contribuabililor mici.

Obligația de plată a impozitului pe profit nu se poate compensa cu obligațiunile, certificatele sau alte titluri de împrumut lansate de stat și deținute de contribuabili.

Pentru contribuabilii mari, creanțele fiscale urmăresc sumele datorate pentru neplata în termen a impozitelor stabilite de prezenta ordonanță, pe o perioadă de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere, respectiv 15 mai a anului următor anului fiscal pentru care se datorează impozitele respective.

Exemplu:

Termenul de prescripție pentru sumele reprezentând impozite datorate și neplătite, aferente anului 1995, este 15 mai 2001.

Pentru contribuabilii mici, organele fiscale urmăresc sumele datorate pentru neplata în termen a impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data expirării termenului de depunere a declarației de impunere, respectiv 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul respectiv.

Exemplu:

Termenul de prescripție pentru sumele reprezentând impozitul pe profit datorat și neplătit pentru luna februarie 1995 este de 25 martie 2000.

În cazul în care un contribuabil a efectuat plăți în contul impozitului pe profitul anului 1995, peste impozitul datorat, el are dreptul de a depune cerere pentru compensarea sau restituirea de plăți de impozit până la data de 15 mai 2001.

Similar, pentru un contribuabil mic, data limită de depunere a cererii pentru compensare sau restituire de plăți de impozit peste suma datorată pentru luna februarie 1995 este de 25 martie 2000.

Informațiile referitoare la un contribuabil sunt legate de identitatea contribuabilului, natura, sursa sau suma veniturilor acestuia, plăți, încasări, deduceri, reduceri, credite, active, datorii, valoarea patrimoniului net, obligații fiscale, rețineri de impozite, lipsuri, sau orice fel de informații obținute din declarații sau documente doveditoare înaintate de către contribuabilul în cauză, sau informațiile cunoscute urmare controlului efectuat la sediul contribuabilului.

Soluțiile date în scris de organele fiscale de specialitate pentru aplicarea dispozițiilor ordonanței în legătură cu tranzacțiile unui anumit contribuabil pot fi făcute publice, dar fără a se da informațiile de identificare a contribuabilului la care se referă și fără a se aplică altor contribuabili.

Nerespectarea de către funcționarii publici din cadrul organelor fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, a obligației de păstrare a secretului asupra informațiilor deținute, referitoare la un contribuabil, se pedepsește potrivit Codului penal.

Cererea de revizuire privind stabilirea impozitului și a majorărilor de întârziere aferente se depune în termen de 20 de zile de la data înștiințării contribuabilului (data înregistrării actului de constatare) la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană sau a municipiului București, însoțită de documentul original de plată a taxei de timbru, actul de constatare încheiat de organul fiscal și orice documente pe care contribuabilul le consideră necesare în vederea susținerii cererii de revizuire.

Ministerul Finanțelor este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată, în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației, care se comunică contribuabilului.

În termen de 20 de zile de la primirea deciziei de soluționare a cererii de revizuire, contribuabilul poate face contestație la Ministerul Finanțelor, care, în termen de 40 de zile de la înregistrarea acesteia, are obligația de a se pronunța printr-o decizie motivată.

Cererile de revizuire și contestațiile nu pot avea alt obiect decât cel asupra cărora s-a întocmit impunerea și s-au emis decizii de soluționare de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București.

Deciziile de soluționare care se comunică contribuabililor pot fi remise și prin poștă, iar data comunicării este considerată data confirmării de primire. În situația în care contribuabilul nu poate lua la cunoștință sau refuză primirea deciziei, se va proceda conform prevederilor Codului de procedură civilă, referitoare la înmânarea citațiilor.

Organul fiscal care a înregistrat cererile de revizuire sau contestațiile are obligația ca, pe lângă documentele depuse de contribuabil, să completeze dosarul cauzei cu punctul său de vedere, argumentat față de susținerile contribuabililor și să transmită acestora soluția dată.

În cazul contestațiilor, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București vor remite Ministerului Finanțelor dosarul cererii de revizuire împreună cu decizia de soluționare și punctul de vedere al direcției generale în termen de 5 zile de la înregistrarea contestației.

În cazul scrisorilor care au atât caracter de cerere de revizuire sau de contestație, cât și de reclamație, sesizarea sau cererea de înlesnire, se va proceda conform art. 29 al ordonanței și prezentelor instrucțiuni pentru capătul de cerere privind soluționarea revizuirii sau contestației, după caz, iar pentru celelalte capete de cerere scrisoarea va fi remisă în copie organelor abilitate legal pentru soluționare.

Împotriva hotărârii Curții de apel se poate face recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pentru perioadele de 30 de zile și, respectiv, de 40 de zile, pentru soluționarea cererilor de revizuire sau a contestațiilor, după caz, se suspendă obligația de plată a sumei impozitului contestat și a majorărilor de întârziere aferente.

Tot pentru aceste perioade nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere, atât în sarcina contribuabilului, cât și în sarcina organelor fiscale.

Organele abilitate cu soluționarea cererilor de revizuire sau a contestațiilor, în cazuri temeinic justificate, pot prelungi, la cererea contribuabilului, perioada de 30 de zile și, respectiv, de 40 de zile când nu a fost posibilă soluționarea în termenele legale a cererii de revizuire sau a contestației.

Contestațiile se timbrează cu jumătate din suma plătită la cererile de revizuire. Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o altă cerere de revizuire sau contestație cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior, a fost taxată.

În vederea calculării taxei de timbru, contribuabilii sunt obligați să specifice în scris cuantumul sumei contestate.

În situația admiterii integrale sau parțiale a cererii de revizuire sau a contestației, taxa de timbru se reduce proporțional cu reducerea sumei contestate.

Pentru stabilirea taxei de timbru, contribuabilii sunt obligați să specifice în scris cuantumul sumei a cărei revizuire se solicită sau se contestă și titlul cu care este datorată.

Taxele de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înaintea primirii (înregistrării) cererilor de revizuire sau a contestațiilor.

Documentul prin care se constată achitarea taxelor de timbru rămâne la dosarul cererii de revizuire sau de soluționare a contestației, după caz.

Potrivit reglementărilor privind taxele de timbru, se supune taxei de timbru fiecare cerere de revizuire sau contestație, indiferent dacă o altă cerere cu același obiect a fost taxată, înregistrată și rezolvată anterior la un organ al Ministerului Finanțelor.

Taxa de timbru se datorează și pentru acele cereri de revizuire sau contestații care au fost adresate altor instituții, dar care se trimit spre rezolvare organelor Ministerului Finanțelor, chiar dacă contribuabilii le denumesc reclamații, sesizări sau cereri.

Dacă s-a depus o cerere de revizuire sau o contestație timbrată și înainte de soluționarea ei se primesc și alte cereri de revizuire sau contestații similare depuse la alte organe, acestea se anexează la dosarul cauzei contestației fără a se pretinde timbrarea. Nedepunerea documentului original de plată a taxei de timbru în termenul legal duce la respingerea cererii de revizuire sau a contestației ca netimbrată.

De asemenea, în cazul cererilor de revizuire sau a contestațiilor primite prin poștă la care se datorează taxa de timbru și la care nu s-au anexat documentele originale de plată a taxelor respective, se vor comunică în scris petiționarilor sumele reprezentând taxele de timbru pe care aceștia trebuiau să le plătească și termenul până la care sunt obligați să trimită, în original, documentul de plată a acestora, cu mențiunea că nerespectarea acestui termen duce la respingerea cererilor de revizuire sau a contestațiilor ca netimbrate. În asemenea cazuri, termenul de soluționare curge de la data depunerii documentului original de plată a taxei de timbru.

În situația admiterii integrale sau parțiale a cererii de revizuire sau a contestației, taxa de timbru se reduce proporțional cu reducerea sumei contestate.

În cazul respingerii cererilor de revizuire sau a contestațiilor ca nedepuse în termen sau netimbrate nu sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (5), (6) și (8).

Cererile cu caracter declarativ, cum ar fi declarațiile privind modificarea condițiilor de exercitare a activității sau încetarea acesteia, cererile pentru restituirea impozitului în condițiile prevăzute de art. 26 din ordonanță sau pentru prelungirea perioadei de suspendare a plății impozitului pe profit contestat și a majorărilor de întârziere aferente, cererile prin care se solicită urgentarea revizuirii sau a soluționării contestație și altele asemenea nu sunt contestații și ca atare nu se timbrează.

Modificările în evidențele fiscale și contabile ca urmare a soluționării cererilor de revizuire și a contestațiilor, precum și a hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești se vor opera imediat după primirea deciziei administrative sau a hotărârii judecătorești definitive.

Persoanele juridice care s-au înregistrat la Registrul comerțului până la 31 decembrie 1994 beneficiază de scutirile de impozit pe profit prevăzute la art. 5 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 55/1991 și art. 14 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, modificată prin Legea nr. 57/1993.

Înregistrarea la Registrul comerțului (Legea nr. 26/1990) presupune constituirea de societăți comerciale, filiale sau sucursale, participarea la majorarea capitalului social al unui contribuabil existent sau dobândirea de părți sociale ori acțiuni la acesta, precum și de obligațiuni sau alte acte de comerț, cesionarea, concesionarea, închirierea sau locația gestiunii, în condițiile legii, a unor activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome sau societăți comerciale, dobândirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, altor drepturi reale, cu excepția dreptului de proprietate asupra terenurilor, dobândirea de drepturi de proprietate industrială și intelectuală, dobândirea de drepturi de creanță sau alte drepturi referitoare la prestări cu valoare economică asociate unei investiții.

Contribuabilii înființați până la 31 decembrie 1994 în baza Legii nr. 35/1991, modificată prin Legea nr. 57/1993, beneficiază în continuare de facilitățile prevăzute la art. 14 de la data începerii activității. Aceasta presupune realizarea primelor venituri sau efectuarea primelor cheltuieli care atestă începerea activității pentru care s-a constituit.

Scutirea de plată impozitului pe profit, prevăzută la art. 5 din Legea nr. 12/1991 și art. 14 din Legea nr. 35/1991, modificată prin Legea nr. 57/1993, operează până la expirarea perioadei legale, cu condiția de a activa și realiza în continuare venituri încă o perioadă egală cu perioada de scutire, iar în caz contrar impozitul pe profit se recalculează, inclusiv pentru perioada de scutire.

Dividendele primite de o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română nu se includ în profitul impozabil.

Dividendele primite de o persoană juridică română de la o persoană juridică străînă se includ în profitul impozabil.

Dividendele plătite de o persoană juridică română către orice persoană juridică străînă se impozitează, potrivit dispozițiilor Legii nr. 40/1992 privind impozitul pe dividende la societățile comerciale, cu o cotă de 10%. Aceeași cotă se aplică și în cazul plății de dividende către persoane fizice române sau străine.

Aceste prevederi se aplică și asupra dividendelor rezultate urmare operațiunilor de lichidare a unui contribuabil.

Aportul asociaților sau acționarilor la capitalul social al unei persoane juridice, precum și majorarea capitalului social pe seama aportului asociaților sau acționarilor nu sunt supuse impunerii.

În cazul aportului în natură, valoarea activelor aduse ca aport se reportează de la acționar, respectiv asociat, în bilanțul contabil al persoanei juridice care le primește.

Pierderea sau câștigul rezultat din distribuirea activelor, inclusiv din distribuirile făcute în cazul unei lichidări parțiale sau totale de la o persoană juridică către acționari sau asociați, calculate ca diferența între valoarea de piață a activelor și valoarea acestora din bilanțul contabil vor fi avute în vedere de persoana juridică la calculul profitului impozabil.

Lichidarea contribuabililor se poate realiza potrivit procedurilor prevăzute în legile în baza cărora au luat ființă.

Valoarea activului din bilanțul de lichidare, rămasă după deducerea capitalului social, actualizat în funcție de indicele de inflație de la data varsarii capitalului social până la data lichidării, se impozitează potrivit dispozițiilor ordonanței și prezentelor instrucțiuni.

Pierderile recunoscute fiscal, înregistrate până la 1 ianuarie 1995, conform dispozițiilor legale în vigoare până la această dată, se recuperează din profitul impozabil realizat în anii 1995 și 1996, fără a se actualiza la inflație; diferența rămasă neacoperită nu se ia în considerare la determinarea profitului impozabil, începând cu anul 1997.

În acest scop, pierderile înregistrate vor fi evidențiate distinct pe fiecare an fiscal.

Exemplu:

Un contribuabil s-a înființat conform certificatului de înmatriculare eliberat de Registrul comerțului în anul 1991 și desfășoară o activitate industriala ce se încadrează în prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, beneficiind de scutire la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de 5 ani.

În perioada de scutire s-au înregistrat următoarele rezultate financiare:

Pierderea netă

(10.000.000 - 11.500.000) = - 1.500.000 lei

Astfel determinată, pierderea netă de 1.500.000 lei se recuperează din profiturile impozabile viitoare, conform prevederilor prezentei ordonanțe, fără a se actualiza la inflație.

Termenul de plată a diferenței prevăzute la alin. (1) de mai sus din profitul net al regiei autonome, ce se vărsa la bugetul de stat sau bugetul local, după caz, este de 15 mai a anului fiscal următor.

Indicele ce se va lua în calcul pentru actualizarea la inflație este indicele prețurilor de consum total, cu baza fixă luna decembrie a anului precedent, publicat de Comisia Națională pentru Statistică în "Buletinul statistic de prețuri" care apare lunar.

Indicele prețurilor de consum din luna decembrie reprezintă indicele pentru întreg anul.

Pentru actualizarea la inflație a unei sume dintr-o lună spre sfârșitul anului fiscal, se va înmulți suma respectivă cu raportul dintre indicele prețurilor de consum al lunii decembrie și cel al lunii respective.

Exemplu:

- indicele prețurilor de consum pe luna decembrie este 170,5%;

- indicele prețurilor de consum pe luna martie este 123,6%.

Suma ce se supune actualizării reprezintă un mijloc fix achiziționat în luna martie și este în valoare de 850.000 lei.

Pentru calculele de actualizare la inflație, raportul celor doi indici se va înscrie tot sub forma unui procent cu o zecimală după virgulă. Dacă a doua cifră zecimală este mai mică decât 5, se neglijează, iar atunci când este mai mare sau egală cu 5, se rotunjește la 10, astfel:

- 123,33 se rotunjește la 123,3;

- 123,35 se rotunjește la 123,4.