Articolul 138
Raportorii celor cinci comisiuni de specialitate compun delegațiunea județeană. Supleanții lor sunt supleanții membrilor acestei delegațiuni.
Raportorii celor cinci comisiuni de specialitate compun delegațiunea județeană. Supleanții lor sunt supleanții membrilor acestei delegațiuni.
Președintele delegațiunei permanente este prefectul. În lipsa acestuia ședințele sale se prezidează de cei mai în vârstă dintre membrii prezenți ai delegațiunii.
Delegația se întrunește la prefectură. Ea va avea de secretar pe secretarul consiliului județean, însărcinat cu ținerea lucrărilor. El ia parte la toate ședințele și contrasemnează toate actele delegațiunii.
În caz de împiedecare, secretarul este înlocuit în atribuțiunile sale de către un funcționar administrativ județean, delegat de prefect.
Delegațiunea județeană lucrează în permanență.
Delegația poate lucra în mod valabil cu trei membri. Prezența prefectului sau a înlocuitorului său este obligatorie.
Pentru fiecare ședință se încheie un proces-verbal semnat de toți membrii cari au luat parte la ea și de secretar.
În cazul când lucrările delegației ar fi împedicate de lipsa membrilor titulari, se vor chema la ședință supleanții lor, cari vor fi retribuiți cu o diurnă stabilită de consiliul județean.
Membrii delegațiunii de comun acord își vor repartiza lucrările după specialitatea fiecăruia.
Delegația permanentă se pronunță asupra oricărei dintre chestiunile de competința consiliului, afară de votarea bugetului, aprobarea socotelilor, a împrumuturilor și a actelor de dispoziție (înstrăinări, tranzacții, etc.), concesionări de servicii și lucrări, asociații, modificări teritoriale la comune și județ.
Delegațiunea are și atribuțiuni proprii și anume:
a) Supraveghează administrația serviciilor județene;
b) Supraveghează, controlează și îndrumează administrația comunelor din județ afară de municipii;
c) Se pronunță asupra încheerii consiliilor comunale, ori de câte ori legea cere aceasta;
d) Își dă avizul cerut de către autoritățile competinte;
e) Hotărăște asupra tuturor contestațiilor sau apelurilor, ce-i sunt date în competință prin legi;
f) Se pronunță ca instanță de conciliere, în conformitate cu dispozițiunile prezentei legi;
g) Ia măsuri pentru apărarea intereselor județului în justiție, înaintea căreia județul este reprezentat printr'un
membru al delegației.
Delegațiunea este datoare a referi consiliului județean în fiecare seziune despre starea proceselor. În cazuri urgente poate face orice act în justiție pentru conservarea drepturilor în justiție.
Delegațiunea permanentă este și organ consultativ al prefectului, care-i poate cere părerea în orice chestiuni de interes local.
Prefectul sau înlocuitorul său pot ataca cu apel încheierile delegațiunii județene când acestea sunt luate cu călcarea legii sau a regulamentelor, sau când sunt împotriva interesului general, chiar dacă se găsesc în curs de executare.
Ministrul de interne se pronunță cu avizul consiliului administrativ.
Membrii delegațiunii vor fi retribuiți cu un salariu fix din care se va face rețineri pentru pensiune și nu vor putea în același timp ocupa nici o funcțiune publică. Retribuțiunea se hotărăște de consiliu, și se înscrie în fie care an în bugetul județului.
Membrii delegațiunilor permanente județene pot fi suspendați sau îndepărtați din funcțiunile lor de ministrul de interne pentru aceleași motive și cu aceleași forme ca și aceia ai delegațiunilor permanente ale comunelor reședințe de județ. Vacanțele se împlinesc cu membri supleanți; când și aceștia lipsesc, consiliul județean procede la noui alegeri.
Consiliul județean la prima sa întrunire va fi încunoștiințat despre măsurile disciplinare luate în contra membrilor delegațiunii permanente.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.