Notarul este agentul autorității centrale în comuna rurală.
În această calitate este însărcinat cu:
Aplicarea legilor, regulamentelor de administrație publică, ordonanțelor, instrucțiunilor și a oricăror alte acte, pe cari legea le cere a fi date publicității ca emanând dela puterea executivă;
Publicarea se va face prin afișe, strigări și prin citire în public;
Executarea dispozițiunilor privitoare la culegerea datelor statistice;
Executarea măsurilor de siguranță generală și poliție;
Îndeplinirea tuturor însărcinărilor ce-i sunt date prin legi și regulamente.
Notarul este șeful poliției administrative din comună.
El este ofițer al poliției judiciare, auxiliar al parchetului, numai în cazuri de flagrant delict, când pe lângă actele ce va dresa, va putea lua măsuri să dețină pe făptuitori la dispoziția autorității, vestind, pe pretor și parchetul respectiv. El poate de asemeni, primi plângeri la contravențiuni, ale cerceta și constata.
Prin delegația primarului are și atribuțiuni de ofițer al stării civile, afară de celebrarea căsătoriei. În toate cazurile el îngrijește că actele stării civile să se întocmească conform legii și le contrasemnează.
În localitățile în cari necesitățile serviciului ar cere, se pot înființa și posturi de secretari de notari, în urma raportului motivat al pretorului respectiv, aprobat de prefect.
Secretarii de notari, care au aceleași titluri și îndeplinesc aceleași condițiuni ca notarii, pot să înlocuească pe aceștia în lipsă în atribuțiunile lor, pe temeiul unei delegațiuni scrise, dată pe răspunderea personală a notarului.
Până la organizarea învățământului pentru pregătirea profesională administrativă și până se va obține numărul suficient de absolvenți, vor putea fi numiți notari la vacanțe, în următoarea ordine, de preferință:
a) Licențiații în drept și științe de Stat;
b) Absolvenții școalelor de notari din Făgăraș, Lugoș și Arad;
c) Absolvenții școalelor de notari din Vechiul Regat.
Toți candidații înainte de numire trebue să treacă examenul de capacitate prevăzut de statutul funcționarilor.
Notarii actuali provizorii au gradul de impegați stagiari.
Notarii actuali stabili din Vechiul Regat și Basarabia, cari au o vechime de cinci ani în funcțiune, au un grad superior acestora. Ei pot înainta pe loc conform statutului până la gradul de subșef de biurou inclusiv și în limita locurilor prevăzute în bugetul Ministerului de Interne.
Notarii deveniți stabili, dacă provin din școalele speciale de pregătire, dintre licențiații în drept sau din absolvenții școalelor din Făgăraș, Lugoș și Arad, precum și actualii notari stabili din Ardeal și Bucovina, licențiați în drept, vor avea două grade superioare celor precedenți. Ei pot înainta pe loc conform statutului până la gradul de șef de biurou inclusiv, și în limita locurilor prevăzute în bugetul Ministerului de Interne.
Notarii cu titlu universitar, sau diplomați ai școalelor de pregătire administrativă vor avea dreptul să redacteze acte fără caracter juridic, în interesul particularilor, primind pentru aceasta o plată anume fixată.
Ministerul de Interne luând avizul consiliului superior administrativ va decide felul actelor, cari se pot redacta de notari, precum și taxele ce pot încasa.
Săracilor, nu li se va lua nici o plată.
Notarii actuali din provinciile alipite cari au azi dreptul de a redacta acte în baza legilor și regulamentelor în vigoare, vor păstra și pe viitor acest drept.