Capitolul VI — Afecțiuni care pot interveni în timpul desfășurării activităților de educație fizică militară. Acordarea primului ajutor

Pe această pagină

Articolul 105

(1) Personalul participant la activitatea de educație fizică militară trebuie să se prezinte într-o stare de sănătate foarte bună.

(2) Starea de sănătate și aptitudinea/inaptitudinea de a participa la activitatea de educație fizică militară va fi stabilită și consemnată de medic.

Articolul 106

Conducătorii nemijlociți ai activităților de educație fizică militară trebuie să aibă în vedere următoarele afecțiuni medicale care pot să apară:

a) traumatismele părților moi: contuziile, plăgile, crampele musculare, contracturile musculare și rupturile de tendon;

b) traumatismele articulațiilor: entorsele și luxațiile;

c) traumatismele oaselor/fracturile;

d) stopul cardiorespirator/sincopa;

e) înecul;

f) lipotimia;

g) comoția cerebrală;

h) șocul caloric;

i) hipotermia.

Articolul 107

În cazul în care activitatea de educație fizică militară nu este asistată de personal medical, conducătorii nemijlociți ai activităților de educație fizică militară acordă primul ajutor medical în situația apariției unei afecțiuni medicale, dintre cele prevăzute la art. 106 sau alte situații.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.