(1) Creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor proprii se cuprind în bugetele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (1) și (5) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor.
(2) În bugetele Ministerului Transporturilor, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și în bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice se cuprind și creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor respective.
(3) Creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute la alin. (1) și (2) se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării anuale a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat sau cu ocazia legilor de rectificare.
(4) În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2), beneficiarii de proiecte prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(5) din Ordonanță au obligația să completeze Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare/finanțat din fonduri europene, prevăzut în anexa nr. 1.
(5) Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului este elaborată de departamentul/structura responsabil/responsabilă cu propunerea la finanțare/implementarea proiectului și va fi semnată de conducătorul acestuia/acesteia.
(6) Structura abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, va cuprinde în buget sumele prevăzute la alin. (1) și (2) în baza Formularului nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului avizat de autoritatea de management a programului operațional în cadrul căruia se propune la finanțare/se finanțează proiectul sau pe baza contractului/deciziei/ordinului de finanțare aferent/aferentă proiectului.
(7) Ordonatorii principali de credite au obligația de a întocmi și solicita deschiderea creditelor bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități prevăzute la art. 6 alin. (1)-(5) din Ordonanță, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.
(1) Creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor proprii se cuprind în bugetele beneficiarilor prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, și se aprobă pentru anul bugetar curent conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau cu ocazia rectificărilor bugetare.
(2) În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1), beneficiarii de proiecte prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță au obligația să completeze Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare/finanțat din fonduri europene, fără a mai solicita avizul autorităților de management.
(3) Beneficiarii prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță au obligația ca la semnarea contractului/deciziei/ordinului de finanțare încheiat cu autoritatea de management/organismul intermediar competent, conform art. 24 alin. (1) din Ordonanță, să prezinte o copie a formularului bugetar "Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene", prevăzut de Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul în curs, anexă la bugetul ordonatorului de credite, întocmit în baza fișei de fundamentare prevăzute la alin. (2), aferentă proiectului propus/aprobat la finanțare în cadrul programului operațional respectiv, semnat și ștampilat de ordonatorul principal de credite.
(4) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația să asigure integral și cu prioritate atât sumele necesare implementării proiectelor proprii propuse la finanțare/finanțate în cadrul programelor operaționale, cât și pe cele necesare implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități publice locale finanțate integral/parțial din bugetul local.
(5) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a deschide și a repartiza creditele bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități publice din subordine finanțate integral din bugetul local, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autoritățile de management pe baza solicitării de finanțare transmise de beneficiari.
(1) Sumele reprezentând contravaloarea fondurilor europene și cofinanțarea publică pentru fiecare program operațional se cuprind la nivel de credite de angajament și credite bugetare în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, în formularul bugetar stabilit prin metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, referitor la finanțarea programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene.
(2) Sumele prevăzute la art. 9 și 10 din Ordonanță se cuprind în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare conform prevederilor art. 11 din Ordonanță.
(1) Limitele admise pentru depășirile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Ordonanță se aprobă de către ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale.
(2) Verificarea de către fiecare autoritate de management a respectării prevederilor alin. (1) se face prin transformarea în euro a valorilor respective cumulate pentru contractele/ deciziile/ordinele de finanțare încheiate, luându-se în considerare cursul InfoEuro din luna în care s-a solicitat aprobarea ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management.
(3) Pentru dezangajarea fondurilor prevăzute la art. 12 alin. (2) din Ordonanță, autoritățile de management stabilesc valoarea fondurilor rămase neutilizate în urma atribuirii și/sau finalizării contractelor de achiziție publică aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, în vederea contractării ulterioare, în conformitate cu regulile stabilite prin Ghidul solicitantului sau, după caz, în ordinea priorităților, ce urmează a fi stabilită prin ordin al ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, până la atingerea plafonului stabilit.
(4) Pentru angajarea ulterioară a sumelor rezultate din creanțele bugetare, din rezilierea contractelor de finanțare și din economii, autoritățile de management stabilesc valoarea acestora și reconsideră corespunzător sumele angajate, conform procentelor de finanțare pe surse, așa cum au fost stabilite prin contractul/decizia/ordinul de finanțare, în vederea încheierii unor noi contracte de finanțare, în conformitate cu regulile stabilite prin Ghidul solicitantului sau, după caz, în ordinea priorităților ce urmează a fi aprobată prin ordin al ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, până la atingerea limitelor aprobate potrivit alin. (1).