Capitolul XV — Secția achiziții publice și urmărire contracte

Pe această pagină

Articolul 26

(1) Secția achiziții publice și urmărire contracte este subordonată directorului general adjunct, este condusă de un șef secție, având următoarele atribuții principale:

a) organizează, derulează, aplică, duce la îndeplinire și finalizare achizițiile publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică în scopul achiziționării de produse, servicii și lucrări, inclusiv în vederea atribuirii lucrărilor de protejare, restaurare și consolidare a monumentelor istorice, în condiții de eficiență economică și socială, în baza solicitărilor compartimentelor funcționale ale Institutului, cu respectarea legislației incidente domeniului achizițiilor publice naționale și europene;

b) asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii și ale Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

c) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/ reînnoirea/recuperarea înregistrării autorității contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;

d) elaborează și, după caz, actualizează, pe baza necesităților transmise de celelalte compartimente, strategia de contractare și programul anual al achizițiilor publice și sectoriale;

e) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentației de atribuire și a documentelor-suport, în cazul organizării unui concurs de soluții, a documentației de concurs, pe baza necesităților transmise de compartimentele de specialitate;

f) aplică și finalizează procedurile de atribuire;

g) realizează achizițiile directe;

h) constituie și păstrează dosarul achiziției publice și sectoriale, inclusiv documentațiile elaborate în cadrul lor, și asigură accesul la acestea în condițiile legii;

i) stabilește circumstanțele de încadrare pentru aplicarea fiecărei proceduri sau pentru cumpărarea directă, conform prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare;

j) întocmește, până la sfârșitul ultimului trimestru din anul curent, Programul anual al achizițiilor publice, în baza situațiilor anexe emise de conducătorii structurilor funcționale ale Institutului la Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, program pe care îl actualizează ori de câte ori este necesar;

k) îndeplinește obligațiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de reglementările legale;

l) derulează procedurile prevăzute de lege și date în competența acestei structuri în scopul achiziționării de bunuri și servicii, în baza solicitărilor celorlalte compartimente, respectând prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale tuturor celorlalte acte normative incidente, atât din legislația națională, cât și din cea europeană;

m) elaborează și prezintă, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de produse, lucrări și servicii;

n) exercită atribuțiile de specialitate cu privire la realizarea achizițiilor publice în sistem electronic (on-line) potrivit prevederilor legale în vigoare;

o) elaborează proceduri operaționale interne pentru domeniul achizițiilor publice;

p) îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa prin lege.

(2) Atribuțiile Secției achiziții publice și urmărire contracte se completează cu dispozițiile legale incidente în materie, precum și cu orice alte atribuții sau sarcini stabilite de conducerea Institutului.

Articolul 27

(1) Compartimentul urmărire contracte se află în subordinea Secției achiziții publice și urmărire contracte și îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) redactează acordurile-cadru/contractele de lucrări/servicii/furnizare pe care le înaintează spre avizare Oficiului juridic, contencios;

b) pregătește documentele necesare încheierii contractelor aferente programelor și proiectelor Institutului;

c) transmite documentațiile de proiectare Oficiului verificare proiecte în vederea verificării conformității cu legislația în vigoare;

d) urmărește respectarea clauzelor contractuale și propune conducerii aplicarea majorărilor de întârziere în cazul nerespectării termenelor contractuale, precum și alte măsuri legale;

e) urmărește deschiderea conturilor de garanție de bună execuție conform clauzelor contractuale și legislației în vigoare;

f) urmărește constituirea legală și în termen a garanțiilor de bună execuție și a garanțiilor bancare pentru returnarea avansului, după caz, aferente contractelor de prestări servicii de proiectare, precum și eliberarea acestora în condițiile legii, precum și întocmirea documentelor constatatoare;

g) pregătește documentele necesare încheierii acordurilor-cadru/contractelor având ca obiect prestarea de către Institut a serviciilor de consultanță, expertizare, cercetare, proiectare și punere în valoare a monumentelor istorice, a contractelor care sunt în legătură cu atribuțiile și activitatea Institutului;

h) propune orice alte măsuri pentru derularea în bune condiții a relațiilor contractuale;

i) colaborează cu celelalte compartimente pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice;

j) duce la îndeplinire orice alte măsuri pentru derularea în bune condiții a relațiilor contractuale.

(2) Atribuțiile Compartimentului urmărire contracte se completează cu dispozițiile legale incidente în materie, precum și cu orice alte atribuții sau sarcini stabilite de conducerea Institutului.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.