Articolul 8
(1) Directorul adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar are următoarele atribuții generale:
a) organizează și coordonează activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate și a măsurii arestării preventive, pronunțate de instanțele judecătorești;
b) organizează, coordonează și răspunde de activitatea sectorului siguranța deținerii și regim penitenciar și întocmește obiectivele individuale anuale și fișele posturilor pentru personalul din subordine, în concordanță cu metodologiile specifice;
c) organizează și coordonează paza, escortarea, însoțirea și supravegherea persoanelor private de libertate aflate în custodia penitenciarului, în vederea prevenirii evenimentelor negative;
d) asigură aplicarea regimului legal de deținere, coordonează activitățile de evidență nominală și statistică a persoanelor private de libertate;
e) dispune măsuri pentru executarea misiunilor de pază și escortare a persoanelor private de libertate la instanțele de judecată, transferul acestora la organele de urmărire penală sau la alte locuri de deținere;
f) organizează și conduce nemijlocit activitatea de pregătire a alarmelor de exercițiu aprobate de directorul penitenciarului;
g) întocmește și supune spre aprobare directorului unității mapa cuprinzând documentele operative ale șefului de tură;
h) urmărește efectuarea instruirii personalului din subordine și verifică modul în care acesta își îndeplinește atribuțiile;
i) urmărește repartizarea pe camere a persoanelor private de libertate și aplicarea regimului de deținere, conform prevederilor legale;
j) organizează și conduce perchezițiile generale care se desfășoară în penitenciar și verifică modul în care se execută perchezițiile asupra persoanelor private de libertate;
k) ține evidența și raportează, de îndată, evenimentele negative produse în unitate și asigură aplicarea măsurilor ce se impun după fiecare eveniment;
l) participă la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul unității sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;
m) verifică ori de câte ori este nevoie funcționarea și întreținerea armamentului, a muniției din dotarea personalului din subordine, precum și a mijloacelor ajutătoare de pază și comunicare;
n) gestionează informațiile clasificate secrete de stat și de serviciu, conform prevederilor legale în vigoare;
o) exercită atribuțiile de evaluare a performanțelor profesionale pentru personalul aflat în subordine, conform actelor normative specifice;
p) răspunde de inventarierea și arhivarea lucrărilor prevăzute în nomenclatorul arhivistic și de predarea acestora la arhiva unității;
q) ia măsuri pentru întocmirea foilor colective de prezență;
r) răspunde de implementarea Sistemului de control intern managerial în cadrul structurilor din subordine;
s) asigură instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă a șefilor de structuri din subordinea sa;
t) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale în vigoare sau primite din partea directorului unității ori din partea superiorilor ierarhici din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit domeniului de competență.
(2) Pentru unitățile care nu au structură de mobilizare, directorul adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar îndeplinește și următoarele atribuții cu caracter general:
a) elaborează și prezintă pentru aprobare documentele Planului de mobilizare a unității și asigură reactualizarea acestuia;
b) întocmește și ține evidența la zi a lucrărilor de mobilizare la locul de muncă a personalului contractual cu obligații militare din unitate;
c) realizează tabelele de înzestrare cu armament, mijloace și tehnică de luptă necesare pe timp de pace, precum și la mobilizare;
d) întocmește și prezintă informări și dări de seamă privind stadiul pregătirii de mobilizare;
e) la ordin, întocmește cererile de produse necesare într-un an de război.
(3) În unitățile care nu au funcții de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, atribuțiile prevăzute la alin. (1) și, după caz, alin. (2) se îndeplinesc de șeful serviciului siguranța deținerii și regim penitenciar.