Articolul 79
(1) În cadrul penitenciarului funcționează, cu respectarea prevederilor legale, Comitetul de securitate și sănătate în muncă.
(2) Comitetul de securitate și sănătate în muncă din penitenciare are scopul de a asigura implicarea salariaților în elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul securității muncii.
(3) Comitetul de securitate și sănătate în muncă își desfășoară activitatea în baza regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.