Capitolul V — Comisia de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial

Articolul 84

(1) Directorul unității dispune măsurile de control necesare pentru implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial, inclusiv pentru actualizarea registrelor de riscuri și a procedurilor formalizate pe procese sau activități, care pot fi proceduri de sistem și proceduri operaționale, ținând cont de particularitățile cadrului legal de organizare și de funcționare a sistemului administrației penitenciare, precum și de standardele de control intern managerial.

(2) În vederea monitorizării, coordonării și îndrumării metodologice a implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial, directorul unității numește, prin decizie, o comisie cu atribuții în acest sens, denumită Comisia de monitorizare.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) este alcătuită conform deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru aprobarea Normelor metodologice privind sistemul de control intern managerial în Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate.

(4) Modul de organizare și de lucru al Comisiei de monitorizare se află în responsabilitatea președintelui acesteia și se stabilește în funcție de volumul și de complexitatea proceselor și activităților, pe baza regulamentului de organizare și funcționare a comisiei.

(5) Directorul unității, directorii adjuncți, personalul cu funcții de conducere și personalul de execuție pun în aplicare toate măsurile necesare sau dispuse cu privire la modalitatea de implementare a sistemului de control intern managerial în unitatea penitenciară.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.