Capitolul IV — Autocontrol și HACCP

Articolul 22

(1) Toți operatorii din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman care dețin unități înregistrate, înregistrate special sau autorizate sanitar - veterinar, conform prevederilor art. 23 și art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, au obligația de a deține și implementa proceduri de autocontrol, în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.

(2) Operatorii unităților de incinerare au obligația ca, în cadrul planului de autocontrol, să dețină și să completeze la zi registrul prevăzut în anexa nr. 24.

(3) Operatorii din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman care dețin unități din categoriile prevăzute la art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009 au obligația de a deține și implementa proceduri scrise permanente bazate pe regulile HACCP, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009.

(la 23-01-2024, Alineatul (3), Articolul 22, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 166 din 12 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 23 ianuarie 2024 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.