Capitolul I — Dispoziții generale

(1) Beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, familiile și persoanele singure, cetățeni români care au domiciliul sau, după caz, reședința în România.

(2) Familiile și persoanele singure care nu au cetățenie română beneficiază de venit minim de incluziune dacă se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 7 alin. (3) din lege.

(1) În cazul persoanelor fără adăpost definite la art. 6 alin. (1) lit. f) din lege acordarea venitului minim de incluziune se realizează numai după luarea în evidență de către serviciile publice de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.

(2) Serviciul public de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale, cu sprijinul serviciilor poliției locale, potrivit prevederilor art. 6 lit. d) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, identifică persoanele fără adăpost care trăiesc în stradă sau în adăposturi improvizate și le iau în evidență, în vederea facilitării accesului acestora la măsurile de asistență socială prevăzute de lege.

(3) În aplicarea art. 7 alin. (2) din lege, pentru luarea în evidență a persoanelor fără adăpost, la nivelul serviciului public de asistență socială se organizează un registru de evidență al acestora. Forma și modul de utilizare al registrului vor fi aprobate prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.

(1) Beneficiarii de venit minim de incluziune pot fi atât familii, cât și persoane singure.

(2) În vederea calculării cuantumului ajutorului de incluziune și stabilirii obligațiilor beneficiarului de venit minim de incluziune, persoana singură se consideră membru de familie.