(2) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, directorul penitenciarului-spital emite decizii și instrucțiuni cu caracter intern și răspunde de:
a) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita bugetului aprobat numai pentru realizarea sarcinilor instituției pe care o conduce și în condițiile stabilite prin Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare;
b) negocierea și încheierea, în condițiile prevăzute de legislația în domeniu, a contractelor de furnizare de servicii medicale/actelor adiționale la acestea cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și cu direcțiile de sănătate publică sau cu alte instituții publice din rețeaua sanitară publică;
c) transmiterea de propuneri, către Administrația Națională a Penitenciarelor, pe baza analizei efectuate în cadrul consiliului de conducere și al consiliului medical ale penitenciarului-spital, privind structura organizatorică a unității, reorganizarea acesteia, schimbarea sediului și a denumirii unității, în vederea avizării de către Ministerul Sănătății și a aprobării de către Ministerul Justiției sau de către Guvern, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
d) aplicarea strategiilor și politicii de dezvoltare în domeniul sanitar, adaptate la necesarul de servicii medicale furnizate populației adresabile/deservite;
e) exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile legale în domeniul politicii de personal și al structurii organizatorice;
f) verificarea, împreună cu directorul adjunct pentru probleme medicale, a încheierii asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
g) înființarea, cu aprobarea consiliului de conducere, de comisii specializate în cadrul penitenciarului-spital, necesare pentru realizarea unor activități specifice;
h) negocierea și încheierea în numele și pe seama penitenciarului-spital de protocoale de colaborare și/sau contracte cu alți furnizori de servicii pentru asigurarea continuității și creșterii calității serviciilor medicale, în condițiile prevăzute de lege;
i) asigurarea consulturilor, tratamentului și a investigațiilor medicale, precum și a condițiilor adecvate de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, împreună cu consiliul medical sau comitetul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, după caz;
j) obținerea autorizației sanitare de funcționare și a certificatului de acreditare ale penitenciarului-spital, în condițiile prevăzute de lege;
k) respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului profesional și păstrarea confidențialității datelor pacienților internați în penitenciarul-spital;
l) desemnarea, prin act administrativ, a coordonatorilor programelor/subprogramelor naționale de sănătate derulate la nivelul penitenciarului-spital;
m) asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru realizarea actelor medicale la nivelul penitenciarului-spital și creșterea calității serviciilor medicale prestate;
n) implementarea, la nivelul penitenciarului-spital, a protocoalelor de practică medicală, pe baza recomandărilor consiliului medical;
o) realizarea activităților de control al calității serviciilor medicale oferite de penitenciarul-spital, cu sprijinul consiliului medical;
p) aducerea la îndeplinire a hotărârilor Direcției de Supraveghere Medicală din Administrația Națională a Penitenciarelor, în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale pentru persoanele private de libertate;
q) asigurarea, împreună cu directorul adjunct pentru probleme medicale, a tuturor condițiilor necesare acordării primului ajutor oricărei persoane private de libertate, prezentată la nivelul penitenciarului-spital în stare critică, precum și, după caz, după stabilizarea funcțiilor vitale, a transportului medicalizat la o altă unitate sanitară din rețeaua sanitară publică;
r) încheierea de contracte de prestări servicii pentru acordarea asistenței medicale corespunzătoare structurii organizatorice, în situația în care penitenciarul-spital nu are angajat personal medico-sanitar propriu sau acesta este insuficient;
s) analizarea modului de îndeplinire a obligațiilor membrilor consiliului de conducere și ai consiliului medical, luarea măsurilor necesare în vederea îmbunătățirii activității penitenciarului-spitalul;
ș) analizarea, împreună cu consiliul de conducere, a situațiilor de risc sau focar de infecție asociate asistenței medicale și luarea măsurilor necesare pentru eliminarea unor astfel de situații;
t) verificarea și aprobarea evidenței informațiilor transmise eșaloanelor ierarhice superioare, conform legii sau la solicitare, aferente activității medicale;
ț) realizarea serviciilor medicale contractate cu casa de asigurări de sănătate și cu direcțiile de sănătate publică, precum și a celor prevăzute în celelalte contracte;
u) îndeplinirea obligațiilor contractuale în desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății;
v) asigurarea, în condițiile legii, a drepturilor persoanelor private de libertate;
w) asigurarea, în condițiile legii, a drepturilor angajaților unității;
x) monitorizarea lunară a execuției bugetului de venituri și cheltuieli al penitenciarului-spital, pe secții și compartimente;
y) luarea de măsuri pentru dimensionarea și repartizarea corectă și în conformitate cu prevederile legale a cheltuielilor după natura lor și îndeosebi a celor de personal, astfel încât să fie asigurată desfășurarea în condiții de normalitate a activității penitenciarului-spital;
z) realizarea veniturilor contractate cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și cu direcțiile de sănătate publică, precum și a altor venituri prevăzute de dispozițiile legale privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate;
aa) angajarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și utilizarea creditelor bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției și cu respectarea dispozițiilor legale;
bb) asigurarea integrității patrimoniului aflat în administrarea instituției pe care o conduce;
cc) organizarea și ținerea la zi a contabilității și transmiterea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și a execuției bugetare către ordonatorul de credite ierarhic superior;
dd) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de investiții publice;
ee) organizarea evidenței programelor naționale de sănătate și realizarea indicatorilor aferenți acestora;
ff) organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform reglementărilor legale;
gg) analizarea permanentă a execuției bugetului de venituri și cheltuieli;
hh) verificarea realității și exactității datelor din situațiile lunare privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și transmiterea acestora către organele abilitate, cu avizul ordonatorului secundar de credite, la data, în formatul și structura solicitate, potrivit prevederilor legale;
ii) organizarea și coordonarea fundamentării proiectului bugetului de venituri și cheltuieli.