Capitolul XIV — Compartimentul cooperare și programe

Pe această pagină

Articolul 66

Structura cooperare și programe are următoarele atribuții:

a) identifică nevoile unității, în conformitate cu documentele de planificare strategică, analizează liniile de finanțare existente pentru a propune soluții corespunzătoare și întreprinde demersurile de consultare a Serviciului cooperare și programe din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea obținerii avizului de specialitate;

b) întocmește și depune aplicația de proiect sau, după caz, colaborează cu liderul de parteneriat în vederea elaborării aplicației de proiect și a documentelor subsecvente, în colaborare cu conducerea și departamentele de specialitate din unitate;

c) asigură relația cu Autoritatea de management/Organismul intermediar/Operatorul de program/Liderul de parteneriat, urmărește încadrarea în planul de acțiune și în bugetul alocat, precum și îndeplinirea indicatorilor, gestionează modificările contractuale;

d) colaborează cu departamentele de specialitate din unitate și cu partenerii, în vederea implementării activităților proiectului în conformitate cu prevederile contractului de finanțare/acordului de parteneriat;

e) întocmește cereri de prefinanțare și rambursare, documentele de raportare periodică privind stadiul implementării proiectului, rapoartele de monitorizare și evaluare, conform procedurilor fiecărei linii de finanțare;

f) în perioada postimplementare colaborează cu departamentele din unitate în vederea monitorizării și asigurării sustenabilității proiectului;

g) gestionează arhivarea documentelor tehnice și financiare și furnizează informațiile solicitate de Autoritatea de management/Organismul intermediar/Operatorul de program/ Liderul de parteneriat, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare/acordului de parteneriat.

Articolul 67

În cadrul structurii cooperare și programe sunt constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.