Articolul 341
Pe toată durata realizării conductei, executantul are obligația de a respecta prevederile legislației specifice protecției mediului.
Pe toată durata realizării conductei, executantul are obligația de a respecta prevederile legislației specifice protecției mediului.
Beneficiarul lucrării realizează studiile de impact prin unități specializate, persoane fizice sau juridice atestate.
Evaluarea impactului asupra mediului în cazul conductei ia în considerație cel puțin următoarele:
a) lucrările din perioada execuției conductei;
b) amplasarea și termenul de funcționare a conductei;
c) eventualele pierderi de gaze naturale.
(1) Beneficiarul are obligația de a deține, conform prevederilor legislației în vigoare, următoarele avize, acorduri și autorizații, după caz:
a) la execuție:
(i) avizul de gospodărire a apelor;
(ii) acordul de mediu;
b) la punerea în funcțiune:
(i) autorizație de mediu;
(ii) autorizație de gospodărire a apelor.
(2) Documentația necesară pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor prevăzute la alin. (1) se asigură:
a) de către proiectant pentru alin. (1) lit. a);
b) de către beneficiar pentru alin. (1) lit. b).
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.