(1) Completarea în scris a plângerii, conform prevederilor art. 10 alin. (5) din prezenta procedură, reprezintă o condiție pentru demararea procedurii disciplinare/profesionale, orice altă formă de plângere se consideră nulă de drept. Sesizarea poate fi formulată de orice persoană interesată. Sesizările anonime nu vor fi analizate, fără a se exclude însă posibilitatea autosesizării potrivit alin. (2) ce urmează.
(2) În cazuri motivate, cercetarea disciplinară/profesională poate fi demarată și din oficiu, în baza rolului activ al Comisiei, dacă a luat cunoștință, în mod nemijlocit, despre săvârșirea de către un asistent social a unei posibile abateri, potrivit normelor în vigoare. În referatul de autosesizare se vor menționa elementele care au stat la baza adoptării acestei hotărâri și se vor atașa, acolo unde este cazul, dovezile corespunzătoare.
(1) Plângerea formulată împotriva unui asistent social, prin care sunt semnalate abateri disciplinare/profesionale, se adresează Colegiului și va fi remisă de îndată către Comisie.
(2) Plângerea se depune în termen de maximum 6 luni de la momentul săvârșirii faptei considerată imputabilă sau de la momentul cunoașterii consecințelor prejudiciabile ale acesteia.
(3) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage respingerea plângerii ca tardivă.
(4) Plângerea, împreună cu celelalte documente doveditoare, după caz, se depune la registratura Colegiului , se transmite prin e-mail sau se transmite prin poștă, pe adresa sediului central al Colegiului.
(5) Plângerea va conține, în mod obligatoriu, următoarele elemente:
a) datele de identificare ale asistentului social reclamat, respectiv numele și prenumele și orice alte informații în vederea identificării acestuia;
b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința petentului persoană fizică, numărul de telefon și adresa de e-mail a acestuia, iar pentru petenții persoane juridice, denumirea și sediul acestora, numărul de telefon, adresa de e-mail;
c) obiectul plângerii și descrierea faptelor care, în opinia petentului, reprezintă abateri disciplinare/profesionale săvârșite de către asistentul social reclamat;
d) semnătura olografă sau semnătura electronică a petentului, emisă în condițiile prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) În cazul plângerilor care vizează mai mulți asistenți sociali reclamați, petentul trebuie să indice faptele pe care i le impută fiecăruia dintre aceștia în parte și care, în opinia petentului, reprezintă abateri disciplinare/profesionale.
(7) Atunci când plângerea nu conține toate elementele obligatorii prevăzute la alin. (5) și (6), petentului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea comunicării, trebuie să completeze plângerea cu elementele care lipsesc, sub sancțiunea clasării plângerii pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.
(8) Pe parcursul procedurii, până la momentul finalizării cercetării disciplinare/profesionale, petentul poate renunța la plângerea depusă printr-o cerere scrisă, semnată olograf sau electronic, în condițiile prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(9) Plângerile anonime, precum și cele formulate împotriva unuia sau mai multor persoane care nu pot fi identificate ca fiind membri ai Colegiului vor fi clasate prin hotărâre a BEX.
(1) După înregistrarea plângerii și, după caz, după parcurgerea etapei prevăzute la art. 6 alin. (7), Comisia va demara analiza acesteia cu celeritate.
(2) În urma analizei plângerii, Comisia va propune printr-un referat înaintat către BEX, prin care pot formula propuneri, după caz:
a) respingerea plângerii pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, în condițiile art. 6 alin. (7);
b) clasarea plângerii, în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (9);
c) respingerea plângerii ca fiind tardivă, în condițiile art. 6 alin. (3);
d) respingerea plângerii ca fiind vădit nefondată, în situațiile în care motivele plângerii nu au legătură cu profesia de asistent social, respectiv acestea nu pot fi în mod evident încadrate ca reprezentând încălcări ale reglementărilor profesionale;
e) declanșarea cercetării prealabile.
(3) Modul de soluționare a sesizării se comunică petentului.
(4) Înaintea declanșării cercetării prealabile, Comisia poate invita părțile la conciliere în vederea rezolvării aspectelor reclamate pe cale amiabilă.
(5) În cazul declanșării cercetării prealabile, Comisia aduce la cunoștință asistentului social reclamat obiectul plângerii/sesizării și probele pe care se întemeiază, solicitându-i acestuia să transmită un punct de vedere scris, precum și înscrisurile doveditoare în apărarea sa, în termen de 20 de zile calendaristice de la primirea comunicării Comisiei. Punctul de vedere al asistentului social reclamat însoțit de înscrisurile doveditoare se depun la secretariatul tehnic al Comisiei, care le va înregistra la registratura Colegiului, sau se transmit prin corespondență electronică la adresa de email a Comisiei.
(6) Comisia poate solicita petentului dovezi suplimentare sau lămuriri privind aspectele sesizate în plângere.
(7) Refuzul părților de a transmite punctul de vedere, informațiile sau documentele solicitate potrivit alin. (5) sau (6) se consemnează la dosarul cauzei printr-un referat întocmit de către secretarul Comisiei, procedura disciplinară fiind continuată de drept.
(8) Asistentul social poate să uzeze de dreptul la tăcere.
(9) Comisia, în analiza sesizării, poate solicita puncte de vedere și opinii de specialitate de la alte instituții/comisii de specialitate/entități juridice.
(10) În termen de maximum 60 de zile calendaristice de la primirea sesizării va elabora un referat extins privind identificarea unor posibile încălcări de către asistentul social reclamat, printr-un act săvârșit în exercitarea profesiei și/sau printr-un comportament profesional, astfel cum acesta din urmă este definit în Codul deontologic al profesiei, ale normelor deontologice, ale principiilor sau ale standardelor etice și profesionale reglementate cu privire la exercitarea profesiei de asistent social. În situația identificării unor posibile fapte/încălcări de către asistentul reclamat ale normelor deontologice, ale principiilor sau ale standardelor etice și profesionale reglementate cu privire la exercitarea profesiei de asistent social, comisia va dispune cu votul majorității continuarea cercetării.
(11) Cu acordul BEX, în condiții temeinic justificate, termenul de 60 de zile poate fi prelungit cu încă 60 de zile.
(12) În situațiile în care Comisia este sesizată sau constată existența unor indicii temeinice care vizează o posibilă incapacitate/incompatibilitate din punct de vedere medical în exercitarea profesiei, poate solicita asistentului social reclamat obținerea unui certificat din partea Comisiei de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă sau din partea Comisiei medico-legale psihiatrice. Certificatul medical va fi prezentat Comisiei în cel mult 45 de zile lucrătoare, perioadă în care procedura disciplinară se suspendă.
(13) În situația în care faptele sesizate constituie sau sunt cercetate ca și infracțiuni, pe perioada cercetării penale se poate suspendă cercetarea disciplinară.
(1) Pe tot parcursul cercetării prealabile și al cercetării disciplinare/profesionale, părțile au dreptul să formuleze cereri, note explicative, să propună administrarea unor noi dovezi sau documente în susținerea pozițiilor prezentate, care trebuie verificate și incluse în dosarul cauzei.
(2) Dosarul cauzei cuprinde:
a) plângerea sau actul de autosesizare al Comisiei, înregistrat la registratura Colegiului;
b) punctul de vedere al asistentului social reclamat;
c) acte sau documente probatorii depuse de părțile implicate;
d) acte sau documente solicitate de Comisie, relevante pentru soluționarea cauzei;
e) referatul întocmit de Comisie privind existența sau inexistența unei abateri disciplinare/profesionale;
g) aviz juridic (după caz).
(3) Utilizarea și păstrarea documentelor aflate în dosarul cauzei vor fi făcute cu respectarea reglementările legale în vigoare referitoare la confidențialitate și la protecția datelor personale.
(4) Dosarul cauzei se păstrează în arhiva Colegiului conform prevederilor legale.