Anexa 5

CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI

1. Controlul intern al producției este procedura prin care producătorul, sau reprezentantul autorizat al acestuia, care îndeplinește obligațiile de la pct. 2, asigura și declara ca echipamentul în cauza satisface cerințele prezentei hotărâri. Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia trebuie să aplice marcajul de conformitate CE și indicarea nivelului de putere acustica garantat, conform prevederilor de la art. 11, pe fiecare echipament, și sa întocmească în scris o declarație de conformitate EC conform prevederilor de la art. 9.

2. Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia trebuie să întocmească documentația tehnica descrisă la pct. 3 și trebuie să o păstreze timp de cel puțin 10 ani, de la data fabricării ultimului produs, ce va fi prezentată spre examinare, la cerere. Inspecției Muncii și Ministerului Economiei și Comerțului. Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia pot sa imputerniceasca o altă persoană sa păstreze documentația tehnica, situație în care trebuie să se indice numele și adresa acestei persoane în declarația de conformitate EC.

3. Documentația tehnica trebuie să permită efectuarea evaluării conformitatii echipamentului cu cerințele prezentei hotărâri. Documentația tehnica trebuie să conțină cel puțin următoarele:

a) denumirea și adresa producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia;

b) descrierea echipamentului;

c) marca;

d) denumirea comercială;

e) tipul, seria și numerele;

f) date tehnice relevante pentru identificarea echipamentului și evaluarea emisiilor de zgomot, incluzând, dacă este cazul, schite și orice descriere sau explicație necesară pentru înțelegerea acestora;

g) o referire la Directiva 2000/14/EC ;

h) raportul tehnic al masurarilor zgomotului efectuate în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri;

i) instrumentele tehnice folosite și rezultatele evaluării incertitudinilor datorate variatiilor în procesul de fabricație și legătură lor cu nivelul puterii sonore garantat.

4. Producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare ca procesul de fabricație să asigure în mod continuu conformitatea echipamentului produs cu documentația tehnica prevăzută la pct. 2 și pct. 3 și cu cerințele prezentei hotărâri.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.