Articolul 18
Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați, în condițiile legii.
Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați, în condițiile legii.
(1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează astfel:
a) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, retragerea de pe piața și interzicerea utilizării sau a introducerii pe piața a produselor neconforme, după caz;
b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, retragerea sau interzicerea introducerii pe piața, după caz, a produselor nemarcate sau marcate incorect, până la eliminarea neconformitatilor;
c) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (3), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, interzicerea comercializării până la o dată stabilită de organismul de control de comun acord cu producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, pentru eliminarea neconformitatilor.
(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de persoane împuternicite de Inspecția Muncii.
Prevederile art. 19 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.