Pe această pagină
REGLEMENTĂRI specifice personalului care ocupă funcții de demnitate publică și personalului care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică
Secțiunea 1 — Indemnizații și salarii de bază
(1) Funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire, potrivit legii.
(2) Funcțiile asimilate cu cele de demnitate publică sunt funcții de conducere din instituțiile publice aflate în subordinea Guvernului, nominalizate de către acesta.
(1) Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr. IX/1, IX/2 și IX/3.
(2) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
(3) Persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite nu beneficiază de premii, de spor de vechime și nici de alte sporuri prevăzute de prezenta lege.
(1) Salariul de bază lunar pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu cele de demnitate publică în instituții publice din subordinea Guvernului este prevăzut în anexa nr. IX/4.
(2) Salariul de bază lunar prevăzut la alin. (1) cuprinde indemnizația de conducere, salariul de merit și sporul de vechime.
(3) Persoanele încadrate pe funcții asimilate celor de demnitate publică au dreptul, pe lângă salariul de bază prevăzut de alin. (1) și (2), și la celelalte drepturi salariale acordate conform prezentei legi personalului încadrat cu contract individual de muncă din instituția publică condusă.
Perioada în care persoanele care au ocupat funcții de demnitate publică în instituții publice constituie vechime în muncă și în specialitate.