Pe această pagină
REGLEMENTĂRI specifice personalului clerical care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, recunoscute potrivit legii
(1) Statul român sprijină cultele, recunoscute potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, la cererea acestora, pentru salarizarea personalului clerical.
(2) Personalul clerical care beneficiază de prevederile prezentei legi își păstrează statutul de angajat al cultului religios recunoscut.
Secțiunea 1 — Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical
(1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor din România, recunoscute potrivit legii, se stabilește după cum urmează:
a) personalul din conducerea cultelor asimilat celui încadrat pe funcții de demnitate publică beneficiază de o indemnizație lunară prevăzută în anexa nr. XII/1. Indemnizația lunară este unica formă de remunerare pentru personalul respectiv și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor, care se determină în raport cu venitul salarial;
b) personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevăzut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcțiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. XII/2;
c) personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. XII/3.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. XII/3.
(3) Criteriile în baza cărora unitățile de cult sunt considerate ca fiind cu venituri reduse, potrivit alin. (2), se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Personalul clerical poate beneficia de prevederile alin. (2) în procent de 30% din totalul posturilor clericale prevăzute în anexa nr. XII/3, pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat.
(5) Numărul de posturi stabilite potrivit alin. (4) va fi repartizat pe culte, în raport cu numărul credincioșilor, conform ultimului recensământ, și cu nevoile reale.
(6) Unitățile centrale de cult, în baza numărului de posturi comunicat anual, transmit Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național propuneri motivate cuprinzând nominalizarea unităților de cult pentru al căror personal clerical se dorește acordarea sprijinului lunar prevăzut la alin. (2) și care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute la alin. (2) și (3).
(7) Listele unităților de cult al căror personal clerical beneficiază de sprijin lunar în condițiile alin. (2), precum și modificarea acestora se stabilesc la propunerea unităților centrale de cult și se aprobă anual prin ordin al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național.
(8) Nu beneficiază de prevederile alin. (2) personalul clerical de la unitățile de cult care obțin venituri din închirierea, arendarea și concesionarea proprietăților.
Secțiunea a 2-a — Alte drepturi ale personalului clerical
Condițiile de ocupare a gradelor profesionale ale personalului clerical prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) se aprobă de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, la propunerea cultelor recunoscute.
De la bugetul de stat se asigură, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, numai drepturile stabilite în condițiile prevăzute la art. 2, inclusiv contribuțiile la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la asigurările de șomaj, precum și alte contribuții obligatorii prevăzute de lege pentru angajator.
(1) Pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă reprezentând echivalentul în lei a 200.000 de euro lunar.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se alocă unităților centrale ale cultelor recunoscute, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
(3) Destinațiile sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc de unitățile centrale ale cultelor recunoscute, împreună cu conducerile unităților de cult din afara granițelor, suma urmând a fi utilizată pentru completarea salariilor personalului clerical al respectivelor unități, inclusiv pentru plata contribuțiilor prevăzute de lege la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la asigurările de șomaj, precum și a altor contribuții obligatorii prevăzute de lege pentru angajator. Obligația de a justifica modul de utilizare a acestei sume revine unității centrale de cult din România, prin prezentarea la Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a documentelor prevăzute de normele legale în vigoare.
(4) Suma prevăzută la alin. (1), respectiv echivalentul în lei al acesteia, poate fi modificată anual prin legea bugetului de stat.
Personalul clerical încadrat în unitățile bugetare nu beneficiază de prevederile prezentei legi, acesta fiind salarizat în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează salarizarea personalului încadrat în aceste unități, potrivit anexei nr. II/5.
Drepturile stabilite potrivit dispozițiilor legale în vigoare se acordă în continuare personalului angajat în cadrul cultelor religioase din România, potrivit legii, pentru care nu sunt aplicabile prevederile prezentei legi.
(1) Modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat, potrivit prezentei legi, este supus controlului Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și al altor organe abilitate de lege.
(2) Numărul de posturi pentru personalul clerical se poate majoră anual prin legea bugetului de stat.
Secțiunea a 3-a — Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute
(1) Unitățile aparținând cultelor religioase recunoscute din România, precum și unitățile și instituțiile de învățământ teologic autorizate și acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora și neintegrate în învățământul de stat, primesc de la bugetul de stat și de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuții, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale și locale respective.
(2) Unitățile și contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.
(1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase din România se asigură, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:
a) de la bugetele locale:
– 18.951 de contribuții pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară prevăzute la art. 9 din prezenta anexă. Contribuția lunară este la nivelul salariului de bază minim brut pe țară și poate fi indexată prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creșterea prețurilor de consum;
– sumele aferente, necesare pentru plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și la Fondul de asigurări sociale de sănătate;
b) de la bugetul de stat:
– 300 de contribuții pentru personalul neclerical angajat în unitățile și instituțiile de învățământ teologic prevăzute la art. 9 din prezenta anexă. Contribuția lunară este la nivelul salariului de bază minim brut pe țară și poate fi indexată prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creșterea prețurilor de consum;
– 40 de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuția lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcțiile pe care este încadrat personalul român trimis să își desfășoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al altor forme de reprezentare a României în străinătate;
– sumele aferente, necesare pentru plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și la Fondul de asigurări sociale de sănătate.
(2) Numărul contribuțiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modificat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.
(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere și alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).
(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), se face de către autoritățile administrației publice locale, ținându-se seama de numărul de adepți ai fiecărui cult religios și se comunică Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
(5) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se face de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
(6) Autoritățile administrației publice locale pot aproba suplimentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, ținând seama de numărul de adepți ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.