Anexa nr. 9

la regulament

PRINCIPALELE REGULI

de securitate și sănătate în muncă și de prevenire a producerii

evenimentelor tehnice sau a incendiilor la bordul navelor

A. Securitatea și sănătatea în muncă la bord

1. Personalul îmbarcat trebuie să posede cunoștințele generale cu privire la lucrul în condițiile specifice de la bord, astfel încât activitățile să se desfășoare în siguranță.

2. Obligația și răspunderea stabilirii și realizării depline a măsurilor de securitate și sănătate în muncă revin comandantului navei.

3. Comandanții navelor au obligația să urmărească creșterea gradului de securitate și sănătate în muncă și asigurarea condițiilor normale de muncă pentru întregul echipaj.

4. La navă, instructajul de securitate și sănătate în muncă se face în mod obligatoriu întregului echipaj. Modul de organizare și conducere a activității de instruire va fi consemnat în dispoziția de zi a structurii care are în dotare navele, iar aceasta cuprinde nominal persoanele care efectuează instructajul introductiv general, instructajul la locul de muncă și instructajul periodic.

5. Efectuarea instructajelor se consemnează în fișa individuală de instructaj, în care vor semna atât cei instruiți, cât și cei ce au condus instruirea.

6. Este interzisă repartizarea la orice fel de activitate la bord a personalului care nu a fost instruit din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă.

7. Completarea și păstrarea fișelor individuale de instructaj se fac conform actelor normative în vigoare în domeniul securității și sănătății în muncă.

8. Fișele individuale de instructaj vor fi ștampilate pe prima filă și vor fi păstrate la comandantul navei.

9. Fișa individuală de instructaj a comandantului navei se păstrează la lucrătorul desemnat cu activitatea de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul structurii care are în dotare navele.

10. Răspunderea pentru desfășurarea activității de supraveghere tehnică a instalațiilor sub presiune, de ridicat și a mijloacelor de măsurare, precum și a aparatelor consumatoare de combustibil revine comandantului navei.

11. Instalațiile noi (sau vechi, montate din nou) și cele reparate nu pot fi date în exploatare decât după verificarea tehnică pentru autorizare la funcționare; în timpul exploatării, instalațiile sunt supuse verificărilor oficiale (la scadență) în scopul prelungirii autorizației oficiale de funcționare.

12. Macaralele, bigile și gruiele vor avea inscripționate pe braț sarcina de ridicare și data expirării termenului scadent al verificării oficiale. Manevrarea acestora se va face numai de personalul autorizat sau special instruit în acest sens.

13. Pe timpul executării lucrărilor sau controlului la opera vie a navelor, cu scafandri, se vor respecta prevederile din "Normele privind organizarea și desfășurarea activităților de scufundare".

B. Măsuri împotriva incendiilor (exploziilor) la bordul navelor

1. Folosirea flăcărilor deschise pentru executarea diferitelor lucrări pe navă se face numai cu aprobarea șefului componentei de specialitate electromecanică.

2. În apropierea trombelor și a ciupercilor de ventilație nu se vor instala aparate de sudură sau alte surse de flăcări și nu se vor stabili locuri pentru fumat.

3. Sunt strict interzise deplasarea cu flacără deschisă și folosirea ei ca sursă de lumină.

4. Pentru a preveni incendiile la navă se interzic:

păstrarea materialelor ușor inflamabile în afara locurilor special destinate;

folosirea siguranțelor necalibrate;

lăsarea luminilor aprinse și a aparatelor electrice de încălzire în circuit, la ieșirea din încăperile de locuit sau de serviciu;

utilizarea altor surse de încălzire în afara celor aflate în starea de fixație;

păstrarea la navă a materialelor de curățenie îmbibate în ulei, petrol și alte substanțe, a carburanților și a lubrifianților în vase descoperite și a pânzei de vele proaspăt piturată, împăturită, în locuri puțin ventilate.

5. În magaziile sau cabinele unde sunt depozitate muniții sunt strict interzise:

intrarea cu arme de foc, muniție vărsată, materiale explozive, chibrituri și aparate de aprins, flacără deschisă și țigări aprinse;

întinderea de cabluri electrice suplimentare, în afară de cele existente prin construcție;

folosirea de lămpi electrice portative, mașini electrice, aparate de încălzit și ventilatoare electrice;

păstrarea carburanților, lubrifianților și a altor materiale inflamabile;

creșterea temperaturii peste 35°C, luându-se măsuri pentru răcirea aerului din magazie.

6. Iluminarea magaziilor sau cabinelor destinate depozitării munițiilor se face numai cu instalațiile electrice existente din construcția navei, utilizându-se lămpi antiexplozive, cu sistem de comutare dispus în afara magaziei. Acestea vor fi piturate cu vopsele ignifuge și vor fi prevăzute cu instalații de stropire, inundare și drenaj, precum și cu mijloace de stingere a incendiului.

7. Înainte de urcarea navei pe doc, toate materialele ușor inflamabile, combustibilii, muniția și orice alt exploziv se debarcă.

8. În caz de incendiu, inundarea sau stropirea magaziilor se face la dispoziția comandantului navei.

9. În caz de forță majoră, dispoziția de stropire sau de inundare a magaziei poate fi dată de către șefii componentei de specialitate electromecanică și armament. Când nu există legătură cu persoanele indicate mai sus, vitalistul pune în funcțiune instalațiile de stropire a magaziei, iar dacă această măsură nu este eficientă pentru lichidarea incendiului sau pentru prevenirea pericolului, el inundă magazia la dispoziția șefului de cart de pe navă.

10. Temperatura din tancurile de combustibili lichizi se urmărește permanent; aceasta nu trebuie să depășească 40-50° C pentru produsele grele și 25° C pentru produsele ușoare.

11. Tancurile cu combustibili se aerisesc, în special când temperatura din ele crește.

12. Toate deschiderile (inclusiv gurile de umplere) și tubulatura de combustibili lichizi vor fi întotdeauna închise etanș. Când se deschid tancurile de combustibili sau se demontează tubulaturile de combustibil, este interzis să existe în apropiere flacără deschisă.

13. Benzina, petrolul și alte materiale ușor inflamabile se păstrează în ambalaje speciale, închise etanș, în locurile fixate prin dispoziție pe navă, bine aerisite și departe de sursele de foc.

14. Petrolul sau benzina vărsat/vărsată se șterge imediat cu câlți sau stupă, iar încăperea respectivă se aerisește.

15. Se interzice folosirea petrolului, benzinei, alcoolului sau a altor materiale ușor inflamabile pentru ștergerea punților și a mobilierului.

16. Nu se admite ca în santină să se găsească apă, reziduuri inflamabile (combustibili, ulei) sau materiale de orice altă natură. Santinele vor fi menținute curate permanent, piturate și uscate.

17. În compartimentele în care se execută piturare cu materiale volatile se iau măsuri de ventilare și se interzice intrarea cu flacără deschisă până la aerisirea completă.

18. La îmbarcarea carburanților și lubrifianților, la bord se iau măsuri severe de prevenire a incendiilor: interzicerea fumatului, a utilizării flăcărilor deschise, a funcționării unor categorii de tehnică ce ar putea produce scântei și în general a oricărei altei activități care ar putea constitui surse de declanșare a incendiului.

19. Pe timpul acestei activități, toate instalațiile și materialele de stingere a incendiului trebuie să fie pregătite pentru intervenție imediată, iar la catarg se ridică pavilionul "B" din "Codul internațional de semnale".

20. În compartimentele cu temperaturi ridicate nu se păstrează materiale ușor inflamabile, în compartimentele căldărilor se pot păstra numai materiale din lemn necesare pentru cazuri de avarii.

21. Lucrările de sudură se supraveghează permanent de către personalul bordului; locurile de lucru se izolează cu plăci de azbest sau alte materiale ignifuge, în așa fel încât să se excludă posibilitatea izbucnirii unui incendiu.

22. Cablurile electrice se feresc de umezeală, în special cablurile de la lămpile portative și de la aparatele electrice.

23. Se interzic încărcarea bateriilor de acumulatoare, lăsarea în circuit a aparatelor electrice de încălzit, executarea lucrărilor la instalațiile electrice și folosirea becurilor de putere mai mare decât cea prevăzută pentru rețeaua electrică sau fără supravegherea de către persoane autorizate.

24. Pentru prevenirea izbucnirii incendiilor în locurile de staționare se iau următoarele măsuri:

se interzice evacuarea combustibililor, a uleiului și a altor materiale inflamabile în afara bordului;

cârpele și câlții îmbibați în ulei, benzină, petrol sau alte substanțe, gunoaiele, precum și alte materiale inflamabile se înlătură de pe nave, transportându-se și depozitându-se la mal în locurile stabilite;

pe cheuri se amenajează pichete de incendiu.

25. În cazul când în apropierea navei, în acvatoriu, sunt nave care au luat foc, arde păcură, ulei sau alt lichid inflamabil, nava se scoate de urgență din zona periculoasă.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.