(1) Penitenciarele sunt instituții publice de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor și fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
(2) Penitenciarele sunt unități care asigură executarea pedepselor privative de libertate și a măsurii arestării preventive și cu asigurarea intervenției recuperative, în condiții care garantează respectarea demnității umane, facilitând responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate și contribuind la creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.
(3) Activitatea penitenciarelor se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, și ale actelor normative date în aplicarea acestei legi, precum și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale Recomandărilor Consiliului Europei cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate.
(4) Activitatea profesională a personalului se desfășoară în interesul comunității și al persoanelor private de libertate, în limitele competențelor stabilite prin lege și pe baza indicatorilor de performanță stabiliți prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(1) Activitățile organizatorice și funcționale din penitenciare sunt reglementate de legislația specifică sistemului administrației penitenciare.
(2) Penitenciarele asigură:
a) custodia persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, precum și a persoanelor împotriva cărora s-a luat măsura arestării preventive;
b) evaluarea nevoilor concrete de asistență socială, educație și terapeuticeale persoanelor private de libertate, organizarea și derularea de programe socioeducative pentru o cât mai eficientă reintegrare socială după punerea în libertate;
c) transpunerea în practică a prevederilor legale referitoare la realizarea separațiunii persoanelor private de libertate;
d) paza și apărarea locului de deținere și a punctelor de lucru, escortarea și supravegherea persoanelor private de libertate în scopul preîntâmpinării sustragerii acestora de la executarea pedepsei închisorii sau a măsurii arestării preventive;
e) aplicarea diferențiată a regimului pedepsei cu închisoarea și a măsurii arestării preventive;
f) acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele private de libertate;
g) ordinea și disciplina în rândul persoanelor private de libertate și respectarea de către acestea a obligațiilor care le revin;
h) prezentarea persoanelor private de libertate la instanțele de judecată și organele de urmărire penală la termenele fixate și cu respectarea strictă a prevederilor legale;
i) respectarea normelor legale pe linia protecției muncii;
j) evidența persoanelor private de libertate;
k) folosirea persoanelor private de libertate la muncă la unități beneficiare cu plată în scopul obținerii de venituri extrabugetare, precum și în interesul unității;
l) evidența muncii prestate de persoanele private de libertate și acordarea drepturilor legale cuvenite;
m) condițiile tehnico-materiale, financiare și medico-sanitare necesare persoanelor private de libertate avute în custodie;
n) respectarea prevederilor legale referitoare la administrarea patrimoniului, a valorilor materiale și bănești din dotare;
o) realizarea integrală a planului de venituri și a celui de cheltuieli;
p) încadrarea cu personal (funcționari publici cu statut special și personal contractual), în limitele prevederilor statului de organizare;
q) perfecționarea pregătirii profesionale a personalului propriu, în conformitate cu prevederile actelor normative, ordinelor și instrucțiunilor ministrului justiției, deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor;
r) îndeplinirea misiunilor specifice, potrivit legii, a prevederilor planurilor întocmite în acest scop și a dispozițiilor eșaloanelor superioare;
s) asigurarea măsurilor necesare pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea consecințelor situațiilor de urgență;
ș) aplicarea întocmai a normelor legale, a ordinelor și instrucțiunilor ministrului justiției care reglementează domeniul de activitate al penitenciarelor;
t) executarea întocmai a hotărârilor instanțelor judecătorești care privesc situația persoanelor private de libertate, asigurarea condițiilor prevăzute de lege pentru ca instanțele judecătorești să poată exercita controlul și supravegherea, sesizarea operativă a organelor de justiție și a Administrației Naționale a Penitenciarelor atunci când se constată erori judiciare sau încălcări ale legii;
ț) asigurarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă;
u) asigurarea asistentei medicale pentru persoanele private de libertate aflate în custodie.