(1) Controlul respectării dispozițiilor legale privind finanțarea campaniilor electorale se realizează de către Autoritatea Electorală Permanentă prin intermediul controlorilor, cu sprijinul celorlalte compartimente de specialitate, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate, potrivit legii.
(2) Controlul respectării dispozițiilor legale privind finanțarea campaniilor electorale se execută în oricare dintre formele prevăzute la art. 43, 47 și 50 din Legea nr. 334/2006, republicată, după cum urmează:
a) prin verificarea documentelor, declarațiilor și rapoartelor care se depun, potrivit legii, de către partidele politice, alianțele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți la Autoritatea Electorală Permanentă, inclusiv a documentelor justificative care însoțesc cererea de rambursare a cheltuielilor electorale;
b) prin verificarea informațiilor și documentelor privind finanțarea campaniei electorale obținute conform legii de la partidele politice, alianțele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, organizațiile teritoriale și interne, candidații independenți și mandatarii financiari coordonatori;
c) prin realizarea de controale la sediile partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, organizațiilor teritoriale și interne ale acestora;
d) prin verificarea documentelor și informațiilor privind veniturile și cheltuielile electorale ale partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, organizațiilor teritoriale și interne ale acestora, precum și ale candidaților independenți, obținute, în condițiile legii, de la persoanele fizice și juridice care au prestat servicii gratuit sau contra cost acestora;
e) prin verificarea documentelor și informațiilor privind veniturile și cheltuielile electorale ale partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice, organizațiilor teritoriale și interne ale acestora, precum și ale candidaților independenți, obținute de la instituțiile publice, în condițiile legii;
f) prin controale la fața locului ale acțiunilor culturale, sportive, precum și ale întrunirilor și seminarelor cu tematică politică, economică sau socială, organizate de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți, în vederea obținerii de informații privind veniturile și cheltuielile pentru desfășurarea acestora;
g) prin verificări la fața locului ale respectării prevederilor legale privind afișajul electoral.