(1) Fiecărei unități prevăzute la art. 4 alin. (2) și (3) și art. 9 alin. (2)-(4) i se atribuie un număr de identificare având structura prezentată la art. 15 alin. (1), în funcție de activitatea desfășurată.
(2) Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București consemnează, într-un registru special întocmit în acest scop, unitățile care au fost autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, activitățile desfășurate în conformitate cu prezenta normă sanitară veterinară, numărul de identificare, precum și numărul și data eliberării autorizației/înregistrării sanitar-veterinare sau ale autorizației sanitar-veterinare provizorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18.
(3) Acest registru este unic atât pentru unitățile autorizate, cât și pentru cele înregistrate, inclusiv pentru cele prevăzute la art. 4 alin. (2) și (3) și art. 9 alin. (2)-(7), iar acestea sunt trecute în registru în ordinea eliberării autorizației/înregistrării sanitar-veterinare, respectiv a documentului prevăzut în anexa nr. 20.
(4) Numerele de identificare atribuite unităților autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, cărora le-a fost anulată autorizația/înregistrarea sanitar-veterinară, sunt anulate din registru și nu se alocă altei unități.
(5) Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București emitentă consemnează, într-un registru special întocmit în acest scop, mijloacele de transport al hranei pentru animale care au fost înregistrate sanitar-veterinar, precum și numărul și data emiterii înregistrării sanitar-veterinare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19.
(6) În vederea informării, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor face publică pe website-ul instituției lista unităților autorizate/înregistrate sanitar-veterinar care desfășoară activități din domeniul hranei pentru animale.
Documentația necesară pentru înregistrarea/ autorizarea sanitar-veterinară conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate depune și online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenția pentru Agenda Digitală a României.
(la 12-08-2020, Capitolul VI a fost completat de Articolul VII din ORDINUL nr. 115 din 25 iunie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 12 august 2020 )
(1) În vederea obținerii licenței industriale unice, definită la art. 4 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022 privind licența industrială unică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitățile desfășurate în unitățile prevăzute în anexa nr. 1 lit. a), c), lit. e) pct. 1), lit. f) pct. 1), lit. g), h), j) și k) și pentru activitățile desfășurate în unitățile prevăzute în anexa nr. 2 lit. a), c) și e), direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București recepționează și în format electronic, la solicitarea operatorului economic, semnată electronic, în platforma Punctului de contact unic electronic pentru licență industrială, denumit în continuare PCUEL, gestionată de Oficiul pentru Licență Industrială, documentele prevăzute în anexele nr. 3, 4, 6, 17, 20, 21 și 23.
(2) În vederea obținerii licenței industriale unice, pentru activitățile desfășurate în unitățile prevăzute în anexa nr. 1 lit. a), c), lit. e) pct. 1), lit. f) pct. 1), lit. g), h), j) și k) și pentru activitățile desfășurate în unitățile prevăzute în anexa nr. 2 lit. a), c) și e), direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București eliberează și în format electronic, la solicitarea operatorului economic, semnată electronic, în platforma PCUEL, gestionată de Oficiul pentru Licență Industrială, documentele prevăzute în anexele nr. 10, 11, 12, 13 și 22.
(3) Documentele prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi recepționate și eliberate și pe format hârtie, caz în care vor fi semnate cu semnătură olografă.
(4) Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București recepționează solicitarea prin platforma PCUEL, verifică informațiile din platformă și asigură comunicarea cu operatorul economic și Oficiul pentru Licență Industrială prin platforma PCUEL în temeiul art. 22 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru situațiile și în termenele prevăzute la art. 13 alin. (4) din acest act normativ.
(5) Pentru solicitările recepționate prin PCUEL, documentele sunt preluate de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București din platforma PCUEL și/sau platforme interconectate la PCUEL ale altor instituții.
(6) Pentru depunerea și soluționarea solicitărilor recepționate prin PCUEL se aplică termenele prevăzute în cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la perioadele de depunere a documentației și de răspuns din partea autorităților competente pentru cererile de acordare a documentelor prin platforma PCUEL.
(7) În conformitate cu prevederile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, reprezentanții direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București care operează în platforma PCUEL nu pot impune condiții de acordare a licenței industriale unice prin care se dublează cerințele și controalele echivalente sau comparabile ca scop la care solicitantul licenței industriale a fost supus deja în România.
(8) În conformitate cu prevederile art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, reprezentanții direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București care operează în platforma PCUEL nu pot cere solicitantului de licență industrială unică aceleași documente pe care solicitantul le-a depus deja în cadrul platformei.
(9) În conformitate cu prevederile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care constată faptul că titularul licenței industriale unice nu mai îndeplinește condițiile pentru care această licență i-a fost acordată, reprezentanții direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București notifică Oficiul pentru Licență Industrială în vederea retragerii licenței industriale unice.
(la 22-12-2025, Capitolul VI a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 2.366 din 12 decembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 22 decembrie 2025 )