Articolul 295
(1) Pentru verificarea modului de îndeplinire a misiunilor de pază, supraveghere, escortare și însoțire, directorul locului de deținere dispune efectuarea de controale inopinate.
(2) Controlul inopinat se execută, de regulă, pe baza unei planificări lunare întocmite de directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în care sunt menționate toate sectoarele de activitate și persoanele desemnate a le verifica și ori de câte ori situația operativă o impune, în baza dispoziției directorului locului de deținere.
(3) Controlul inopinat poate fi executat de echipe formate din ofițeri din sectorul operativ cu ofițeri din alte compartimente, iar în acest caz planificarea este avizată și de coordonatorii compartimentelor implicate.
(4) Controlul inopinat are ca scop verificarea modului de desfășurare a activităților de pază, supraveghere, însoțire și escortare a deținuților, identificarea eventualelor deficiențe și a cauzelor acestora, formularea de propuneri sau dispunerea de măsuri de remediere, precum și diseminarea rezultatelor pozitive din activitatea desfășurată de personalul din sectorul operativ.
(5) Controalele sunt planificate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, în timpul sau în afara orelor de program, precum și în zilele nelucrătoare.