Capitolul III — Moduri de escortare

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Escortarea sau însoțirea persoanelor private de libertate pe jos

Articolul 201

(1) Escortarea sau însoțirea persoanelor private de libertate pe jos se poate executa în formațiune, pe distanțe de maxim 3 kilometri de locul de deținere, pe itinerare stabilite și recunoscute, evitându-se, pe cât posibil, locurile aglomerate sau traseele turistice, precum și orice alte zone care prin natura lor pun în pericol siguranța misiunii.

(2) Dispozitivul de escortare sau însoțire se realizează în raport de numărul persoanelor private de libertate, regimul de executare și riscul pe care îl prezintă aceștia pentru siguranța penitenciarului, mărimea coloanei, caracteristicile terenului de pe itinerarul de deplasare și utilizarea sistemelor electronice de supraveghere la distanță, astfel:

a) cu ocazia însoțirii, când dispozitivul este format dintr-o singură persoană, aceasta se deplasează în spatele coloanei la o distanță care să permită supravegherea persoanelor private de libertate în condiții de siguranță;

b) când dispozitivul este format din două persoane, acestea se deplasează, de regulă, în spatele coloanei pe ambele laturi, la distanțe care să le permită paza și supravegherea persoanelor private de libertate în condiții de siguranță;

c) când dispozitivul este format din trei persoane, una merge pe partea dreaptă și alta pe partea stângă la o distanță de 4 - 5 metri de persoanele private de libertate, iar șeful de escortă sau șeful punctului de lucru în spatele coloanei la aceeași distanță;

d) când dispozitivul este format din patru sau mai multe persoane, una se deplasează în fața coloanei la 7 - 10 metri, iar celelalte pe părțile laterale și în spatele acesteia la 4 - 5 metri, dispuse astfel încât să poată supraveghea orice mișcare a persoanelor private de libertate și să se poată sprijini reciproc;

e) când se folosește și câine de serviciu, conductorul cu câinele de serviciu se deplasează la 4 - 5 metri lateral de coloană, pe partea cea mai vulnerabilă sau în spatele coloanei.

(3) În situația în care condițiile de teren nu permit respectarea distanțelor prevăzute la alin. (2) personalul se dispune la distanțe care să le permită paza și supravegherea persoanelor private de libertate în condiții de siguranță.

(4) Pe timpul escortării persoanelor private de libertate în formațiune pe jos, armamentul se poartă în toc sau în poziția "la umăr".

Articolul 202

Șeful de escortă sau șeful punctului de lucru se deplasează în spatele coloanei, în locul care-i permite să observe persoanele private de libertate și dispozitivul de escortare, astfel încât să poată interveni dacă este necesar.

Articolul 203

Formația de persoane private de libertate și dispozitivul de escortare sau însoțire se opresc numai la dispoziția șefului de escortă sau șefului punctului de lucru, în locurile dinainte stabilite. Pe timpul opririlor scurte formația se dispune cu persoanele private de libertate grupate pe o singură parte a drumului, personalul menținând dispozitivul de pază.

Articolul 204

Persoanele private de libertate care, din motive justificate, nu mai pot continua deplasarea, sunt ajutate de alte persoane private de libertate. În caz de urgență medicală se procedează conform prevederilor carnetului postului sau planului de prevenire și reacție la situațiile de urgență ce se pot produce la organe judiciare și locuri unde se desfășoară în mod frecvent demersuri educative.

Secțiunea a 2-a — Escortarea sau însoțirea persoanelor private de libertate cu mijloacele de transport auto

Articolul 205

(1) Pentru escortarea sau însoțirea cu mijloace auto, în funcție de numărul persoanelor private de libertate, se repartizează unul sau mai multe mijloace de transport special amenajate, care să respecte condițiile tehnice stabilite de legislația în vigoare cu privire la transportul de persoane.

(2) În fiecare mijloc de transport se îmbarcă numai numărul de persoane legal prevăzut pentru tipul autovehiculului respectiv.

Articolul 206

Mijloacele de transport descoperite, special amenajate, se pot folosi numai pentru transportul persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul deschis și semideschis la și de la punctele de lucru.

Articolul 207

(1) Mijloacele de transport utilizate pentru deplasarea și escortarea persoanelor private de libertate se amenajează cu dispozitive de siguranță a personalului din compunerea escortei, realizate din plase sau grilaje metalice, prevăzute cu încuietori care să nu poată fi acționate de către persoanele private de libertate.

(2) Dispozitivele de siguranță se amplasează în mijloacele de transport, astfel încât să protejeze escorta și conducătorul auto.

Articolul 208

(1) Mijloacele de transport speciale din dotarea locului de deținere destinate transportului persoanelor private de libertate se amenajează în așa fel încât să asigure condiții de separare pe timpul transportului, să aibă încuietori sigure la compartimentele unde se introduc persoanele private de libertate și la uși care să poată fi manevrate cu ușurință în caz de forță majoră.

(2) Mijloacele de transport speciale sunt astfel amenajate încât să asigure condiții de încălzire, iluminare și aerisire corespunzătoare.

(3) Mijloacele de transport speciale se dotează cu mijloace de legătură radio cu locul de deținere, precum și cu sisteme de legătură și semnalizare-alarmare între personalul din compunerea escortei și cabina conducătorului auto.

Articolul 209

(1) Mijloacele operative de transport se dotează cu dispozitive de tip GPS, de radiocomunicație, de semnalizare, de avertizare luminoasă și acustică, precum și sistem de comunicare între conducătorii acestora și membrii escortei.

(2) Mijloacele operative de transport pentru deținuți sunt dotate, de regulă, cu camere video și monitoare pentru supravegherea activității deținuților pe timpul deplasării.

Articolul 210

(1) Dispozițiile art. 207 și art. 208 alin. (1) din prezentul Regulament nu se aplică în situația însoțirii deținuților cărora li se aplică regimul semideschis și deschis la puncte de lucru, situație în care se pot folosi mijloace auto de transport persoane, cu respectarea art. 205 din prezentul Regulament.

(2) În situația escortării deținuților la puncte de lucru, se pot folosi și mijloace auto puse la dispoziție de către beneficiar cu respectarea art. 205 - 208 alin. (1) și (2) din prezentul Regulament.

(3) În situația însoțirii deținuților cărora li se aplică regimul semideschis și deschis la puncte de lucru, se pot folosi și mijloace auto puse la dispoziție de către beneficiar cu respectarea art. 205 - 206 și art. 208 alin. (2) din prezentul Regulament.

Articolul 211

Locul de îmbarcare a persoanelor private de libertate în mijloacele de transport se stabilește, de regulă, în imediata apropiere a postului de control de la intrarea în sectorul de deținere.

Articolul 212

(1) Înainte de îmbarcarea persoanelor private de libertate, șeful escortei sau șeful punctului de lucru ia măsuri pentru controlul încăperilor mijloacelor de transport unde acestea urmează să fie introduse, în scopul verificării gradului de siguranță și descoperirii eventualelor obiecte interzise și stabilește dispozitivul de pază la locul de îmbarcare și pe timpul deplasării.

(2) Persoanele private de libertate păstrează asupra lor hrană rece, înscrisuri, hârtie de scris, medicamentele necesare pentru intervalul de timp afectat activității și câte un recipient din material plastic cu apă potabilă, iar pachetele cu țigări și sursele de foc se predau șefului de escortă/șefului de punct de lucru cu ocazia efectuării percheziției.

Articolul 213

Șeful escortei sau șeful punctului de lucru repartizează personalul pe autovehicule, astfel:

a) când deplasarea se realizează cu un singur mijloc de transport, personalul se dispune în funcție de tipul autovehiculului, iar locul șefului escortei sau al șefului punctului de lucru este lângă conducătorul auto;

b) când deplasarea se realizează cu două sau mai multe mijloace de transport, personalul se repartizează în mod proporțional pe autovehicule;

c) când coloana este mai mare de 5 autovehicule, în primul și ultimul nu sunt transportate persoane private de libertate, ci numai forțe suplimentare, materiale, câini de serviciu, precum și alte mijloace tehnice;

d) în situațiile prevăzute la lit. b) și c), șeful escortei se deplasează în ultimul autovehicul pentru a supraveghea întreaga coloană, iar ajutorul șefului de escortă în primul autovehicul, conducând coloana pe itinerarul stabilit;

e) când escortarea/însoțirea se realizează de un singur membru al personalului și conducătorul auto, ca membru al escortei, șeful de escortă/șeful de punct de lucru se va amplasa în zona de acces către compartimentele destinate transportului persoanelor private de libertate, în funcție de specificul mijlocului de transport, pentru a împiedica coborârea neautorizată.

Articolul 214

Înainte de luarea în primire a persoanelor private de libertate, șeful escortei sau șeful punctului de lucru execută instructajul conducătorilor auto, precizându-le:

a) obligațiile ce le revin pe timpul transportului;

b) destinația;

c) itinerarul de deplasare;

d) viteza de deplasare;

e) distanța între autovehicule;

f) opririle și semnalele de legătură;

g) atribuțiile ce le revin la destinație.

Articolul 215

(1) La dispoziția șefului escortei sau șefului punctului de lucru persoanele private de libertate se urcă în autovehicule în ordinea echipelor și a detașamentelor și se așază în funcție de tipul mijlocului de transport, astfel:

a) persoanele private de libertate din regimul deschis și semideschis care se deplasează cu mijloace auto descoperite sunt așezate pe bănci sau scaune, fixate pe platformă, care să nu depășească înălțimea de 0,4 metri de la podea, cu fața spre înapoi, cu excepția ultimului rând de la oblonul din spate, care se așază cu fața spre înainte. Personalul de însoțire și supraveghere se așază pe o bancă sau scaune de lângă cabina conducătorului auto, la o distanță de 0,5 metri de persoanele private de libertate;

b) în mijloacele de transport necompartimentate, persoanele private de libertate pentru care li se aplică măsurile de siguranță specifice regimului semideschis și deschis, se așază pe scaune, iar personalul din compunerea escortei stă lângă conducătorul auto și pe ultimul rând de scaune, cu fața spre persoanele private de libertate;

c) în cazul în care persoanelor private de libertate li se aplică măsurile de siguranță specifice regimului închis, mijloacele de transport necompartimentate se amenajează cu gratii/grilaje/plase de siguranță care să limiteze accesul persoanelor private de libertate la armamentul din dotarea personalului, iar ușile se închid și se asigură.

(2) În situația executării unor misiuni de escortare în colaborare cu alte structuri de ordine publică și securitate națională, în baza planurilor prevăzute de art. 16 lit. d) din prezentul Regulament, prin folosirea de autospeciale aparținând locurilor de deținere și ale structurilor mai sus menționate, în funcție de complexitatea misiunii, activitatea va fi coordonată de șeful serviciului siguranța deținerii, dacă nu se prevede altfel în planurile prevăzute de art. 16 lit. d), care va dispune poziționarea acestora.

Articolul 216

După ce verifică așezarea persoanelor private de libertate în autovehicule, montarea dispozitivelor de siguranță, închiderea și asigurarea obloanelor sau ușilor, șeful escortei sau șeful punctului de lucru dispune îmbarcarea escortelor. La această dispoziție, personalul din compunerea escortei se deplasează la autovehiculele unde au fost repartizați și își ocupă locurile stabilite.

Articolul 217

Pe timpul escortării în mijloace de transport auto, personalul din compunerea escortei ține armamentul între genunchi, în poziție verticală, cu țeava îndreptată în plan înclinat sau, după caz, în toc, în funcție de tipul acestuia.

Articolul 218

(1) Pentru începerea deplasării, șeful escortei sau șeful punctului de lucru dă dispoziție de punere în mișcare a autovehiculului.

(2) Viteza de deplasare este cea prevăzută în actele normative care reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, iar distanța între autovehicule se fixează în funcție de viteza de deplasare și condițiile de vizibilitate.

(3) După ieșirea din localități, dacă este cazul, se dispune oprirea autovehiculelor sau încetinirea vitezei pentru regruparea coloanei.

(4) În situația în care se impune debarcarea persoanelor private de libertate, personalul din compunerea escortei coboară primul și realizează dispozitivul de pază în jurul coloanei de autovehicule.

(5) Dacă un autovehicul se oprește din cauza unei defecțiuni tehnice sau din alte cauze, șeful escortei dispune oprirea întregii coloane și acționează conform prevederilor din carnetul postului sau din planul de prevenire și reacție la situațiile de urgență ce se pot produce la organe judiciare și locuri unde se desfășoară în mod frecvent activități educative.

Articolul 219

(1) La sosirea la locul de destinație, șeful de escortă sau șeful punctului de lucru dispune debarcarea escortei, eliberarea căilor de acces și realizarea dispozitivului de pază.

(2) Personalul din compunerea escortei coboară din mijloacele de transport și realizează dispozitivul de pază în jurul acestora.

(3) Șeful de escortă sau șeful punctului de lucru împreună cu o parte din membrii escortei controlează obiectivul.

(4) La darea dispoziției de debarcare, persoanele private de libertate coboară în ordinea echipelor, începând cu primul autovehicul sau concomitent din toate și se încolonează în locul stabilit.

(5) După debarcarea și încolonarea persoanelor private de libertate, șeful escortei sau șeful punctului de lucru efectuează apelul numeric, dispune verificarea mijloacelor de transport și realizarea dispozitivului de pază al obiectivului.

Secțiunea a 3-a — Escortarea persoanelor private de libertate în nave fluviale

Articolul 220

(1) În navele fluviale, paza și supravegherea persoanelor private de libertate se realizează de personal înarmat sau neînarmat, în funcție de regimul de executare.

(2) Înainte de ambarcarea persoanelor private de libertate, șeful escortei controlează încăperile navei unde acestea urmează să fie introduse, în scopul verificării gradului de siguranță și descoperirii obiectelor interzise.

(3) Șeful de escortă stabilește dispozitivul de pază la locul de ambarcare și cel de pe timpul deplasării.

(4) Pe timpul transportului persoanelor private de libertate în navele fluviale li se pot aplica mijloace de imobilizare.

Articolul 221

(1) Posturile de pază se instalează pe punte, în interiorul navei, la ușile încăperilor sau pe coridoare.

(2) În scopul supravegherii părților laterale ale navei și suprafeței apei, pe timpul nopții sau în condiții de ceață, la unele posturi de pază se instalează reflectoare.

Articolul 222

Persoanele private de libertate păstrează asupra lor alimentele primite de la administrația locului de deținere și câte un recipient din material plastic cu apă potabilă, iar celelalte obiecte și bunuri, inclusiv pachetele cu țigări se împachetează și sigilează, urmând să fie predate de șeful de escortă, odată cu persoana privată de libertate, la locul de deținere de destinație.

Articolul 223

Pe timpul opririi navei în porturi, șeful escortei este obligat să întărească paza, să asigure supravegherea punctelor vulnerabile de pe navă și să interzică urcarea persoanelor străine la bord.

Articolul 224

(1) În situațiile când transportul persoanelor private de libertate se efectuează cu nave de transport public sau cu mijloace de transport pe apă destinate urgențelor medicale, acestea sunt ambarcate înaintea celorlalți pasageri, sunt așezate separat de alte persoane, prevenindu-se stabilirea de legături interzise sau primirea de bunuri și obiecte.

(2) Bagajele personale ale persoanelor private de libertate rămân asupra acestora.

(3) Debarcarea persoanelor private de libertate în portul de destinație se efectuează numai după ce au coborât ceilalți pasageri sau în urma acestora, în cazul în care nava continuă deplasarea.

Secțiunea a 4-a — Escortarea persoanelor private de libertate cu aeronave

Articolul 225

(1) În aeronavă, paza și supravegherea persoanelor private de libertate se realizează de personal neînarmat.

(2) Pe timpul transportului persoanelor private de libertate în aeronavă li se pot aplica mijloace de imobilizare numai cu aprobarea comandantului aeronavei.

(3) De regulă, persoanele private de libertate sunt așezate în partea din spatele aeronavei, pe ultimul rând de scaune și sunt încadrate de membrii escortei, astfel încât să se prevină stabilirea de legături cu alți pasageri sau primirea de bunuri și obiecte.

(4) Șeful de escortă stabilește cu autoritățile aeroportului și comandantul aeronavei ca persoanele private de libertate să fie primii pasageri îmbarcați, iar la sosire să fie debarcate după coborârea celorlalți pasageri.

(5) În situația urgențelor medicale, când se impune deplasarea unei persoane private de libertate cu aeronave la o unitate sanitară din afara sistemului penitenciar, iar echipajul aeronavei nu permite accesul membrilor escortei pe durata deplasării, persoana privată de liberate poate fi predată, sub semnătură, șefului de echipaj. Cu privire la această situație este informat directorul Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar din Administrația Națională a Penitenciarelor care va stabili locul de deținere ce urmează a prelua persoana privată de libertate de la locul de destinație și măsurile de siguranță.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.