Condițiile de asistență medicală, tratament și îngrijiri pentru persoanele care se află în executarea unei pedepse, măsuri educative privative de libertate sau măsuri preventive privative de libertate și care au fost diagnosticate cu o tulburare psihică nu pot fi discriminatorii în raport cu cele stabilite pentru celelalte persoane private de libertate.
În sensul prezentului capitol, următoarele expresii cu privire la persoanele private de libertate cu tulburări psihice au următorul înțeles:
a) prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de substanțe psihoactive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică;
b) prin persoană cu tulburări psihice grave codificate conform specialității psihiatrice se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat;
c) prin servicii complementare se înțelege serviciile care asigură îngrijiri de sănătate mintală și psihiatrică, precum consiliere psihologică, orientare profesională, psihoterapie și alte proceduri medico-psihosociale;
d) prin periculozitate socială se înțelege atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implică riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
e) prin camera de protecție se înțelege o cameră special amenajată în care se cazează o singură persoană privată de libertate, conform art. 23 din Legea nr. 254/2013, cu modificările și completările ulterioare, și art. 24 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013;
f) prin echipă terapeutică se înțelege grupul de profesioniști care asigură asistența medico-psihiatrică a pacienților aflați în spitalizare continuă sau discontinuă și care este alcătuit din medic psihiatru, medic de medicină de familie sau generalist, psiholog, asistent medical, asistent social, educator sau, după caz, ergoterapeut și alt personal de specialitate medico-sanitar;
g) prin structura specială de psihiatrie se înțelege compartimentul organizat distinct în cadrul unui penitenciar-spital în care sunt internate persoane private de libertate cu tulburări psihice grave care au fost evaluate de către comisiile de expertiză psihiatrică ca având discernământul păstrat, dar care depășesc posibilitățile de tratament, îngrijire și cazare ale unui loc de deținere sau pentru care instanțele au dispus executarea pedepsei într-un penitenciar-spital.
Administrația fiecărui loc de deținere dispune măsuri specifice pentru protecția sănătății fizice și psihice a persoanelor cu tulburări psihice, asigurând, prin selecționare, potrivit normelor stabilite prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, persoane private de libertate apte să desfășoare activități de însoțitor al persoanei cu tulburări psihice, conform legislației naționale specifice.
Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt stabilite locurile de deținere în cadrul cărora există secții speciale de psihiatrie și secțiuni structurale cu camere destinate deținuților cu tulburări psihice grave, conform clasificării internaționale a tulburărilor psihice.
(1) Dotările minime obligatorii dintr-o structură de psihiatrie sunt:
a) paturi repartizate în camere, inclusiv de supraveghere continuă bărbați, respectiv femei, cu respectarea normelor prevăzute de legislația în vigoare;
b) cabinete de consultații;
c) săli de tratament;
d) spații pentru terapie ocupațională, educațională, recreativă;
e) cabinete pentru psihodiagnostic sau psihoterapie individuală sau consiliere.
(2) Serviciile medicale minime pe care o structură specială de psihiatrie trebuie să le asigure sunt:
a) diagnosticul și tratamentul tulburărilor psihice acute și cronice;
b) evaluări psihologice și psihoterapie;
c) consiliere și psihoeducație pentru pacienți;
d) programe de terapie ocupațională, educativă și recreativă.
Transportul persoanei private de libertate cu tulburări psihice grave sau cu un comportament vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane se realizează către penitenciarul-spital cu secție de psihiatrie sau rețeaua sanitară publică, prin curse individuale speciale, cu respectarea măsurilor de siguranță, a integrității fizice și demnității persoanei.
Persoanele private de libertate cu tulburări psihice care nu prezintă simptome psihotice și urmează a fi internate într-un penitenciar-spital cu secție de psihiatrie, în vederea reevaluării stării de sănătate mintală, sunt transportate cu mijloacele de transport aflate în dotarea locurilor de deținere.
(1) Pe durata cazării într-un loc de deținere, persoana cu tulburări psihice este monitorizată și supravegheată de echipa terapeutică.
(2) Tratamentul psihiatric este prescris de medici în limita competențelor, potrivit protocoalelor terapeutice.
(1) Tratamentul psihotrop prescris de medicul psihiatru sau medicul locului de deținere și eliberat de farmacia comunitară este introdus, după verificarea și recepția medicamentelor, direct în cabinetul locului de deținere, cu statut de medicație prin prescripție individuală pentru tratarea afecțiunilor cronice. În Registrul prescriere și administrare tratament pentru afecțiuni cronice se consemnează data primirii medicamentelor, cantitatea, numele și prenumele pacientului, diagnosticul, denumirea comercială și forma de prezentare.
(2) Tratamentul psihotrop se păstrează, defalcat pentru fiecare pacient în parte, într-un dulap de medicamente, anume destinat în cadrul cabinetului medical, de unde se va administra potrivit orarului stabilit, în baza recomandărilor medicului psihiatru.
(3) Tratamentul psihotrop se administrează pacienților sub strictă supraveghere de către personalul de specialitate medico-sanitar însoțit de un membru din sectorul operativ, la nivelul cabinetului medical. În cazuri excepționale, când nu există cabinet medical pe secție, tratamentul psihotrop se administrează în spații anume desemnate prin decizie a directorului locului de deținere.
(4) Medicamentele administrate sub strictă supraveghere sunt menționate în Registrul de administrare tratament psihiatric, fiind consemnată inclusiv ora administrării dozelor, iar persoana privată de libertate semnează de primire în acest registru. În cazul în care persoana privată de libertate refuză sau se află în imposibilitatea de a semna, personalul de specialitate medico-sanitar întocmește un proces-verbal în acest sens, care cuprinde inclusiv ora și motivele refuzului și este semnat de persoana care l-a întocmit și agentul însoțitor al persoanei private de libertate.
(5) Administrarea sub strictă supraveghere a tratamentului psihotrop presupune verificarea ingestiei medicamentelor prin controlul mâinilor și al cavității bucale.
În situația în care persoana privată de libertate cu tulburări psihice nu se prezintă la cabinetul medical sau, după caz, la personalul de specialitate medico-sanitar pentru tratament, șeful secției dispune aducerea pacientului de către agentul însoțitor, în vederea administrării tratamentului psihotrop sub strictă supraveghere, chiar dacă acesta se află în timpul activităților de muncă, educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară sau formare profesională.
(1) În cazul în care persoana privată de libertate aflată sub tratament psihotrop refuză administrarea acestuia, personalul de specialitate medico-sanitar are obligația de a-i explica consecințele refuzului asupra sănătății sale și de a consilia persoana în cauză, cel puțin o dată pe săptămână, pentru reluarea administrării tratamentului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), persoana privată de libertate care refuză administrarea tratamentului psihotrop semnează atât în fișa medicală, cât și în Registrul prescriere și administrare tratament pentru afecțiuni cronice. În cazul refuzului de semnătură sau în situația imposibilității de a semna, se întocmește un proces-verbal care cuprinde inclusiv ora și motivele refuzului. Procesul-verbal se semnează de personalul de specialitate medico-sanitar și de agentul însoțitor al persoanei private de libertate și se atașează la fișa medicală.
(3) Întreruperea tratamentului se poate face la cererea persoanei private de libertate, cu reevaluare psihiatrică prealabilă sau când există indicii temeinice că pacientul nu respectă conduita terapeutică, folosind medicația primită pentru a-și pune viața în pericol sau în alte scopuri.
(4) Medicii curanți pot întrerupe tratamentul, până la o nouă reevaluare psihiatrică, în vederea stabilirii conduitei terapeutice.
(5) Dispozițiile alin. (3) nu sunt aplicabile în situația în care față de persoana privată de libertate a fost dispusă măsura de siguranță a obligării la tratament medical, potrivit dispozițiilor art. 109 din Codul penal. În această situație sunt întreprinse, de îndată, demersuri pentru internarea persoanei private de libertate într-o secție de psihiatrie. Aceste aspecte sunt comunicate, în scris, instanței de judecată care a dispus măsura de siguranță.
(6) Toate cazurile de întrerupere a tratamentului psihotrop se consemnează în mod obligatoriu în fișa medicală.
(7) Medicamentele psihotrope refuzate vor fi plasate, pe baza condicii medicale completate nominal și cu indicarea cantității de medicamente refuzate, într-un dulap sigilat anume amenajat în cadrul cabinetului medical al locului de deținere. Medicul-șef sau înlocuitorul acestuia dispune, la sfârșitul lunii, redistribuirea lor către alte persoane private de libertate sau către alte locuri de deținere.
(1) Riscul de suicid sau autovătămare al persoanelor private de libertate cu afecțiuni psihice se evaluează periodic de personalul de specialitate medico-sanitar și de psiholog.
(2) Directorul locului de deținere poate dispune, în baza informării personalului direct implicat în activități cu persoana privată de libertate cu afecțiuni psihice, cazarea acesteia, în situația decompensării stării psihice, în camera de protecție, în condițiile prevăzute de art. 24 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
(1) Administrația locului de deținere are obligația de a înștiința, de îndată, familia persoanei private de libertate sau, după caz, reprezentantul legal sau o persoană apropiată, atunci când acesteia i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală sau este transferată într-o instituție medicală din afara sistemului administrației penitenciare, pentru tratarea unei tulburări psihice.
(2) Punerea în libertate a persoanelor private de libertate cu tulburări psihice grave aflate în tratament se comunică Direcției medicale, în vederea colaborării cu instituțiile abilitate pentru continuarea tratamentului în libertate a persoanei liberate.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.