(1) Internarea într-un penitenciar-spital se realizează ori de câte ori există o aprobare în acest sens pentru persoanele private de libertate sau se dispune în cazurile prevăzute de legislația în vigoare.
(2) Persoanele private de libertate aflate în faze terminale ale afecțiunilor medicale pentru care nu s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală sunt transferate la penitenciarele-spital în vederea asigurării asistenței medicale paliative. Activitățile nedecontate sau nesuportate din FNUASS sunt suportate de la bugetul de stat din bugetul penitenciarului-spital.
(3) În situația în care asistența medicală paliativă nu poate fi asigurată în cadrul penitenciarelor-spital, persoanele private de libertate sunt transferate în vederea internării în unități sanitare din cadrul rețelei sanitare publice.
(1) Asistența medicală spitalicească se asigură prin internare în penitenciarele-spital, precum și în alte unități sanitare de profil acreditate, aflate în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate, conform legislației sanitare naționale.
(2) Ministerul Sănătății avizează structura medicală a penitenciarelor-spital.
(3) Serviciile medicale spitalicești se acordă de către medici de specialitate, în conformitate cu:
a) reglementările legislației execuțional-penale;
b) prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.
(4) Internarea persoanelor private de libertate se face în baza biletului de trimitere în vederea internării eliberat de către medicul de la nivelul locului de deținere, consecință a actului medical propriu, sau la recomandarea medicului de altă specialitate clinică.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), biletul de trimitere în vederea internării nu este necesar în cazul persoanelor aflate în următoarele situații:
a) urgențe medico-chirurgicale;
b) boli cu potențial endemoepidemic care necesită izolare și tratament;
c) bolnavi față de care s-a dispus măsura de siguranță a obligării la tratament medical sau a internării medicale, potrivit Codului penal;
d) în cazul dispunerii efectuării expertizei medico-legale psihiatrice sau altor dispoziții ale instanței pe timpul urmăririi penale sau pe timpul judecății;
e) pentru tratamentul persoanelor condamnate pentru care instanța de judecată, în urma unei expertize medico-legale, a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar-spital;
f) pentru tratamentul pacienților din locurile de deținere ale căror afecțiuni necesită monitorizare și reevaluare în cadrul penitenciarelor-spital;
g) pentru bolnavii care necesită asistență medicală spitalicească de lungă durată, exprimată în ani;
h) pentru pacienții care au scrisoare medicală la externare cu indicație de revenire pentru internare.
(6) Solicitarea de internare este aprobată de către directorul penitenciarului-spital sau de către înlocuitorul acestuia.
(7) Dacă penitenciarul-spital sau unitatea sanitară prevăzută la art. 77 alin. (1) refuză, din orice motiv, internarea persoanelor private de libertate, administrația locului de deținere comunică de îndată acest refuz Direcției medicale, în vederea dispunerii măsurilor administrative.
(8) Dacă persoana privată de libertate refuză internarea într-un penitenciar-spital sau în una dintre unitățile sanitare prevăzute la art. 77 alin. (1), medicul întocmește un proces-verbal care este semnat de acesta, personalul de pază și supraveghere care însoțește pacientul în vederea internării și persoana privată de libertate. Procesul-verbal, înregistrat și contrasemnat de directorul locului de deținere, este atașat la fișa medicală a persoanei private de libertate.
(9) Dacă medicul consideră internarea ca fiind absolut necesară pentru sănătatea persoanei private de libertate, solicită transferul pacientului la un penitenciar-spital, cu informarea prealabilă a directorului locului de deținere și a penitenciarului-spital. În acest caz, persoanele private de libertate nu pot refuza transferul într-un penitenciar-spital, păstrându-și dreptul de a refuza actul medical conform legislației privind drepturile pacientului.
(1) În cursul spitalizării se acordă servicii medicale preventive, curative, de recuperare și/sau paliative.
(2) În cazul persoanelor private de libertate internate în penitenciare-spital, durata medie de spitalizare o poate depăși pe cea prevăzută de legislația sanitară națională, fiind influențată de activitățile specifice sistemului administrației penitenciare și de hotărârile judecătorești.
(3) În cazul în care pacientul refuză internarea sau conduita terapeutică, acesta va rămâne în custodia penitenciarului-spital, într-o cameră specială denumită cameră de tranzit, pentru monitorizare, asigurarea asistenței medicale și intervenție terapeutică în cazul afectării funcțiilor vitale. În acest caz, persoana privată de libertate nu are statut de persoană internată, iar fondurile pentru asigurarea asistenței medicale, a tratamentului și îngrijirilor se asigură de la bugetul de stat din bugetul fiecărui loc de deținere.
(4) În vederea asigurării medicației pe perioada internării, asistenții medicali din cadrul penitenciarelor-spital întocmesc condica de medicamente în baza recomandărilor de tratament consemnate de medici în foaia de observație clinică generală, stabilită prin legislația sanitară națională.
(5) Cu excepția cazului în care medicul apreciază altfel, externările către locurile de deținere ale persoanelor private de libertate care necesită prescriere imediată de tratament pentru afecțiunile de care suferă se efectuează în timpul săptămânii, în zilele lucrătoare.
(6) La externarea din penitenciarul-spital se asigură medicația pentru ziua plecării, iar pentru perioada de transfer către locurile de deținere, medicația va fi asigurată conform prevederilor Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și normelor metodologice de aplicare a acestuia. Medicația este înaintată șefului de escortă, în plic sigilat, care va fi prezentat cabinetului medical din cadrul primului loc de deținere sau de staționare.
(7) În situația în care medicația prevăzută la alin. (6) nu poate fi asigurată, directorul adjunct pe probleme medicale sau medicul-șef de secție informează, prin mijloacele de comunicare disponibile, de îndată, cabinetul medical al locului de deținere unde este externată persoana privată de libertate, pentru asigurarea medicației din dotarea aparatelor de medicamente sau a achiziției în regim de urgență. Procedura se aplică similar și în cazul externării dintr-o unitate sanitară prevăzută la art. 77 alin. (1), fără tratamentul aferent.
(1) În cadrul penitenciarelor-spital se pot înființa secții de deținere pentru persoane vulnerabile din punct de vedere medical.
(2) Penitenciarele-spital cazează și persoane private de libertate care desfășoară activități cu caracter gospodăresc în interesul unității sanitare.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) nu au statut de persoane internate, iar asigurarea asistenței medicale, a tratamentului și îngrijirilor se asigură de la bugetul de stat din bugetul fiecărui loc de deținere.