Capitolul VI — Asistența medicală pentru cazuri speciale

(1) În fiecare loc de deținere funcționează o infirmerie formată din camere separate, cu circuite funcționale distincte, având paturi la un singur rând, pentru internarea bolnavilor care necesită supraveghere medicală.

(2) Internarea și externarea bolnavilor din infirmerie se fac numai la indicația medicului, cu excepția refuzului de hrană.

(3) Internarea se consemnează în Registrul de internări. Medicul are obligația de a completa, la internare, fișa de internare în infirmerie.

(4) În zilele lucrătoare, persoanele private de libertate internate în infirmerie sunt consultate zilnic de medic, evoluția bolii fiind menționată în fișa de internare în infirmerie.

(5) În zilele de sâmbătă, duminică ori în zilele de sărbători legale, persoanele private de libertate internate în infirmerie sunt evaluate și îngrijite conform recomandărilor și în limita competențelor de către asistenții medicali, care administrează tratamentele sub directă observare.

(6) Prescrierea medicamentelor pentru persoanele private de libertate internate în infirmerie se consemnează în fișa de internare în infirmerie, acestea semnând în fișă pentru primirea medicației la externare.

(7) Pentru zilele de sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale, medicația poate fi prescrisă pentru 72 de ore.

(8) Persoanele private de libertate au dreptul să refuze un tratament, sub semnătură, în fișa de internare în infirmerie. În cazul în care persoana privată de libertate refuză sau se află în imposibilitatea de a semna, personalul de specialitate medico-sanitar întocmește un proces-verbal în acest sens, care cuprinde inclusiv ora și motivele refuzului. Procesul-verbal se semnează de personalul de specialitate medico-sanitar și de agentul însoțitor al persoanei private de libertate și se atașează la fișa de internare în infirmerie.

(9) Acordarea regimului alimentar se stabilește în funcție de afecțiune, conform recomandărilor medicului curant sau, după caz, ale medicului specialist și normelor legale în vigoare privind drepturile de hrană ale persoanelor private de libertate.

(1) În cazul în care persoana privată de libertate refuză să primească hrana, personalul de specialitate medico-sanitar al locului de deținere explică persoanei în cauză consecințele deciziei sale asupra stării de sănătate.

(2) În cazul în care persoana privată de libertate își menține hotărârea de a refuza hrana, aceasta este examinată de personalul de specialitate medico-sanitar, rezultatele consemnându-se în formularul specific procedurii refuzului de hrană și în Registrul refuz de hrană.

(3) Dacă persoana privată de libertate renunță la hotărârea de a refuza hrana, personalul de specialitate medico-sanitar face mențiunea despre aceasta în formularul specific prevăzut la alin. (2).

(1) Persoana privată de libertate aflată în refuz de hrană este cazată într-o cameră de refuz de hrană special destinată sau, după caz, în infirmerie, potrivit legii.

(2) Din ziua intrării în refuz de hrană, medicul examinează persoana privată de libertate zilnic și ori de câte ori este necesar, consemnând evoluția stării de sănătate în fișa medicală și în Registrul refuz de hrană.

(1) Toate manevrele medicale pentru refacerea stării de sănătate a persoanelor private de libertate aflate în refuz de hrană se efectuează cu acordul acestora, dacă sunt conștiente.

(2) În situația în care starea sănătății se agravează din cauza refuzului de hrană sau a unor afecțiuni preexistente, persoana privată de libertate este transferată ori, după caz, internată într-o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică.

(1) Dacă în urma consultului clinic și, după caz, a rezultatelor examenelor de laborator medicul constată că persoana privată de libertate aflată în refuz de hrană s-a alimentat, întocmește, în trei exemplare, un proces-verbal de constatare a încetării stării de refuz de hrană, pe care îl prezintă directorului locului de deținere și judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Un exemplar al procesului-verbal se atașează la fișa medicală a persoanei private de libertate.

(2) Refuzul persoanei private de libertate de a se supune consultului clinic și, după caz, examenelor de laborator se consideră încetare a refuzului de hrană, acesta fiind constatat de medicul locului de deținere și consemnat într-un proces-verbal întocmit de acesta și semnat de către șeful secției.

(1) În vederea transferării într-un alt loc de deținere, structura evidență deținuți prezintă cabinetului medical, cu cel puțin 24 de ore înainte de data transferului, tabelul nominal cu persoanele private de libertate ce urmează a fi transferate.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt examinate clinic, iar constatările examenului și diagnosticul se consemnează în fișa medicală.

(3) Fișa medicală însoțește persoana privată de libertate, făcând parte integrantă din dosarul individual al acesteia.

(1) Persoanele private de libertate aflate în transferul temporar între locurile de deținere beneficiază de asistență medicală în aceleași condiții ca cele din locul de deținere în care se efectuează tranzitul, personalul de specialitate medico-sanitar având acces la fișa medicală a acestora în vederea cunoașterii stării de sănătate.

(2) Pe durata tranzitului, persoanele private de libertate sunt alocate la regimurile alimentare recomandate și pot fi internate dacă starea de sănătate o impune în infirmeria locului de deținere ori, după caz, într-o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică sau într-un penitenciar-spital, cu aprobarea acestor unități sanitare.

(3) Pe timpul tranzitului sunt respectate măsurile de igienă individuală și colectivă.

(1) Persoanelor private de libertate care sunt transferate în alte locuri de deținere și care urmează un tratament prescris anterior li se asigură medicația pe perioada transferului.

(2) Coletul cu dosarele individuale este însoțit de un tabel-anexă ce cuprinde numele persoanelor private de libertate transferate aflate sub medicație, medicamentele sigilate într-un plic, precum și modul de administrare a acestora.

(3) Personalul de specialitate medico-sanitar administrează atât tratamentul prevăzut la alin. (1), cât și, după caz, medicație pentru afecțiuni acute, subacute sau cronice conform prevederilor prezentului ordin.

(1) Transferul persoanelor private de libertate a căror stare de sănătate poate fi pusă în pericol de condițiile transportului în comun prin cursele regulate ale Administrației Naționale a Penitenciarelor se face, la recomandarea scrisă a medicului, numai cu mijloace de transport corespunzătoare stării de sănătate.

(2) În sensul alin. (1), prin mijloace de transport corespunzătoare stării de sănătate se înțelege mijloace de transport sanitar asistat medical din rețeaua sanitară publică sau mijloace de transport ale locului de deținere, care să asigure prim ajutor în caz de agravare a stării de sănătate.

(1) În cazul în care există indicii că persoana privată de libertate a consumat substanțe stupefiante, alcool ori substanțe toxice sau a ingerat, fără prescripție medicală, medicamente sau substanțe de natură a crea modificări ale comportamentului normal, persoana care a observat sau a luat cunoștință de starea acesteia informează de îndată șeful ierarhic și personalul de specialitate medico-sanitar aflat în serviciu.

(2) Directorul locului de deținere, cu avizul favorabil al judecătorului de supraveghere a privării de libertate, dispune prezentarea persoanei private de libertate la cabinetul medical, în vederea recoltării de probe biologice prin mijloace noninvazive.

(3) Refuzul persoanei private de libertate de a se supune recoltării probelor biologice se consemnează în fișa medicală.

(4) Probele biologice se recoltează, se păstrează și se transportă potrivit procedurilor medicale specifice prevăzute de legislația în vigoare.

(5) În situația prevăzută la alin. (1), administrația locului de deținere solicită, în scris, instituției de medicină legală în a cărei rază teritorială se află locul de deținere efectuarea determinărilor toxicologice necesare din probele prelevate. Costul examenului toxicologic al probelor prelevate se suportă de la bugetul de stat din bugetul locului de deținere.

(6) Persoanele private de libertate pot solicita, în scris, efectuarea, din fonduri proprii, de investigații și consulturi medicale similare sau suplimentare față de cele prevăzute la alin. (5). În cazul în care persoana privată de libertate nu știe sau se află în imposibilitatea de a scrie, administrația penitenciarului acordă sprijin în acest sens, întocmindu-se și un proces-verbal. Procesul–verbal cuprinde inclusiv ora solicitării și este semnat de persoana care l-a întocmit și de medicul-șef.

(1) Medicii au obligația de a lua în evidență persoana privată de libertate de sex feminin însărcinată, încă de la primirea în locul de deținere, aceasta urmând a fi dispensarizată potrivit recomandărilor medicului de obstetrică-ginecologie, cu respectarea ghidurilor și protocoalelor în vigoare.

(2) Persoana de sex feminin însărcinată beneficiază pe perioada sarcinii de regim alimentar și de condiții de muncă potrivit normelor legale.

(3) În cazul apariției unei complicații a sarcinii, persoana privată de libertate de sex feminin însărcinată este prezentată de îndată la un compartiment de specialitate obstetrică-ginecologie din cea mai apropiată unitate sanitară publică pentru stabilirea conduitei terapeutice sau este internată într-un penitenciar-spital cu compartiment de specialitate. Transportul se realizează cu o autospecială de transport pacienți, persoana însărcinată fiind însoțită de personal de specialitate medico-sanitar desemnat din locul de deținere sau, după caz, cu mijloacele din dotarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.

(4) Persoana privată de libertate de sex feminin însărcinată cu evoluție normală a sarcinii este internată cu 30 de zile anterior datei probabile a nașterii într-un compartiment de specialitate obstetrică-ginecologie al unui penitenciar-spital, în vederea pregătirii pentru nașterea în rețeaua sanitară publică. Penitenciarul-spital în care este internată persoana însărcinată ia măsuri pentru ca nașterea copilului să se realizeze într-un spital din rețeaua sanitară publică, iar transportul se realizează cu o autospecială de transport pacienți.

(1) Persoanele private de libertate de sex feminin însărcinate sau cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii mai mici de un an nu pot munci într-un mediu toxic sau vătămător, nu li se poate prelungi ziua de muncă peste 8 ore și li se asigură hrana pentru acestea și pentru copii potrivit normelor legale în vigoare.

(2) Administrația locului de deținere asigură condițiile necesare pentru ca mama, la solicitarea acesteia, să își poată îngriji copilul, în condiții prielnice, până la împlinirea vârstei de un an.

(3) Copiilor aflați în îngrijirea mamelor private de libertate li se asigură efectuarea vaccinărilor, conform Programului național de imunizări.

(4) Vaccinurile se asigură prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București.

(5) Asistența medicală și urmărirea dezvoltării fizice și psihomotorii a copilului prin examene de bilanț sunt efectuate de către un medic de familie sau medic pediatru din rețeaua sanitară publică, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.

(1) În cazul decesului unei persoane private de libertate, personalul de specialitate medico-sanitar informează de îndată directorul locului de deținere și Direcția medicală despre împrejurările producerii acestuia. Administrația locului de deținere înștiințează de îndată judecătorul de supraveghere a privării de libertate, parchetul și Administrația Națională a Penitenciarelor, familia persoanei decedate, o persoană apropiată acesteia sau, după caz, reprezentantul legal.

(2) Autopsia medico-legală este obligatorie și se efectuează de către medicul legist care eliberează certificatul medical constatator al decesului, ca urmare a ordonanței emise de parchetul din zona teritorială a locului de deținere.

(3) În termen de 24 de ore de la deces, personalul de specialitate medico-sanitar din locul de deținere unde s-a produs evenimentul înaintează Direcției medicale un referat medical privind modul în care s-a produs decesul și îngrijirile medicale acordate anterior decesului.

(4) În termen de 10 zile de la deces, personalul de specialitate medico-sanitar din locul de deținere unde s-a produs evenimentul înaintează către Direcția medicală dosarul de deces, care cuprinde următoarele documente:

(5) Documentele medicale privind modul în care s-a produs decesul și copia certificatului constatator al decesului se păstrează și se arhivează conform normelor în vigoare privind arhivarea documentelor medicale.

(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață ori a măsurii educative privative de libertate poate fi întreruptă în condițiile prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală.

(2) La solicitarea instanței de judecată, directorul locului de deținere și medicul-șef au obligația de a asigura prezentarea persoanei private de libertate la instituțiile de medicină legală teritoriale pentru efectuarea expertizei medico-legale în vederea întreruperii executării pedepsei privative de libertate, în condițiile legii.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), prezentarea la instituțiile de medicină legală teritorială se efectuează potrivit planificării întocmite de către secretariatul comisiei de expertiză medico-legală.

(1) Direcția medicală desemnează medicul reprezentant al rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv înlocuitorul acestuia, care fac parte din comisia de expertiză medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei pe motive de boală, conform legislației în vigoare.

(2) Consulturile clinice și investigațiile medicale necesare efectuării expertizei medico-legale, recomandate de comisia de expertiză medico-legală, sunt realizate în unitățile sanitare și în serviciile de specialitate atât din rețeaua sanitară publică, cât și din cea a sistemului administrației penitenciare. Contravaloarea cheltuielilor necesare pentru efectuarea constatărilor, expertizelor, precum și a altor lucrări medico-legale se suportă conform prevederilor legale în vigoare privind activitatea și funcționarea instituțiilor de medicină legală.

(3) În baza concluziilor examenelor de specialitate efectuate, comisia prevăzută la alin. (1) apreciază dacă afecțiunile se pot trata sau nu în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(4) Pentru punerea în aplicare a recomandărilor medicale cuprinse în capitolul „Concluzii“ din raportul de expertiză medico-legală, personalul de specialitate medico-sanitar din locul de deținere care are în custodie persoana expertizată solicită, prin adresă scrisă, comisiilor de expertiză medico-legală teritoriale sau celor de la nivelul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici“, care au întocmit raportul de expertiză medico-legală, o fotocopie a capitolului „Concluzii“.