(1) Recursul în interesul legii și sesizarea prealabilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se înregistrează la registratura Secțiilor Unite, unde, în aceeași zi, primesc dată certă și număr unic din sistemul ECRIS, format din numărul din registrul general electronic al Înaltei Curți de Casație și Justiție, numărul identificator al instanței - (1) - și anul înregistrării dosarului.
(2) Dacă în aceeași zi sau ulterior sunt înregistrate acte de sesizare cu același obiect, acestea primesc dată certă și număr unic în sistemul ECRIS și se atașează, pe cale administrativă, la sesizarea înregistrată inițial.
(1) În situația în care, după desemnarea unui judecător-raportor, intervine transferul acestuia la o altă secție din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul respectiv își păstrează calitatea de membru al completului din partea secției în care activa la data desemnării.
(2) Membrii titulari ai completurilor pentru asigurarea unei practici judiciare unitare pot fi înlocuiți numai în caz de imposibilitate obiectivă de participare la ședința de judecată, cu membrii supleanți, în ordinea ivirii situațiilor de înlocuire și în ordinea tragerii la sorți a membrilor supleanți. Situațiile de înlocuire și modalitatea de rezolvare a acestora se consemnează într-un proces-verbal, semnat de magistratul-asistent desemnat să participe în dosar.
(3) În situația în care completul nu se poate constitui din cauza imposibilității obiective de participare a unora dintre membrii completului, a căror înlocuire nu poate fi realizată din cauza epuizării listei membrilor supleanți, în vederea întregirii completului se procedează la tragerea la sorți a membrilor titulari necesari pentru întregire, precum și a unui număr suficient de membri supleanți din cadrul secției corespunzătoare.
(1) Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii și hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se adoptă cu majoritatea calificată de două treimi din numărul membrilor completului.
(2) În procesul-verbal al ședinței de judecată se va menționa rezultatul votului, fără nominalizarea celor care au votat.
(3) Punctele de vedere cu privire la problema sau chestiunea de drept supusă dezlegării, exprimate diferit față de opinia exprimată în raport, se depun cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de termenul fixat pentru judecarea sesizării și se atașează la dosarul cauzei.
(4) Punctele de vedere cu privire la problema de drept supusă interpretării, exprimate diferit față de opinia majoritară, vor fi evidențiate în procesele-verbale ale ședințelor de judecată respective.
(5) În situația în care nu este întrunită majoritatea de două treimi din numărul judecătorilor completului pentru adoptarea deciziei, judecata se amână în vederea întocmirii unui supliment la raport cu privire la aspectele în divergență.
(6) În situația în care se adoptă o altă soluție decât cea propusă și motivată prin raportul întocmit de judecătorii-raportori, președintele completului desemnează, dintre membrii completului care au votat soluția adoptată, 1-3 judecători pentru verificarea și însușirea proiectului deciziei redactat de magistratul-asistent.
(7) În cazul deciziilor prevăzute la alin. (1), în partea introductivă, la compunerea completului de judecată se vor menționa numele și prenumele judecătorilor, funcția și secția de unde provine judecătorul, fără a fi indicată calitatea de judecător-raportor.
(8) În cazul deciziilor prevăzute la alin. (1), în partea introductivă, la compunerea completului de judecată nu se vor menționa numele și prenumele magistratului-asistent care a participat la ședința de judecată, acestea urmând a fi indicate în cuprinsul practicalei, odată cu menționarea desemnării magistratului-asistent.
(1) Hotărârea se semnează de către toți membrii completului de judecată, chiar dacă au votat împotriva soluției adoptate cu majoritate.
(2) Soluția pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii sau, după caz, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se comunică după pronunțare, de îndată, autorului sesizării.
(3) Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii și hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se tehnoredactează cu respectarea regulilor prevăzute la art. 96 și cu numerotarea, cu cifre arabe, a fiecărui paragraf.