Capitolul III — Contestația la executarea hotărîrilor de condamnare

Contestația la executare se poate face la instanța care a pronuntat condamnarea în urmatoarele cazuri:

1. Cînd persoana împotriva careia este indreptata executarea, nu este cea prevăzută în hotărîrea de condamnare;

2. Cînd procedura de chemare a invinuitului pentru ziua cînd s'a pronuntat hotărîrea care se executa nu a fost indeplinita în conformitate cu legea și invinuitul nu a putut uza de caile de atac acordate de lege, pentruca hotărîrea instanței nu i-a fost comunicata sau comunicarea e nula;

3. Cînd contestația este intemeiata pe amnistie, autoritate de lucru judecat sau prescriptia pedepsei;

4. Cînd contestația este intemeiata pe chestiuni privind înțelesul, intinderea și aplicarea hotărîrii, pe gratiere, computarea detinerii preventive sau orice alt incident ivit în cursul executarii. În cazurile prevăzute de alin. 1 și 2 nu se poate face contestație dacă condamnatul a fost fața la judecata.

În cazul prevăzut la punctul 2, nu se poate face contestație decat o singură dată.

Instanța, primind contestația, poate suspenda, la cerere, executarea pedepsei pînă la judecarea contestației, luand și avizul Ministerului public.

Incheierea de suspendare nu se poate ataca decat odata cu hotărîrea asupra contestației.

În cazul cînd aceiasi persoana a fost condamnata pentru aceiasi infractiune, prin doua sau mai multe hotărîri diferite, instanța pronunță menținerea hotărîrii care a ramas mai întîi definitivă și desfiintarea celorlalte.

Contestația se cerceteaza și în lipsa contestatorului.

Contestația se poate face îndată ce hotărîrea de condamnare a ramas definitivă și chiar înainte de executare.

Contestația se poate face și cînd partea a uzat de recurs în cazul art. 515, punctul 2, numai dacă recursul a fost respins ca tardiv sau neregulat.

Ministerul public și condamnatul sînt în drept sa atace hotărîrea data asupra contestației numai pe caile pe care putea fi atacata hotărîrea contestata.