Articolul 71
(1) Prevederile prezentului capitol definesc:
– mecanismele de raportare potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2012 al Băncii Centrale Europene din 17 octombrie 2012 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2012/24), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305 din 1 noiembrie 2012, ale Orientării nr. 7/2013 a Băncii Centrale Europene din 22 martie 2013 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2013/7), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 125 din 7 mai 2013, și ale Regulamentului (UE) nr. 730/2015 al Băncii Centrale Europene din 16 aprilie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.011/2012 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2012/24) (BCE/2015/18), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 116 din 7 mai 2015;
– mecanismele de raportare în vederea respectării prevederilor Recomandării Băncii Centrale Europene din 26 septembrie 2012 privind cadrul de referință pentru managementul calității datelor pentru baza de date centralizată a titlurilor de valoare (BCE/2012/22), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. C339 din 7 noiembrie 2012, și ale Orientării Băncii Centrale Europene din 26 septembrie 2012 privind cadrul de referință pentru managementul calității datelor pentru baza de date centralizată a titlurilor de valoare (BCE/2012/21), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 307 din 7 noiembrie 2012;
– mecanismele de raportare în vederea respectării prevederilor Orientării Băncii Centrale Europene din 9 decembrie 2011 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul statisticilor externe (reformare) (BCE/2011/23), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 65 din 3 martie 2012;
– mecanismele de raportare în vederea respectării prevederilor Orientării nr. 25/2013 a Băncii Centrale Europene din 30 iulie 2013 de modificare a Orientării BCE/2011/23 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul statisticilor externe (BCE/2013/25), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 247 din 18 septembrie 2013;
– mecanismele de raportare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.374/2014 al Băncii Centrale Europene din 28 noiembrie 2014 privind cerințele de raportare de statistică pentru societățile de asigurare (BCE/2014/50), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 366 din 20 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul BCE/2014/5050.
(2) Prevederile prezentului capitol se aplică următoarelor categorii de entități, denumite în continuare entități raportoare:
a) instituțiilor de credit, definite la art. 2 lit. c);
b) societăților de servicii de investiții financiare;
c) societăților vehicul investițional;
d) societăților de investiții autoadministrate;
e) societăților de administrare a investițiilor care administrează fonduri de investiții;
f) societăților care administrează fonduri de pensii private;
g) societăților de asigurare persoane juridice române și sucursalelor din România ale societăților de asigurare străine, denumite în continuare societăți de asigurare
(la 01-12-2025, Alineatul (2) , Articolul 71 , Sectiunea 1 , Capitolul VIII , Titlul I a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 4 septembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 17 septembrie 2025 )