Articolul 13^1
(1) Ministerul Sănătății, în calitatea sa de unitate de achiziții publice centralizată, desemnată în condițiile legii, efectuează, la nivel național, achiziții centralizate pentru serviciile necesare implementării programelor naționale de sănătate publică.
(2) În baza acordurilor-cadru atribuite de unitatea de achiziții publice centralizată, Ministerul Sănătății încheie și derulează contracte subsecvente pentru achiziționarea serviciilor necesare implementării programelor naționale de sănătate publică.
(3) Atribuirea contractelor prevăzute la alin. (2) și derularea acestora se realizează în conformitate cu prevederile art. 13.
(4) Până la finalizarea achizițiilor centralizate la nivel național prin semnarea contractelor subsecvente cu ofertanții desemnați câștigători, serviciile care fac obiectul acestor proceduri se achiziționează de unitățile de specialitate prin care se derulează programele naționale de sănătate publică, cu respectarea legislației în domeniul achiziției publice.