Capitolul VI — Controlul derulării programelor naționale de sănătate publică

Pe această pagină

Articolul 25

Controlul derulării programelor naționale de sănătate publică se exercită de către DSP și/sau de către structurile de control din cadrul Ministerului Sănătății, după caz.

Articolul 26

(1) Unitățile de specialitate au obligația de a pune la dispoziția structurilor care efectuează controlul toate documentele justificative care atestă efectuarea activităților prevăzute în cadrul programelor de sănătate publică pe care le implementează și realizarea indicatorilor prevăzuți în normele tehnice, respectiv toate documentele justificative privind sumele finanțate din bugetul Ministerului Sănătății.

(2) Controlul derulării programelor/subprogramelor naționale de sănătate publică va urmări, în principal, următoarele obiective:

a) încadrarea în bugetul aprobat, precum și modul în care fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinațiilor stabilite pentru realizarea obiectivelor propuse în programul/subprogramul respectiv;

b) respectarea de către persoanele implicate a responsabilităților legate de derularea programelor de sănătate;

c) realitatea indicatorilor raportați;

d) acuratețea și validarea datelor colectate și raportate;

e) eventuale disfuncționalități în derularea programelor.

f) respectarea eligibilității cheltuielilor specifice pentru fiecare program/subprogram.

(la 13-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 26 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.091 din 11 iulie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 13 iulie 2022 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.