Articolul 1
(1) Penitenciarele-spital sunt instituții publice de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, și fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
(2) Penitenciarele-spital sunt unitățile sanitare cu paturi ce furnizează servicii medicale persoanelor private de libertate.
(3) Activitatea penitenciarelor-spital se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, și ale actelor normative date în aplicarea acestei legi, precum și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale Recomandărilor Consiliului Europei cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate.
(4) Penitenciarele-spital asigură aplicarea normelor și reglementărilor privind promovarea și păstrarea stării de sănătate a persoanelor private de libertate în condiții similare celor oferite în rețeaua sanitară publică și în concordanță cu legislația proprie a sistemului penitenciar.
(5) Activitatea profesională a personalului se desfășoară în interesul comunității și al persoanelor private de libertate, în limitele competențelor stabilite prin lege și pe baza indicatorilor de performanță stabiliți prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(6) Unitatea este controlată și coordonată din punctul de vedere al activității medicale de către Direcția medicală din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.