Capitolul II — Modificări în modul de organizare și funcționare a S.S.I.F

Pe această pagină

Articolul 13

(1) S.S.I.F. supune autorizării A.S.F., anterior înregistrării la oficiul registrului comerțului, următoarele modificări în modul de organizare și funcționare:

a) majorarea/reducerea capitalului social;

b) extinderea/restrângerea obiectului de activitate;

c) numirea membrilor organelor de conducere a S.S.I.F., conform reglementărilor specifice;

d) schimbarea sediului social;

e) înființarea/desființarea de sedii secundare;

f) schimbarea denumirii.

(2) În cazul autorizării modificărilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d)-f), conform prevederilor prezentului regulament, A.S.F. emite un act individual de completare și/sau modificare a autorizației de funcționare a S.S.I.F.

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(3) Membrii organelor de conducere a S.S.I.F. își exercită mandatul în legătură cu activitatea specifică S.S.I.F. de la data autorizării acestora de către A.S.F.

(4) După obținerea actului individual prevăzut la alin. (2), în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului a modificărilor în modul de organizare și funcționare al S.S.I.F., dar nu mai târziu de 90 de zile de la data actului individual emis de către A.S.F., S.S.I.F. are obligația de a transmite A.S.F. copia certificatului de înregistrare mențiuni, respectiv copia noului certificat de înregistrare, în situația în care modificarea produsă impune eliberarea unui nou certificat.

(la 02-05-2022, Alineatul (4) din Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(5) Majorarea capitalului social al unei S.S.I.F. nu poate fi efectuată prin aport în natură.

(5^1) Reducerea capitalului social al unei S.S.I.F. se supune aprobării A.S.F. ulterior îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 208 din Legea nr. 31/1990.

(la 02-05-2022, Articolul 13 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(6) În aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 126/2018, S.S.I.F. are obligația de a informa A.S.F. după cum urmează:

a) în cazul numirii membrilor organelor de conducere a S.S.I.F., anterior solicitării de autorizare a modificării sau, cel târziu, la momentul solicitării autorizării prevăzute la alin. (1) lit. c);

b) în cazul încetării mandatului din orice cauze, cu excepția ajungerii la termen, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, transmițând documente justificative din care să rezulte motivele încetării mandatului.

(la 02-05-2022, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Articolul 14

(1) În cazul modificării documentelor ce au stat la baza autorizării, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (1), S.S.I.F. va notifica A.S.F. aceste modificări, în termen de maximum 15 zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative.

(2) A.S.F. este în drept să solicite modificarea documentelor, dacă acestea contravin dispozițiilor legale în vigoare, sau poate respinge autorizarea modificărilor prevăzute la art. 13 în cazul în care nu sunt respectate cerințele prevăzute de dispozițiile legale aplicabile.

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Articolul 15

(1) Actul individual prevăzut la art. 13 alin. (2) poate fi emis de A.S.F. în baza unei cereri întocmite conform anexelor nr. 4 și 5, completată și însoțită, după caz, de următoarele documente:

(la 02-05-2022, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 15 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

a) hotărârea organului statutar al S.S.I.F.;

b) actul adițional la actul constitutiv al S.S.I.F./actul constitutiv actualizat, după caz, în original sau în copie legalizată sau în copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale;

(la 02-05-2022, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

c) dovada vărsării integrale a sumei cu care se majorează capitalul social într-un cont deschis special în acest scop la o instituție de credit, raportul cu privire la respectarea de către S.S.I.F. a prevederilor legale aferente operațiunii de majorare/reducere a capitalului social, întocmit de un/o auditor financiar/firmă de audit, dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor referitoare la reducerea capitalului social și documentul justificativ care atestă înregistrarea de opoziții la această hotărâre sau lipsa acestora, după caz, pentru modificarea prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. a);

(la 02-05-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

d) dovada deținerii capitalului inițial prevăzut la art. 12 din Legea nr. 236/2022 corespunzător obiectului de activitate supus autorizării, pentru modificarea prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b);

(la 03-11-2023, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 15, Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 20 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 3 noiembrie 2023 )

e) dovada deținerii cu titlu legal a spațiului necesar funcționării, în copie legalizată sau în copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 6 lit. f) și art. 8 alin. (2), respectiv art. 17 alin. (2) lit. a) sau alin. (3), după caz, și alin. (5) lit. a), pentru modificările prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d) și e);

f) regulamentul de organizare și funcționare care va cuprinde organigrama sediului secundar și proceduri speciale privind evidența și controlul activității desfășurate la sediile secundare în legătură cu atribuțiile și răspunderea personalului și agenților delegați care își desfășoară activitatea la respectivele sedii, arhivarea documentelor, transmiterea situației și/sau documentelor la sediul social, pentru modificările prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. e);

g) abrogată;

(la 02-05-2022, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

h) declarație pe propria răspundere din partea reprezentantului legal al S.S.I.F. întocmită conform anexei nr. 1, pentru modificările prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d) și e);

i) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului pentru modificarea/completarea autorizației.

(2) Actul care atestă deținerea spațiului sediului secundar va fi reînnoit și depus la A.S.F. în termen de maximum 15 zile de la data expirării.

Articolul 16

(1) În cazul în care majorarea sau reducerea capitalului social are loc ca urmare a operațiunilor de fuziune/divizare, cererea întocmită conform anexelor nr. 6 și 7 va fi însoțită de următoarele documente:

a) declarația, sub semnătură olografă, a membrului conducerii superioare a S.S.I.F. cu privire la încetarea activității societății absorbite, însoțită de:

1. adeverințe emise de entitățile pieței de capital la care S.S.I.F. este membră sau participant în sistem, în care să se menționeze, după caz, încheierea relațiilor contractuale, faptul că S.S.I.F. nu este ținută de plata unor datorii, retragerea accesului S.S.I.F. și personalului acesteia de la operațiunile derulate în sistemele respective, respectiv blocarea/ dezactivarea codurilor și parolelor de acces;

2. dovada achitării datoriilor față de clienți și A.S.F. și a transferului valorilor mobiliare la depozitarul emitent sau în conturile indicate de clienți;

b) hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acționarilor societăților participante;

c) proiectul de fuziune/divizare;

d) actul adițional modificator al actelor constitutive ale S.S.I.F. participante sau, după caz, actul constitutiv al/ale S.S.I.F. rezultată/rezultate;

e) bilanțurile contabile de fuziune/divizare ale societăților participante;

f) raportul administratorilor și al auditorilor financiari/firmelor de audit cu privire la fuziune/divizare;

g) orice alte informații pe care A.S.F. le poate solicita în vederea analizării documentației;

h) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului pentru obținerea autorizației.

(2) În cazul în care S.S.I.F. fuzionează cu o societate cu obiect diferit de activitate față de cel permis S.S.I.F., în plus față de documentele prevăzute la alin. (1), cererea va fi însoțită de declarația, sub semnătură olografă, a reprezentantului legal al societății cu obiect diferit de activitate cu privire la încetarea activității și încetarea obligațiilor contractuale asumate anterior.

(3) În cazul fuziunii prin absorbție, societatea absorbantă nu poate presta servicii și activități de investiții fără autorizarea A.S.F.

(4) S.S.I.F. rezultată/rezultate în urma unei fuziuni prin contopire sau ca urmare a divizării va/vor solicita A.S.F., după caz:

a) retragerea autorizației de funcționare a S.S.I.F. participante la fuziune, în conformitate cu prevederile art. 10 și 12;

b) autorizarea funcționării, în conformitate cu prevederile art. 8.

Articolul 17

(1) S.S.I.F. poate înființa sedii secundare, cu respectarea, după caz, a cerințelor operaționale prevăzute la alin. (2)-(6).

(2) Sucursala trebuie să aibă o structură organizatorică care să permită prestarea serviciilor și activităților de investiții autorizate de către A.S.F. pentru respectiva S.S.I.F., după cum urmează:

a) să dispună de un spațiu care să asigure buna desfășurare a activității, cu respectarea următoarelor condiții:

(i) să se afle în folosința exclusivă a sucursalei;

(ii) să fie corespunzător structurii organizatorice, planului de afaceri, serviciilor și activităților de investiții autorizate;

(iii) să fie compartimentat astfel încât să se asigure separarea efectivă a activităților ce vor fi desfășurate;

b) să asigure o dotare tehnică adecvată desfășurării activității în cadrul sucursalei;

c) să aibă angajat un număr suficient de persoane corespunzător serviciilor și activităților de investiții ce se prestează de la respectivul sediu și cel puțin o persoană care să desfășoare activități specifice funcției de conformitate;

d) să aibă un regulament propriu de organizare și funcționare, aprobat de organul statutar al S.S.I.F., în care se va face referire la sediile secundare subordonate, respectiv la evidența și controlul activității acestora;

e) să aibă un sistem de evidență și management al ordinelor de tranzacționare.

(3) În cazul în care S.S.I.F. prestează de la sediul sucursalei toate serviciile și activitățile de investiții autorizate de A.S.F., spațiul destinat sediului sucursalei va îndeplini cerințele prevăzute de prezentul regulament pentru sediul social.

(4) În cadrul altor sedii secundare decât sucursalele pot fi prestate numai serviciile prevăzute la pct. 1,4 și 5 din secțiunea A și pct. 3 și 5 din secțiunea B din anexa nr. 1 la Legea nr. 126/2018. Ordinele de tranzacționare preluate de la clienți vor fi transmise inclusiv prin mijloace electronice/aplicații interne, în vederea executării, către sucursala S.S.I.F. de care aparține sediul secundar sau către sediul social.

(5) Sediul secundar, altul decât sucursala, va fi astfel organizat încât:

a) să dispună de un spațiu destinat exclusiv sediului secundar, care să asigure buna desfășurare a activității;

b) să aibă dotarea tehnică necesară astfel încât să permită accesul la sistemul informatic al sucursalei sau al sediului social;

c) să aibă un număr suficient de persoane corespunzător serviciilor și activităților de investiții ce se prestează de la respectivul sediu.

(6) Persoana care desfășoară activități specifice funcției de conformitate din cadrul sucursalei sau, după caz, persoana autorizată de A.S.F. pentru a îndeplini funcția de conformitate de la sediul social asigură și supravegherea activităților efectuate de către sediile secundare ale S.S.I.F. din subordine.

(7) Situația centralizatoare a operațiunilor desfășurate în cadrul sucursalelor și, respectiv, sediilor secundare din subordine, acolo unde este cazul, precum și balanțele de verificare aferente activității sucursalelor vor fi remise lunar, în copie, sediului social în vederea întocmirii situației financiare generale a S.S.I.F.

(8) Lunar, toate documentele aferente preluării ordinelor de tranzacționare primite la sediul secundar, altul decât sucursala, vor fi transmise, în original, în vederea arhivării, către sediul social, pe baza unui proces-verbal de predare-primire și în copie către sucursală.

(9) S.S.I.F. are obligația să mențină condițiile impuse la autorizarea sediilor secundare pe toată durata de funcționare a acestora, notificând A.S.F. orice modificare în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia, anexând copii ale documentelor justificative.

Articolul 18

Înființarea de către o S.S.I.F. a unei sucursale pe teritoriul unui alt stat membru se face cu respectarea în mod corespunzător a cerințelor operaționale prevăzute la art. 17 alin. (2)-(6).

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.