Capitolul VII — Tranzacții în marjă, acordarea de credite și împrumutul de instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 81

(1) Prevederile prezentului capitol se aplică tranzacțiilor în marjă în legătură cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, efectuate de S.S.I.F. în cadrul unui loc de tranzacționare sau în afara acestuia, și se completează, în situația tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, admise la tranzacționare/tranzacționate pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare, cu prevederile reglementărilor și procedurilor pieței reglementate/sistemului multilateral de tranzacționare, aprobate de A.S.F.

(2) În aplicarea prevederilor prezentului capitol, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) agent în operațiunile de împrumut - S.S.I.F. care efectuează operațiunile în legătură cu împrumutul de instrumente financiare efectuat între un client al acelei S.S.I.F. și un alt client al acelei S.S.I.F., altă S.S.I.F. sau clientul altei S.S.I.F. Agentul în operațiunile de împrumut acționează în numele și pe conturile clienților care au dețineri de instrumente financiare evidențiate în conturile deschise la S.S.I.F. respectivă;

b) S.S.I.F. care acționează în calitate de principal în operațiunea de împrumut - S.S.I.F. care acordă împrumutul unui client al acesteia sau al altei S.S.I.F. sau altei S.S.I.F., prin folosirea patrimoniului propriu;

(la 02-05-2022, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 81 , Sectiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 45, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

c) apel în marjă - cererea cu titlu de obligativitate pentru încadrarea în limitele impuse prin contract în cazul contului de marjă;

d) cerințe de marjă - nivelul minim al sumei care trebuie să fie garantată prin activele depuse ca marjă pentru pozițiile deschise sau pentru acoperirea obligațiilor ce rezultă din tranzacțiile de vânzare în lipsă sau din operațiunea de împrumut, înregistrate în contul de marjă deschis la o S.S.I.F.;

e) cont de marjă - contul în care se înregistrează toate operațiunile aferente cumpărărilor în marjă și/sau împrumuturile cu instrumente financiare, precum și tranzacțiile cu instrumente financiare derivate. Contul de marjă funcționează prin depunerea unei marje inițiale, marcarea la piață atât a marjei, cât și acoperirea obligațiilor ce rezultă din tranzacțiile de vânzare în lipsă sau din operațiunea de împrumut, precum și urmărirea menținerii unui nivel minim obligatoriu conform prezentului regulament;

f) cumpărare în marjă - cumpărarea de instrumente financiare pe baza unui credit acordat de S.S.I.F.;

g) marcare la piață - actualizarea, cel puțin zilnic, a conturilor de marjă, cu diferențele favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea la nivelul prețului curent al pieței a marjelor, acoperirea obligațiilor ce rezultă din tranzacțiile de vânzare în lipsă sau din operațiunea de împrumut și a pozițiilor deschise;

h) marjă:

A. pentru tranzacțiile în marjă cu instrumente financiare derivate, în materie de marjă și active acceptate ca garanție se aplică prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 648/2012, și ale normelor europene emise în aplicarea acestuia;

B. pentru tranzacțiile în marjă cu instrumente financiare, altele decât instrumentele financiare derivate, activul depus în contul de marjă folosit pentru acoperirea cerințelor de marjă; marja poate fi constituită din următoarele categorii de active:

1. fonduri bănești:

(i) denominate în moneda națională a României;

(ii) denominate în valute străine, cu luarea în considerare a riscului valutar;

2. titluri de stat;

3. obligațiuni garantate integral de stat;

4. acțiuni și obligațiuni tranzacționate pe o piață reglementată care îndeplinesc criteriile de lichiditate impuse de respectiva S.S.I.F., pe baza unor proceduri interne, avizate de către persoanele responsabile cu administrarea riscului;

5. titluri de participare ale O.P.C.V.M.-urilor tranzacționabile (E.T.F.);

i) tranzacții în marjă - tranzacțiile efectuate de S.S.I.F. fie cu instrumente financiare, în baza unui credit acordat în scopul unei cumpărări în marjă sau în baza unui împrumut de instrumente financiare acordat în scopul efectuării unor vânzări în lipsă, precum și pentru celelalte scopuri prevăzute la art. 4 alin. (1) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 5/2010 privind utilizarea sistemului de conturi globale, aplicarea mecanismelor cu și fără prevalidarea instrumentelor financiare, efectuarea operațiunilor de împrumut de valori mobiliare, a celor de constituire a garanțiilor asociate acestora și a tranzacțiilor de vânzare în lipsă, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010, fie cu instrumente financiare derivate;

j) vânzare în lipsă - pentru toate instrumentele financiare se aplică definiția vânzării în lipsă conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 236/2012.

(3) În cazul acțiunilor admise la tranzacționare într-un loc de tranzacționare din România și în cazul titlurilor de creanță emise de statul român, prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.

Articolul 82

(1) Pot face obiectul acordării de credite pentru cumpărări în marjă instrumentele financiare admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare și cele care fac obiectul unei oferte publice în vederea admiterii la tranzacționare pe o/un piață reglementată/ sistem multilateral de tranzacționare, pentru orice persoană fizică sau juridică, în condițiile prezentului capitol.

(2) Împrumuturile acordate de S.S.I.F. clienților săi, clienților altor S.S.I.F. sau altor S.S.I.F. sub formă de instrumente financiare pot avea ca obiect orice instrument financiar liber de sarcini admis la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare, în condițiile prezentului capitol.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu pot face obiectul acordării de credite în vederea cumpărării în marjă instrumentele financiare emise de S.S.I.F. admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare și nici instrumentele financiare emise de S.S.I.F. care fac obiectul unei oferte publice în vederea admiterii la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), împrumuturile acordate de S.S.I.F. clienților săi, clienților altor S.S.I.F. sau altor S.S.I.F. nu pot avea ca obiect instrumente financiare emise de respectiva S.S.I.F.

(5) Pentru tranzacțiile în marjă cu instrumente financiare, altele decât instrumentele financiare derivate, activul depus în contul de marjă folosit pentru acoperirea cerințelor de marjă nu poate fi constituit din instrumente financiare emise de S.S.I.F.

(la 02-05-2022, Articolul 82 din Sectiunea 1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Notă Articolul II din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 prevede: Articolul II În vederea încadrării în prevederile art. 82 alin. (2)-(5) din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 5/2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările aduse prin prezentul regulament, denumit în continuare Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019, societatea de servicii și investiții financiare (S.S.I.F.) are următoarele obligații: a) de a notifica, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, clienții pentru care a identificat situații de nerespectare a prevederilor art. 82 alin. (2)-(5) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019 și de a solicita acestora să adopte măsurile necesare pentru încadrarea în aceste prevederi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament; b) de a notifica Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, clienții pentru care a identificat situații de nerespectare a prevederilor art. 82 alin. (2)-(5) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019 ; c) de a aplica măsurile necesare pentru încadrarea în prevederile art. 82 alin. (2)-(5) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019 , în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de 60 de zile prevăzut la lit. a), în situația în care clienții nu s-au conformat cu privire la încadrarea în aceste prevederi; d) de a notifica A.S.F. cu privire la modalitatea de finalizare a procesului de încadrare în prevederile art. 82 alin. (2)-(5) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019 , în termen de 3 zile de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut la lit. c).

Articolul 83

Abrogat.

(la 03-11-2023, Articolul 83, Sectiunea 1, Capitolul VII, Titlul II a fost abrogat de Punctul 18., Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 20 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 3 noiembrie 2023 )

Articolul 84

(1) A.S.F. poate interzice unei S.S.I.F., prin decizie motivată, luând în considerare conduita S.S.I.F., nivelul indicatorilor calculați în scopul evaluării cerințelor prudențiale și riscul indus de poziția sa financiară și tranzacțiile efectuate de aceasta, să efectueze tranzacții și/sau operațiuni de tipul celor care fac obiectul prezentului capitol, notificând și depozitarul central cu privire la această decizie.

(2) Pentru acordarea de credite și împrumuturi de instrumente financiare, S.S.I.F. trebuie să aibă înscris în obiectul de activitate serviciul auxiliar prevăzut în secțiunea B pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 126/2018.

(3) Pentru a acționa în calitate de agent în operațiunile de împrumut, S.S.I.F. trebuie să fie autorizată de A.S.F. să presteze serviciul auxiliar prevăzut în secțiunea B pct. 1 din anexa nr. 1 la Legea nr. 126/2018.

Articolul 85

(1) S.S.I.F. are obligația să deschidă, în evidențele proprii, un cont de marjă pentru instrumentele financiare luate cu împrumut și un cont de marjă pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate efectuate pe cont propriu.

(2) S.S.I.F. are obligația să deschidă, în evidențele proprii, conturi de marjă atât pentru cumpărările în marjă și pentru împrumuturile de instrumente financiare, cât și pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate efectuate în numele fiecărei persoane fizice sau juridice pentru care va efectua tranzacții în marjă.

(3) În situația în care creditele pentru cumpărările în marjă și împrumuturile de instrumente financiare au loc în același timp, aceste operațiuni vor fi evidențiate în subconturi separate pentru fiecare din cele două tipuri de operațiuni.

Secțiunea a 2-a — Tranzacții în marjă cu instrumente financiare, altele decât instrumentele financiare derivate

Articolul 86

(1) La deschiderea unui cont de marjă este obligatorie semnarea unui contract-cadru pentru tranzacții în marjă, care să conțină cel puțin următoarele prevederi:

a) părțile contractante;

b) obiectul contractului;

c) drepturile și obligațiile părților contractante;

d) responsabilitățile clientului pentru plata sumei împrumutate și a dobânzilor aferente creditului obținut de la S.S.I.F;

e) limitele impuse contului de marjă, referitoare cel puțin la: modalitatea de determinare a cerințelor de marjă, modalitatea de constituire și evaluare a marjei inițiale și nivelul minim al cerințelor marjei ce trebuie menținute în cont;

f) clauze referitoare la activele care pot fi constituite sub formă de marjă;

g) clauze privind situația în care marja scade sub nivelul minim al cerințelor de marjă, respectiv perioada în care clientul are obligația să răspundă apelului în marjă și, dacă este cazul, transformarea în fonduri bănești a instrumentelor financiare constituite ca marjă, în scopul executării obligațiilor asumate prin operațiunile efectuate în contul de marjă;

h) clauze privind exercitarea drepturilor cu privire la instrumentele financiare, respectiv la dobânda aferentă fondurilor bănești, constituite sub formă de marjă sau dobândite în urma tranzacțiilor în marjă;

i) clauze referitoare la înlocuirea de active constituite sub formă de marjă din contul de marjă și la retragerea/eliberarea activelor la restituirea creditului sau a împrumutului sau pe parcursul derulării contractului-cadru pentru tranzacțiile în marjă;

j) clauze privind tarifele și comisioanele ce vor fi plătite de către client pentru tranzacțiile în marjă, precum și stabilirea condițiilor și modalităților pentru plata acestora;

k) clauze privind modul de încetare a contractului, inclusiv situația în care sunt stabilite limitări, restricții sau interdicții asupra tranzacțiilor în marjă efectuate de anumite persoane fizice ori juridice sau cu anumite instrumente financiare;

l) clauze privind posibilitatea rambursării în avans a creditului;

m) clauze pentru aplicarea în mod corespunzător a prevederilor legislației în vigoare referitoare la ipotecile mobiliare, respectiv la unele contracte de garanție financiară;

n) clauza referitoare la ordinul de vânzare automată a instrumentelor financiare constituite sub formă de marjă sau dobândite prin tranzacții în marjă;

o) principiile care vor fi aplicate în cazul neplății la termen.

(2) La deschiderea contului de marjă, clientul este obligat să depună o garanție reprezentând echivalentul a cel puțin 50% din valoarea totală a creditului acordat, acest procent urmând a fi menținut pe toată durata existenței contului de marjă.

(3) Pentru efectuarea tranzacțiilor în marjă (cumpărare în marjă și împrumut de instrumente financiare) este obligatorie semnarea unui act adițional la contractul-cadru pentru tranzacții în marjă, care să conțină cel puțin următoarele prevederi:

a) pentru cumpărările în marjă, clauze referitoare la:

1. valoarea creditului, perioada creditului și dobânda aferentă acestuia;

2. perioada de rambursare pentru creditul folosit de client;

3. clauze referitoare la transmiterea, valabilitatea și modalitatea de executare a ordinelor pentru cumpărările în marjă;

b) pentru împrumuturile aferente vânzărilor în lipsă și pentru împrumuturile acordate în celelalte scopuri prevăzute la art. 4 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010, clauze referitoare la:

1. faptul că pentru vânzările în lipsă de acțiuni admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România se aplică prevederile Regulamentului (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor europene emise în aplicarea acestuia, iar vânzările în lipsă ale instrumentelor financiare, altele decât acțiunile, sunt permise cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012;

2. transmiterea, valabilitatea și modalitatea de executare a ordinelor pentru vânzările în lipsă;

3. tipul, numărul și valoarea de piață a instrumentelor financiare împrumutate, la momentul împrumutului, cu precizarea emitentului și a codului ISIN;

4. modalitatea de calcul al cerințelor de marjă pentru garantarea împrumutului;

5. durata și prețul împrumutului.

(4) Clauzele enumerate la alin. (3) pot fi incluse în contractul-cadru prevăzut la alin. (1) în măsura în care clientul își exprimă acordul cu privire la valabilitatea lor în cazul oricărui contract de împrumut pe care acesta urmează să îl încheie ulterior semnării contractului-cadru.

Articolul 87

(1) Înainte de transmiterea ordinului pentru fiecare tranzacție în marjă care presupune asumarea unor obligații suplimentare față de cele înregistrate deja în contul de marjă, clientul este obligat să dețină sau să depună o marjă inițială care să fie cel puțin la nivelul cerințelor de marjă stabilite prin contract.

(2) Instrumentele financiare rezultate din decontarea tranzacției de cumpărare în marjă având la bază un credit acordat de S.S.I.F. sunt considerate active ale clientului și, cu excepția instrumentelor financiare tranzacționate pe un sistem multilateral de tranzacționare, sunt constituite sub formă de marjă pentru a garanta creditul obținut de investitor.

(3) După decontarea tranzacției de cumpărare prevăzute la alin. (2), instrumentele financiare constituite sub formă de marjă pot fi înlocuite cu alte instrumente financiare de aceeași valoare.

(4) Prin contract, S.S.I.F. poate solicita clienților cerințe de marjă diferite în funcție de riscul asociat obligațiilor asumate, nivelurile de risc asociate instrumentelor financiare tranzacționate ori de situația financiară a clientului și poate modifica aceste cerințe de marjă în funcție de condițiile pieței sau în funcție de schimbarea situației față de momentul la care au fost acestea stabilite.

Articolul 88

Instrumentele financiare tranzacționate pe o piață reglementată achiziționate prin tranzacții în marjă în numele clientului pot fi folosite pentru constituirea marjei ulterior decontării lor.

Articolul 89

(1) Activele constituite sub formă de marjă în contul de marjă vor fi evaluate de către S.S.I.F., pe baza unor proceduri interne, avizate de către persoanele responsabile cu administrarea riscurilor, luând în considerare cel puțin următoarele principii referitoare la prețul curent al pieței:

a) în momentul tranzacției sau tranzacțiilor, prețul mediu de achiziție;

b) la sfârșitul ședinței de tranzacționare, prețul de referință.

(2) Valoarea activelor constituite în contul de marjă pentru cumpărarea în marjă/împrumuturile de instrumente financiare rezultată în urma evaluării prevăzute la alin. (1) poate fi ajustată cu următoarele elemente, după caz:

1. comisioane sau alte costuri aferente tranzacțiilor;

2. riscul valutar;

3. riscul de volatilitate a prețului;

4. riscul de lichiditate a pieței.

(3) Pentru evaluarea activelor constituite sub formă de titluri de împrumut, prețurile prevăzute la alin. (1) pot să fie determinate pe baza randamentelor acestor instrumente.

(4) Valoarea contului de marjă pentru creditele și împrumuturile de instrumente financiare este calculată pe baza următoarelor elemente:

a) obligațiile asumate prin cumpărarea în marjă/împrumuturile de instrumente financiare:

(i) valoarea principalului;

(ii) valoarea costurilor cu principalul;

(iii) valoarea cerințelor de marjă.

b) activele constituite în contul de marjă pentru cumpărarea în marjă/împrumuturile de instrumente financiare:

(i) valoarea instrumentelor financiare constituite sub formă de marjă, evaluate în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2);

(ii) valoarea fondurilor bănești constituite sub formă de marjă.

Articolul 90

(1) Până la returnarea creditelor aferente cumpărărilor în marjă de instrumente financiare, în contul de marjă al clientului trebuie păstrată marja cel puțin la nivelul cerințelor de marjă stabilite prin contract, pentru creditul acordat și pentru dobânzile și comisioanele aferente.

(2) Pentru încadrarea în limitele impuse contului de marjă, în cazul în care valoarea marjei scade sub nivelul minim al cerințelor de marjă, iar clientul nu răspunde apelului în marjă conform solicitării S.S.I.F., S.S.I.F. va acționa în conformitate cu clauza referitoare la „ordinul de vânzare automată“, prevăzută în contract.

(3) S.S.I.F. poate solicita clienților orice măsură suplimentară astfel încât să se asigure împotriva oricărei situații de neîndeplinire din partea clienților a obligațiilor asumate prin contract.

Articolul 91

(1) S.S.I.F. are obligația să calculeze, în timp real, valoarea activelor și a obligațiilor înregistrate în contul de marjă al fiecărui client, să procedeze la ajustarea acestuia și să determine nivelul minim al cerințelor de marjă, conform contractului.

(2) Dacă valoarea marjei se situează sub limita minimă impusă contului de marjă prin contract, S.S.I.F. va emite un apel în marjă și va informa clientul în legătură cu deficitul în marjă, precum și valoarea acestui deficit, solicitând prin acesta ca deficitul să fie acoperit, în conformitate cu prevederile contractului.

(2^1) Până la răspunsul clientului la apelul în marjă prin acoperirea deficitului de marjă:

a) S.S.I.F. nu poate să introducă noi ordine de cumpărare în marjă pentru respectivul client;

b) S.S.I.F. poate decide să retragă ordinele de cumpărare în marjă pentru respectivul client deja transmise spre executare în piață.

(la 03-11-2023, Alineatul (2^1), Articolul 91, Sectiunea a 2-a, Capitolul VII, Titlul II a fost modificat de Punctul 19., Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 20 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 3 noiembrie 2023 )

(3) Dacă clientul nu răspunde apelului în marjă și deficitul nu a fost acoperit în perioada stabilită în contract, dar nu mai mult de două zile lucrătoare, S.S.I.F. trebuie să execute ordinul de vânzare automată și să utilizeze fondurile bănești rezultate pentru a reduce expunerile în funcție de care se determină limitele impuse contului de marjă până la acoperirea deficitului.

(la 02-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 91 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 48, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), S.S.I.F. poate decide să nu execute ordinul de vânzare automată dacă are proceduri specifice în acest sens și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ:

a) apelul în marjă este generat de un eveniment corporativ al emitentului, începând cu ex-date și până la data încărcării dividendentelor/acțiunilor aferente;

b) clientul își ia angajamentul să transfere în contul de marjă rezultatul procesării evenimentului corporativ, în vederea suplimentării garanțiilor;

c) S.S.I.F. calculează valoarea activelor și obligațiile înregistrate în contul de marjă al fiecărui client, cu luarea în considerare a dividendelor/acțiunilor care urmează a fi transferate, suplimentar față de obligațiile prevăzute la alin. (1);

d) clientul nu s-ar mai afla în apel în marjă ulterior calculului realizat la lit. c).

(la 03-11-2023, Articolul 91, Sectiunea a 2-a, Capitolul VII, Titlul II a fost completat de Punctul 20., Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 20 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 3 noiembrie 2023 )

(4) Apelul în marjă nu poate fi acoperit cu active din alte conturi ale clientului deschise la S.S.I.F. în lipsa unei autorizări din partea clientului în acest sens.

Articolul 92

Veniturile din dobânzi, drepturile obținute și dividendele aferente activelor clientului constituite sub formă de marjă sau dobândite prin tranzacții în marjă și depuse pentru acoperirea nivelului minim al cerințelor de marjă se vor cuveni clientului.

Secțiunea a 3-a — Vânzarea în lipsă a instrumentelor financiare

Articolul 93

(1) Înainte de efectuarea unei vânzări în lipsă în baza unui împrumut acordat sau intermediat de către S.S.I.F., fiecare client trebuie să își deschidă un cont de marjă la respectiva S.S.I.F.

(2) Tranzacțiile de vânzare în lipsă cu acțiuni admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România se efectuează cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.

(3) Tranzacțiile de vânzare în lipsă cu instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la alin. (2), admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România se efectuează cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.

Articolul 94

(1) Fondurile bănești rezultate din decontarea tranzacției de vânzare în lipsă având la bază instrumente financiare împrumutate sunt considerate active ale clientului care sunt constituite sub formă de marjă pentru garantarea împrumutului obținut de client.

(2) După decontarea tranzacției de vânzare prevăzute la alin. (1), fondurile bănești constituite sub formă de marjă pot fi înlocuite de instrumente financiare de aceeași valoare.

(3) Activele constituite sub formă de marjă nu pot fi împrumutate.

Articolul 95

(1) Orice persoană fizică sau juridică este obligată să raporteze A.S.F. sau să transmită spre publicare pe site-ul A.S.F. pozițiile scurte nete semnificative pe acțiuni admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.

(2) În situația vânzărilor în lipsă efectuate în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 și cu reglementările emise în aplicarea acestuia, clientul este obligat să notifice în scris sau prin mijloace de comunicare agreate între părți și care pot fi ulterior verificate faptul că ordinul dat S.S.I.F. este „un ordin de vânzare în lipsă“ și să transmită S.S.I.F. dovada existenței acordului de împrumut, conform art. 5 paragraful 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 827/2012 al Comisiei din 29 iunie 2012 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare cu privire la mijloacele de publicare a pozițiilor nete pe acțiuni, la formatul informațiilor care trebuie furnizate Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe în ceea ce privește pozițiile scurte nete, tipurile de acorduri, înțelegeri și măsuri pentru a garanta în mod adecvat că acțiunile sau instrumentele de datorie suverană sunt disponibile pentru decontare, precum și la datele și perioada pentru determinarea locului principal de tranzacționare al unei acțiuni în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit, sau dovada existenței înțelegerilor, confirmărilor și instrucțiunilor, conform art. 6 paragraful (5) din același regulament, după caz.

(3) Înainte de efectuarea vânzării în lipsă și în baza informațiilor și a documentelor furnizate de client conform alin. (2), S.S.I.F. trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor referitoare la restricțiile aplicabile vânzărilor în lipsă fără acoperire, așa cum sunt ele specificate în Regulamentul (UE) nr. 236/2012 și în reglementările emise în aplicarea acestuia, să identifice dacă instrumentele financiare respective sunt disponibile pentru a fi împrumutate sau achiziționate și să se asigure că clientul are capacitatea să efectueze decontarea vânzării în lipsă la scadență.

Secțiunea a 4-a — Împrumutul de instrumente financiare

Articolul 96

(1) Acordarea cu împrumut de către S.S.I.F. a instrumentelor financiare se realizează cu respectarea dispozițiilor prezentului capitol.

(2) Pot face obiectul împrumutului acordat de S.S.I.F. următoarele instrumente financiare:

a) cele deținute de S.S.I.F. în contul propriu;

b) cele luate cu împrumut de S.S.I.F. de la o altă S.S.I.F. sau instituție de credit care prestează servicii de investiții;

c) cele aparținând clienților S.S.I.F. și care sunt luate cu împrumut de S.S.I.F. de la aceștia, în baza contractului încheiat între cele două părți;

d) cele aparținând clienților altei S.S.I.F. și care sunt luate cu împrumut de S.S.I.F. de la aceștia, în baza contractului încheiat între cele două părți.

(3) S.S.I.F. poate acționa în calitate de agent în operațiunile de împrumut pentru instrumentele financiare luate sau acordate cu împrumut de clienții acelei S.S.I.F. de la, respectiv către:

a) alți clienți ai aceleiași S.S.I.F.;

b) alte S.S.I.F.;

c) clienții altei S.S.I.F.

(4) În situațiile în care acționează în calitate de agent în operațiunile de împrumut, S.S.I.F. efectuează următoarele:

a) intermediază împrumutul de instrumente financiare prin:

1. încheierea contractului în numele și pe contul clientului, în conformitate cu mandatul și instrucțiunile clientului respectiv; sau

2. încheierea contractelor cu fiecare parte implicată în operațiunea de împrumut;

b) efectuează transferurile de instrumente financiare care fac obiectul împrumutului, în baza unor instrucțiuni de transfer transmise depozitarului central, în conformitate cu reglementările depozitarului central;

(la 02-05-2022, Litera b) din Alineatul (4) , Articolul 96 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 49, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

c) gestionează garanțiile aferente împrumutului;

d) transmite rapoarte fiecărui client pentru toate operațiunile efectuate pe contul acestuia.

Articolul 97

(1) În cazul utilizării sistemului de conturi globale, pentru derularea operațiunilor de împrumut de instrumente financiare între doi clienți ai aceluiași participant la sistemul depozitarului central, participantul respectiv are obligația și răspunderea exclusivă de a notifica depozitarului central, prin transmiterea unei instrucțiuni adecvate, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central, cu privire la transferul instrumentelor financiare obiect al operațiunii de împrumut efectuat în cadrul contului global de clienți. Participantul va înregistra în sistemul său de back office transferul instrumentelor financiare.

(2) La restituirea instrumentelor financiare obiect al operațiunilor de împrumut de instrumente financiare între doi clienți ai aceluiași participant la sistemul depozitarului central, participantul respectiv are obligația de a notifica depozitarul central, prin transmiterea unei instrucțiuni adecvate, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central, cu privire la transferul instrumentelor financiare obiect al operațiunii de împrumut efectuat în cadrul contului global de clienți. Participantul va înregistra în sistemul său de back office transferul instrumentelor financiare.

(3) Participanții la sistemul depozitarului central au obligația să coreleze operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) pentru fiecare operațiune de împrumut în parte.

(4) Responsabilitatea asupra transferurilor aferente operațiunilor de împrumut aparține exclusiv și integral participanților care au transmis instrucțiunile de transfer către depozitarul central.

(la 04-08-2022, Articolul 97 din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Articolul 98

(1) În cazul în care operațiunile de împrumut se realizează de către o S.S.I.F. sau de către o instituție de credit care prestează servicii de investiții care nu este participant la sistemul depozitarului central, obligația prevăzută la art. 96 alin. (4) lit. b) se efectuează pe baze contractuale de un participant la sistemul depozitarului central.

(2) S.S.I.F. sau instituția de credit care prestează servicii de investiții, participant la sistemul depozitarului central, care notifică operațiunea de luare de împrumut depozitarului central conform alin. (1) are obligația să raporteze scopul împrumutului conform art. 4 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010.

(3) S.S.I.F. sau instituția de credit care prestează servicii de investiții, care nu este participant la sistemul depozitarului central și care realizează operațiunile de intermediere a împrumutului, are obligația de a respecta în mod corespunzător prevederile prezentului capitol.

Articolul 99

(1) Împrumutul de instrumente financiare se acordă, în schimbul unui preț al împrumutului, de către deținătorul de instrumente financiare, denumit în continuare creditor, unei persoane fizice sau juridice, denumite în continuare debitor, în scopurile prevăzute la art. 4 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010. Debitorul are obligația să restituie creditorului același instrument financiar la sfârșitul unei perioade de timp specificate în actul adițional la contractul-cadru pentru tranzacții în marjă.

(2) Împrumutul de instrumente financiare se va acorda numai după încheierea contractului-cadru pentru tranzacții în marjă și, după caz, în situația în care contractul respectiv nu prevede clauze conform art. 86 alin. (3), a actului adițional pentru efectuarea împrumutului de instrumente financiare conform art. 86, precum și după deschiderea unui cont de marjă. Contractul nu va putea fi încorporat în cadrul altor contracte încheiate de S.S.I.F. cu deținătorii instrumentelor financiare împrumutate sau cu clienții care doresc să împrumute instrumente financiare de la S.S.I.F.

Articolul 100

(1) S.S.I.F. care nu acționează în calitate de agent va înregistra în contul de marjă propriu toate operațiunile de luare cu împrumut de instrumente financiare și va constitui marjă pentru aceste operațiuni. Valoarea cerințelor de marjă pentru instrumentele financiare luate cu împrumut de S.S.I.F. va fi stabilită de comun acord de către părți în cadrul contractului încheiat, iar aceste cerințe de marjă nu pot să fie mai mici decât cea mai redusă cerință de marjă stabilită pentru clienții săi.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazurile în care S.S.I.F. ia cu împrumut instrumente financiare de la o altă S.S.I.F.

(3) Pe parcursul perioadei de împrumut, dacă societatea emitentă distribuie dividende sau dobândă pentru instrumentele financiare date cu împrumut, la data încasării acestora, plata respectivă trebuie făcută de către debitor către creditor.

Articolul 101

Împrumuturile de instrumente financiare sunt înregistrate în conturile de marjă și le sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentului capitol referitoare la cerințele de marjă, marcarea la piață, constituirea și menținerea marjei, precum și cele cu privire la apelul în marjă.

Secțiunea a 5-a — Tranzacții cu instrumente financiare derivate

Articolul 102

(1) În vederea tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, S.S.I.F. va deschide un cont în marjă pentru instrumente financiare derivate, pe numele persoanelor fizice sau juridice pentru care va executa tranzacții cu astfel de instrumente.

(2) S.S.I.F. nu va executa niciun ordin pentru clienții care nu au constituit marja inițială.

(3) S.S.I.F. nu poate menține poziții deschise de cumpărare și de vânzare pe același instrument financiar derivat și aceeași scadență.

(4) În raporturile sale cu contrapartea centrală sau cu membrul compensator, după caz, S.S.I.F. este responsabilă pentru existența sumelor necesare în cont pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate executate pe conturile clienților săi.

Articolul 103

(1) Prevederile art. 86 alin. (1) privind deschiderea unui cont de marjă se aplică și conturilor pentru instrumente financiare derivate.

(2) Contractul de prestări de servicii de investiții financiare ce presupune și executarea de tranzacții cu instrumente financiare derivate va cuprinde, suplimentar, cel puțin următoarele:

a) clauze ce specifică modalitatea de acoperire a necesarului de marjă generat de alte conturi cu excedentul din contul de marjă pentru instrumente financiare derivate;

b) clauze privind situațiile în care activul-suport suferă modificări semnificative în ceea ce privește prețul (de exemplu, modificarea valorii nominale a acțiunilor) ori cantitatea, în conformitate cu regulile pieței reglementate;

c) termenul maxim în care clientul poate acoperi apelul în marjă, în conformitate cu regulile pieței reglementate;

d) clauza pentru executarea închiderii forțate fără notificare a pozițiilor deschise în cazul nerespectării apelului în marjă;

e) obligația clientului de a notifica imediat S.S.I.F. încetarea plăților și, după caz, reorganizarea judiciară sau falimentul.

Articolul 104

(1) S.S.I.F. are obligația să efectueze cel puțin zilnic marcarea la piață pentru contul de marjă al fiecărui client în conformitate cu regulile contrapărții centrale.

(2) În cazul în care disponibilul din cont se situează sub nivelul marjei necesare, S.S.I.F. va emite un apel în marjă ce va fi explicit înscris în raportul zilnic de tranzacționare.

(3) În cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract, S.S.I.F. este autorizată să închidă pozițiile deținute de client până la acoperirea necesarului de marjă.

(4) În cazul în care în contul de marjă au fost depuse active prevăzute la art. 81 alin. (2) lit. h) lit. B pct. 2-5, pentru acoperirea apelurilor în marjă, concomitent cu închiderea pozițiilor deținute de client, S.S.I.F. este autorizată să lichideze și aceste active financiare (la prețul curent de piață) până la acoperirea debitelor clienților.

(5) În cazul în care valoarea contului de marjă scade sub nivelul stabilit prin contract, S.S.I.F. este autorizată să vândă activele financiare prevăzute la alin. (4) până la acoperirea deficitului.

Articolul 105

(1) În cazul efectuării unor tranzacții eronate în contul clientului, S.S.I.F. este obligată să efectueze operațiunile și demersurile necesare astfel încât clientul să nu fie prejudiciat.

(2) Eventualele pierderi, precum și comisioanele aferente tranzacțiilor efectuate în condițiile alin. (1) vor fi suportate de către S.S.I.F.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.