Capitolul I — Prestarea de servicii de investiții de către persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Proceduri de autorizare

Articolul 127

(1) Consultanții de investiții sunt persoane fizice sau juridice autorizate de A.S.F., în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. a)-c) și art. 8 din Legea nr. 126/2018, să furnizeze servicii de consultanță în investiții pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și să preia și să transmită ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv.

(2) Consultanților de investiții le este interzis:

a) să presteze alte servicii de investiții decât cele prevăzute la alin. (1);

b) să preia și să transmită ordine în legătură cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute la alin. (1);

c) să furnizeze servicii de consultanță de investiții cu alte instrumente decât cele prevăzute la alin. (1).

Articolul 128

(1) Pentru a fi autorizat de A.S.F., consultantul de investiții, persoană fizică, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să respecte prevederile incidente prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 126/2018;

b) să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 lit. d)-f) și art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018;

c) să nu dețină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soția/soțul, precum și cu rudele de gradul I, o participație calificată într-o societate implicată pe piața de capital sau să fie salariat ori să dețină o funcție de conducere la o astfel de societate, cu excepția societății de evaluare cu care are o relație contractuală;

d) să nu fie salariat al unei instituții din administrația publică centrală sau locală;

d^1) să nu aibă o relație contractuală cu un consultant de investiții persoană juridică care să aibă ca obiect prestarea de către persoana fizică solicitantă de servicii de consultanță de investiții pentru clienții respectivului consultant de investiții - persoană juridică;

(la 02-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 128 , Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 57, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

e) să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională prin care să asigure clienților un grad echivalent de protecție, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

f) să prezinte toate documentele prevăzute la alin. (2).

(1^1) Decizia de autorizare se eliberează în maximum 60 de zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.

(la 02-05-2022, Articolul 128 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 58, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(2) În vederea autorizării și înscrierii în Registrul A.S.F., solicitantul persoană fizică va depune la A.S.F. o cerere întocmită conform anexei nr. 14, însoțită de următoarele documente:

a) copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul este certificată prin semnătură olografă;

b) documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018;

c) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal, aflate în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată sau în copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale;

d) copia actului de studii și a altor certificate relevante deținute, certificate pentru conformitate de către deținătorul acestora;

e) declarație pe propria răspundere, sub semnătură olografă, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), întocmită conform anexei nr. 15;

f) lista valorilor mobiliare și a unităților de fond deținute în nume propriu și în numele soției/soțului, precum și rudelor de gradul I sau declarația semnată olograf, în cazul în care nu există astfel de dețineri;

g) asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

g^1) o prezentare a activităților ce se intenționează a fi prestate pentru următorii trei ani, inclusiv informații privind activitățile planificate reglementate și nereglementate, informații detaliate cu privire la distribuția geografică și activitățile care urmează să fie desfășurate; informațiile relevante trebuie să includă:

(i) localizarea geografică a potențialilor clienți și a investitorilor vizați;

(ii) activitatea și mecanismele de marketing și promovare, tipul de documente promoționale, pentru a evalua unde se va concentra efectiv cea mai mare parte a activității de marketing;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 128 , Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 59, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^2) descrierea resurselor tehnice alocate activităților planificate;

g^3) o explicație a modului în care se vor respecta cerințele de conduită care i se aplică;

g^4) măsurile pentru identificarea și prevenirea sau gestionarea conflictelor de interese care apar cu ocazia furnizării de servicii de investiții și, în cazul în care se prestează serviciul de preluare și transmitere de ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv, o descriere a mecanismelor de guvernanță a produsului;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 128 , Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 59, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^5) detalii privind sistemele de evaluare și de gestionare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului;

g^6) planurile de continuitate a activității;

g^7) politicile în materie de gestionare a evidențelor, de ținere a evidențelor și de păstrare a evidențelor;

g^8) o descriere a manualului de operațiuni efectuate pentru desfășurarea activității;

h) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului corespunzător prevăzut de reglementările A.S.F.

(3) În termen de maximum 30 de zile de la obținerea actului individual de autorizare, consultantul de investiții va transmite A.S.F. copia certificatului de înregistrare fiscală eliberată de administrația financiară teritorială.

(la 02-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 128 , Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 60, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(4) Asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018 trebuie transmisă A.S.F. cu 5 zile înainte de expirarea celei precedente și în maximum două zile lucrătoare de la data încheierii.

Articolul 129

Pentru a fi autorizat de A.S.F., consultantul de investiții, persoană juridică, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie constituit sub forma unei societăți pe acțiuni sau a unei societăți cu răspundere limitată, conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990;

b) să respecte prevederile incidente prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 126/2018;

c) să aibă un capital social reprezentând echivalentul în lei a minimum 20.000 euro calculat la cursul de referință comunicat de B.N.R. la data depunerii cererii;

d) acționarii/asociații să respecte condițiile prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2017/1.946;

e) să respecte prevederile art. 6 lit. a) și c);

f) să dispună de o dotare tehnică corespunzătoare;

g) societatea să aibă cel puțin un angajat prin care își desfășoară activitatea și care:

(i) să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 lit. d)-f) și art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018;

(ii) să nu dețină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soția/soțul, precum și cu rudele de gradul I, o participație calificată într-o societate implicată pe piața de capital sau să nu fie salariat ori să nu dețină o funcție de conducere la o astfel de societate, cu excepția consultantului de investiții, persoană juridică;

(iii) să nu fie salariat al unei instituții din administrația publică centrală sau locală;

(iv) să nu dețină autorizație de consultant de investiții;

(la 02-05-2022, Litera g) din Articolul 129 , Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completată de Punctul 61, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

h) să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională prin care să asigure clienților un grad echivalent de protecție, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

i) să prezinte toate documentele prevăzute la art. 130 alin. (1).

Articolul 130

(1) În vederea obținerii autorizației de consultant de investiții, reprezentantul legal al persoanei juridice va transmite A.S.F. cererea întocmită conform anexei nr. 16, însoțită de următoarele documente:

a) documentele și informațiile prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1.945;

b) documentele prevăzute de Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 pentru membrii structurii de conducere, cu excepția documentelor cerute deja prin Regulamentul delegat (UE) 2017/1.943;

c) lista valorilor mobiliare și a unităților de fond deținute în nume propriu și în numele soției/soțului, precum și rudelor de gradul I, pentru fiecare membru al organului de conducere, acționar/asociat care deține în societate o participație calificată și angajat al societății prin care își desfășoară activitatea sau declarația pe propria răspundere, sub semnătură olografă, în cazul în care nu există astfel de dețineri;

d) dovada vărsării integrale a capitalului social sau ultimul bilanț contabil înregistrat la oficiul registrului comerțului, după caz;

e) copie legalizată sau copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale a actului care atestă deținerea cu titlu legal a spațiului destinat sediului social;

f) documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018 și declarație pe propria răspundere, sub semnătură olografă, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 129 lit. g), întocmită conform anexei nr. 17, pentru personalul societății care prestează servicii de consultanță;

g) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal, aflate în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată sau în copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale pentru personalul societății care prestează servicii de consultanță;

h) copia actului de studii și a altor certificate relevante deținute, certificate pentru conformitate de către deținătorul acestora pentru personalul societății care prestează servicii de consultanță;

i) asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

j) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului corespunzător prevăzut de reglementările A.S.F.

(2) În sensul art. 1 lit. c) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1.943, actele societății și elementele de probă privind înregistrarea în registrul național al societăților comerciale în România sunt:

a) actul constitutiv, în copie legalizată;

b) încheierea judecătorului delegat de pe lângă oficiul registrului comerțului de constituire și de înregistrare a societății;

c) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului;

d) extras sau certificat de la oficiul registrului comerțului care să ateste obiectul de activitate, acționarii/asociații și conducerea societății, emis cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii.

(3) Extrasul sau certificatul de la oficiul registrului comerțului trebuie să cuprindă serviciile de investiții pentru care societatea solicită autorizare.

(3^1) Planurile de continuitate a activității prevăzute la art. 6 lit. j) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1.943 cuprind procedurile și modalitățile de gestionare a incidentelor perturbatoare, de recuperare a datelor și a informațiilor în caz de dezastru și prevăd și următoarele:

a) o serie de posibile scenarii nefavorabile referitoare la funcționarea societății;

b) procedurile care trebuie urmate în cazul unui eveniment perturbator;

c) instruirea personalului cu privire la modalitatea de aplicare a mecanismelor privind continuitatea activității;

d) alocarea atribuțiilor și instituirea unei echipe speciale pentru operațiuni de securitate care să reacționeze imediat după un incident perturbator;

e) proceduri pentru remedierea disfuncționalităților funcțiilor operaționale critice externalizate, după caz, inclusiv pentru situațiile în care funcțiile respective devin indisponibile.

(la 02-05-2022, Articolul 130 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 62, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(3^2) Actul individual de autorizare se eliberează în maximum 4 luni de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.

(la 02-05-2022, Articolul 130 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 62, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(4) După autorizare, societatea va transmite A.S.F., împreună cu documentele justificative aferente, o notificare privind orice modificare a documentelor prezentate cu ocazia autorizării, în legătură cu alte aspecte decât cele prevăzute la alin. (6), respectiv la art. 27 din Legea nr. 126/2018, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data producerii acestora.

(5) Asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018 trebuie transmisă A.S.F. cu 5 zile înainte de expirarea celei precedente și în maximum două zile lucrătoare de la data încheierii.

(6) Modificările intervenite în legătură cu acționarii care dețin participații calificate și persoanele care prestează servicii de consultanță se notifică A.S.F. cu minimum 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a acestora.

(7) Prevederile art. 13 alin. (6) se aplică corespunzător și în ceea ce privește membrii organelor de conducere ale consultanților de investiții persoane juridice.

(8) Un consultant de investiții, persoană juridică, nu poate încheia o convenție sau un contract de colaborare ori de mandat sau de externalizare cu un consultant de investiții, persoană fizică, care să aibă ca obiect prestarea de către respectiva persoană fizică de servicii de consultanță de investiții pentru clienții consultantului de investiții - persoană juridică.

(la 02-05-2022, Articolul 130 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 63, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Articolul 131

Prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b)-d) se aplică corespunzător și personalului consultanților de investiții persoane juridice care preia și transmite ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și nu furnizează servicii de consultanță.

Articolul 132

(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 care preiau și transmit ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și nu furnizează servicii de consultanță trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să respecte prevederile incidente prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 126/2018;

b) să respecte condițiile prevăzute la art. 4 lit. b) și d)-f) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018;

c) să nu dețină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soția/soțul, precum și cu rudele de gradul I, o participație calificată într-o societate implicată pe piața de capital sau să fie salariate ori să dețină o funcție de conducere la o astfel de societate;

d) să nu fie salariate ale unei instituții din administrația publică centrală sau locală;

e) să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională prin care să asigure clienților un grad echivalent de protecție, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

f) să prezinte toate documentele prevăzute la alin. (2).

(2) În vederea autorizării și înscrierii în Registrul A.S.F., solicitantul persoană fizică va depune la A.S.F. o cerere întocmită conform anexei nr. 18, însoțită de următoarele documente:

a) copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul este certificată prin semnătură olografă;

b) curriculum vitae, în format Europass, semnat și datat, în care se precizează studiile și cursurile de formare relevante, experiența profesională, inclusiv denumirea tuturor organizațiilor pentru care au lucrat, natura și durata atribuțiilor îndeplinite, în special în ceea ce privește activitățile care prezintă relevanță pentru activitatea avută în vedere;

c) copia actului de studii și a altor certificate relevante deținute, certificate pentru conformitate de către deținătorul acestora;

d) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal, aflate în termenul legal de valabilitate, în original sau în copie legalizată sau în copie care să poarte atestare avocațială ori legalizare emisă de secretarul primăriilor unde nu există cabinete notariale;

e) declarație pe propria răspundere, sub semnătură olografă, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), întocmită conform anexei nr. 19;

f) lista valorilor mobiliare și a unităților de fond deținute în nume propriu și în numele soției/soțului, precum și rudelor de gradul I sau declarația semnată olograf, în cazul în care nu există astfel de dețineri;

g) asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018;

g^1) o prezentare a activităților ce se intenționează a fi prestate pentru următorii trei ani, inclusiv informații privind activitățile planificate reglementate și nereglementate, informații detaliate cu privire la distribuția geografică și activitățile care urmează să fie desfășurate; informațiile relevante trebuie să includă:

(i) localizarea geografică a potențialilor clienți și a investitorilor vizați;

(ii) activitatea și mecanismele de marketing și promovare, tipul de documente promoționale (pentru a evalua unde se va concentra efectiv cea mai mare parte a activității de marketing);

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^2) descrierea resurselor tehnice alocate activităților planificate;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^3) o explicație a modului în care se vor respecta cerințele de conduită care i se aplică;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^4) măsurile pentru identificarea și prevenirea sau gestionarea conflictelor de interese care apar cu ocazia furnizării serviciului de preluare și transmitere de ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și o descriere a mecanismelor de guvernanță a produsului;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^5) detalii privind sistemele de evaluare și de gestionare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^6) planurile de continuitate a activității;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^7) politicile în materie de gestionare a evidențelor, de ținere a evidențelor și de păstrare a evidențelor;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

g^8) o descriere a manualului de operațiuni efectuate pentru desfășurarea activității;

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

h) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului corespunzător prevăzut de reglementările A.S.F.

(2^1) Actul individual de autorizare se eliberează în maximum 60 de zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.

(la 02-05-2022, Articolul 132 din Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 65, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(3) În termen de maximum 30 de zile de la obținerea actului individual de autorizare, persoana prevăzută la alin. (1) va transmite A.S.F. copia certificatului de înregistrare fiscală eliberată de administrația financiară teritorială.

(la 02-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 132 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(4) Asigurarea de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 126/2018 trebuie transmisă A.S.F. cu 5 zile înainte de expirarea celei precedente și în maximum două zile lucrătoare de la data încheierii.

Articolul 133

(1) Persoanele juridice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 care preiau și transmit ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și nu furnizează servicii de consultanță trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) condițiile prevăzute la art. 129 alin. (1) lit. a)-f) și h);

b) personalul societății trebuie:

(i) să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 lit. b) și d)-f) din Regulamentul A.S.F./B.N.R. nr. 14/7/2018;

(ii) să nu dețină direct sau indirect, în nume propriu sau împreună cu soția/soțul, precum și cu rudele de gradul I, o participație calificată într-o societate implicată pe piața de capital sau să nu fie salariate ori să nu dețină o funcție de conducere la o astfel de societate, cu excepția persoanei juridice în cauză.

(2) În vederea autorizării și înscrierii în Registrul A.S.F., solicitantul persoană juridică va depune la A.S.F. o cerere întocmită conform anexei nr. 20, însoțită de documentele prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a)-e) și g) - j).

(3) Prevederile art. 130 alin. (2)-(7) se aplică și persoanelor prevăzute la alin. (1).

Secțiunea a 2-a — Obligații specifice ale persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018

Articolul 134

(1) Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 au obligația de a respecta prevederile referitoare la serviciile de investiții autorizate conform cerințelor stabilite pentru S.S.I.F. pentru respectivele servicii de investiții.

(2) Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 sunt obligate să întocmească și să păstreze documentele aferente serviciilor de investiții autorizate conform cerințelor stabilite pentru S.S.I.F. pentru respectivele servicii de investiții.

(3) Persoanele juridice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 vor transmite A.S.F. următoarele raportări:

a) raportul semestrial, în termenul legal stabilit prin reglementările A.S.F., care va cuprinde raportări contabile semestriale compuse din situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cont de profit și pierdere, date informative;

b) raportul anual, în termenul legal stabilit prin reglementările A.S.F., care va cuprinde:

1. situațiile financiare anuale;

2. raportul administratorilor;

3. raportul auditorului financiar/firmei de audit;

c) un raport de activitate cu privire la serviciile de investiții desfășurate în anul precedent, care va fi transmis împreună cu raportul menționat la lit. b).

(4) Persoanele fizice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 vor transmite anual, până cel târziu la data de 31 martie a anului următor, raportul de activitate cu privire la serviciile de investiții desfășurate în anul precedent.

Secțiunea a 3-a — Proceduri de suspendare și de retragere a autorizației

Articolul 135

(1) Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018 pot solicita A.S.F., pentru o perioadă de cel mult 24 de luni, suspendarea autorizației pe baza unei cereri, însoțită de următoarele documente:

a) declarația persoanei fizice autorizate, respectiv hotărârea organului statutar al persoanei juridice autorizate, care să precizeze:

(i) motivele care au stat la baza adoptării hotărârii de suspendare;

(ii) termenul pentru care se solicită suspendarea autorizației;

a^1) raportările prevăzute de prezentul regulament pentru perioada de până la data depunerii cererii de suspendare a autorizației, chiar dacă termenul de transmitere a acestora este ulterior acestei date;

(la 02-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 135 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

b) orice alte documente pe care A.S.F. le consideră necesare pentru soluționarea cererii.

(2) Începând cu data depunerii la A.S.F. a cererii de suspendare a autorizației conform prevederilor alin. (1) și a documentelor aferente, persoana juridică este exonerată de la respectarea obligațiilor privind cerințele de raportare, privind personalul și privind deținerea asigurării de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 8 alin. (2) dinLegea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare.

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 135 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 68, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(2^1) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot solicita A.S.F. prelungirea termenului de suspendare a autorizației, fără a depăși perioada totală de 24 de luni prevăzută la alin. (1), transmițând cu cel mult 15 zile lucrătoare înainte de data-limită inițială de suspendare a autorizației o cerere însoțită de:

a) declarația persoanei fizice autorizate/hotărârea organului statutar al persoanei juridice autorizate, care să precizeze:

(i) motivele care au stat la baza adoptării hotărârii de prelungire a suspendării;

(ii) termenul pentru care se solicită prelungirea suspendării autorizației;

b) declarația persoanei fizice autorizate/reprezentantului legal al persoanei juridice autorizate prin care acesta să declare că pe perioada suspendării autorizației nu s-au prestat servicii de investiții.

(la 02-05-2022, Articolul 135 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 69, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(3) Reluarea activității persoanelor menționate la alin. (1) presupune îndeplinirea, în prealabil, de către respectivele persoane a tuturor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru deținerea autorizației.

(la 02-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 135 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 70, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

(4) Cu 5 zile lucrătoare anterioare reluării activității, dar cel târziu cu 5 zile până la data limită de suspendare a autorizației, persoana fizică autorizată sau persoana juridică autorizată are obligația de a transmite A.S.F. următoarele documente:

a) declarația persoanei fizice autorizate, respectiv hotărârea organului statutar al persoanei juridice autorizate, care să precizeze termenul de la care se va relua activitatea în situația în care reluarea activității va avea loc anterior expirării termenului prevăzut în actul individual de suspendare a autorizației;

(la 02-05-2022, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 135 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

b) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice autorizate referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 126/2018 și de prezentul regulament de către societate la data reluării activității.

Articolul 135^1

Pe perioada sancționării persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, cu suspendarea autorizației de funcționare, acestea nu sunt exonerate de la îndeplinirea obligațiilor de raportare.

(la 02-05-2022, Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul III a fost completată de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Articolul 136

(1) Retragerea autorizației persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) dinLegea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, poate avea loc în situațiile prevăzute la art. 17 dinLegea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, prin act individual:

(la 02-05-2022, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 136 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

a) la solicitarea persoanei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018;

b) la inițiativa A.S.F., în cazul constatării nerespectării reglementărilor în vigoare, inclusiv a condițiilor avute în vedere la momentul acordării autorizației, cu respectarea prevederilor titlului X din Legea nr. 126/2018.

(2) Retragerea autorizației la solicitarea expresă a persoanei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) dinLegea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează în baza unei cereri semnate, după caz, de persoana fizică în cauză sau de reprezentantul legal al persoanei juridice în cauză. Cererea va fi însoțită de:

a) hotărârea organului statutar al persoanei juridice autorizate, pentru persoanele juridice;

b) indicarea adresei arhivei și a datelor de identificare și de contact ale persoanei responsabile cu administrarea arhivei persoanei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) dinLegea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare;

c) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului de retragere a autorizației.

(la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 136 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 02 mai 2022 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.