INFORMAȚII specifice necesare în funcție de nivelul participației ce va fi achiziționată
A. Deținere calificată mai mare de 50% sau care determină ca instituția de credit să devină filială a achizitorului
1. Dacă în urma achiziției propuse are loc o schimbare în controlul asupra instituției de credit vizate, achizitorul potențial trebuie să prezinte Băncii Naționale a României un plan de activitate^1, cuprinzând informații cu privire la planul de dezvoltare strategică preconizată legat de achiziție, situații financiare estimative ale instituției de credit vizate și impactul achiziției asupra cadrului de administrare a activității și structurii organizaționale a instituției de credit vizate.
^1 În unele situații, cum ar fi în cazul achiziției prin ofertă publică, achizitorul poate întâmpina dificultăți în obținerea informațiilor necesare pentru a întocmi un plan de activitate complet. În acest caz, achizitorul va indica aceste dificultăți Băncii Naționale a României, cu indicarea aspectelor din planul de activitate care e posibil să sufere modificări în perioada următoare.
2. Planul de dezvoltare strategică prevăzut la pct. 1 va cuprinde principalele obiective ale achiziției și principalele modalități de atingere a acestora, inclusiv:
a) obiectivul general al achiziției propuse;
b) obiectivele financiare pe termen mediu (rentabilitatea capitalurilor proprii, raportul cost-beneficiu, câștiguri pe acțiune);
c) principalele acțiuni de coordonare (sinergii) ce vor fi urmărite în cadrul instituției de credit vizate;
d) posibile redirecționări ale activităților, produselor sau clientelei-țintă și posibile realocări preconizate ale fondurilor ori resurselor în cadrul instituției de credit vizate;
e) modalitățile generale de includere și integrare a instituției de credit vizate în structura grupului achizitorului, inclusiv o descriere a principalelor acțiuni de coordonare (sinergii) ce vor fi urmărite cu alte entități din grup, precum și o descriere a politicilor care guvernează relațiile intragrup.
Referitor la lit. e), privind instituțiile autorizate și supravegheate în Uniune, sunt suficiente informațiile cu privire la departamentele particulare din cadrul structurii grupului afectate de tranzacție.
3. Situațiile financiare previzionate ale instituției de credit vizate prevăzute la pct. 1 vor fi întocmite la nivel individual și, după caz, consolidat, pentru o perioadă de 3 ani și vor include:
a) bilanțul și contul de profit și pierdere;
b) previziuni ale indicatorilor prudențiali (cerințe de capital și rata de solvabilitate);
c) informații cu privire la nivelul de expunere la risc (de credit, de piață, operațional etc.);
d) o previziune a operațiunilor intragrup preconizate.
4. Impactul achiziției asupra cadrului de administrare și conducere și a structurii organizatorice generale ale instituției de credit vizate, menționat la pct. 1, va include impactul asupra:
a) componenței și responsabilităților organului de conducere și ale principalelor comitete create prin decizia acestuia (comitet de administrare a riscurilor, comitet de audit, alte comitete);
b) procedurilor administrative și contabile și asupra sistemului de control intern: principalele schimbări în procedurile și sistemele legate de contabilitate, audit, control intern și conformitate (inclusiv în domeniul prevenirii spălării banilor), precum și cu privire la numirea de persoane cu funcții-cheie de conducere de nivel mediu;
c) arhitecturii generale a sistemului IT: aceasta include, de exemplu, orice schimbări în ceea ce privește politica de subcontractare, diagrama circuitului de date, a programelor informatice interne și externe utilizate și a procedurilor și mijloacelor de securitate a datelor și a sistemelor esențiale (de exemplu: sisteme de siguranță, planul de continuare a activității, proceduri de verificare a datelor etc.);
d) politicilor care guvernează subcontractarea și externalizarea (domeniile avute în vedere, selectarea furnizorului de servicii etc.) și cele privind drepturile și obligațiile aferente ale părților, așa cum sunt prevăzute în contracte (de exemplu: aranjamente de audit, calitatea așteptată a serviciilor prestate de furnizor etc.);
e) orice alte informații relevante referitoare la impactul achiziției asupra cadrului de administrare și conducere și a structurii organizatorice generale ale instituției de credit vizate, inclusiv orice modificare cu privire la drepturile de vot ale acționarilor.
B. Deținere calificată cuprinsă între 20 și 50%
Dacă în urma achiziției propuse nu are loc o schimbare în controlul asupra instituției de credit vizate, achizitorul potențial trebuie să prezinte Băncii Naționale a României un document de strategie.
Documentul de strategie va cuprinde informațiile prevăzute în anexa nr. 5 pct. 1 lit. c)-e), incluzând:
I. detalii cu privire la influența pe care achizitorul potențial intenționează să o exercite asupra situației de credit vizate (incluzând politica de dividende), asupra dezvoltării strategice și alocării resurselor instituției de credit vizate;
II. o descriere a intențiilor și așteptărilor pe termen mediu ale achizitorului potențial față de instituția de credit vizată, care să cuprindă toate elementele cuprinse în planul de dezvoltare strategică prevăzut la secțiunea A pct. 2.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.