Este culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plățile și care se găsește într-unul din cazurile următoare:
1. Dacă cheltuielile sale personale sau acelea ale familiei sale au fost prea mari, în raport cu starea sau condițiunea sa economică;
2. Dacă a pierdut o mare parte din patrimoniul sau în operațiuni curat de noroc sau manifest imprudente;
3. Dacă în scopul de a-și întârzia falimentul, a făcut cumpărări cu intențiunea urmată de fapt de a revinde lucrurile cumpărate cu prețul sub valoarea lor curenta sau dacă a avut recurs la împrumuturi, girare de efecte sau alte mijloace ruinătoare, pentru a-și procura fonduri;
4. Dacă în urma încetării plăților, a plătit pe vreun creditor, în detrimentul masei;
5. Dacă nu a ținut de loc registrele prescrise de lege, ori dacă nu le-a ținut în mod regulat, sau cel puțin registrul jurnal încheiat și vizat conform art. 27;
6. Dacă nu a plătit la epocile stipulate prin concordat, partea promisa creditorilor săi precum s-a zis la art. 863 ultimul alineat.
Este de asemenea culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plățile și care se găsește în vreunul din cazurile următoare:
1. Dacă nu a făcut în mod exact inventarul anual sau dacă registrele și inventarele sale sînt incomplete sau neregulat ținute, sau nu dau seama de adevarata stare a activului și pasivului sau, chiar cînd n-ar fi frauda;
2. Dacă, avînd contract de căsătorie, nu s-a conformat dispozițiunilor art. 19 și 20;
3. Dacă în cele trei zile de la încetarea plăților, nu a făcut declarațiunea prescrisă de art. 703 sau dacă fiind vorba de falimentul unei societăți, declarațiunea facuta nu arata numele tuturor soților solidari;
4. Dacă, fără împiedicare legitima, nu s-a prezentat în persoana, înaintea judecătorului sindic, în cazurile și în termene prescrise, și dacă, prezentdandu-i-se, i-a dat informațiuni false sau dacă s-a departat fără permisiune de la domiciliul sau în timpul falimentului;
5. Dacă nu a îndeplinit obligațiunile luate într-un concordat obținut într-un faliment anterior.
E culpabil de bancruta frauduloasă comerciantul falit care a sustras sau falsificat registrele sale, distras, tăinuit sau disimulat o parte din activul sau și comerciantul care, într-un alt scop decât cel indicat în articolul precedent a înfățișat datorii inexistente, sau care, în registre, în scripte, sau în acte autentice ori private sau în bilanț, s-a dat în mod fraudulos dator de sume ce nu datora.
Mai pot fi declarați bancrutari frauduloși, comercianți care înainte de declararea în faliment, vor fi intrainat o parte inseamnata de mărfuri sau activ de prețuri reduse și mai scăzute decât costul lor, în scopul fraudulos de a frusta pe creditori.
Bancruta frauduloasă se va pedepsi cu maximul închisorii contravenționale și cu interdictiunea pe timp mărginit.
Pedeapsa închisorii chiar cînd judecata găsește circumstanțe usturatoare, nu poate fi redusă la mai puțin de un an.
Cel ce este condamnat pentru faptul de bancruta frauduloasă va fi, deosebit de aceasta declarat incapabil de a mai exercita profesiunea de comerciant și i se va interzice dreptul de intrare în localurile de bursa.
Contra acelor ce vor fi exercitat obișnuit profesiunea de mijlocitor, în caz de bancruta frauduloasă, se va aplica maximul pedepsei.