Finanțarea sistemului național de probațiune
(1) Direcția și structurile sale teritoriale sunt finanțate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.
(2) Direcția poate primi donații, sponsorizări și poate accesa alte surse de finanțare, conform prevederilor legale.
(3) Anual, se aprobă, prin ordin al ministrului justiției, la propunerea directorului general, fondul destinat externalizării de servicii în acord cu legea privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate Direcției conform legii.
(4) Condițiile și procedura pentru constituirea și utilizarea fondului prevăzut la alin. (3) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Administrarea patrimoniului sistemului național de probațiune
(1) Patrimoniul serviciilor de probațiune de pe lângă tribunale și al Direcției de probațiune, inclusiv parcul auto, trece în administrarea și în patrimoniul Direcției. Modalitățile de predare-primire a elementelor patrimoniale se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
(2) Direcția administrează echipamentele și sistemele informatice, mobilierul, aparatura birotică, autoturismele, precum și orice alte active ale sistemului de probațiune.
(3) Pentru activitățile specifice desfășurate de Direcție și de structurile teritoriale se constituie un parc auto cu un număr de 85 de autoturisme. Stabilirea numărului de autoturisme pentru fiecare serviciu de probațiune se face prin decizie a directorului general al Direcției în funcție de volumul de activitate al acestora.
(4) Consumul de carburanți pentru fiecare autoturism este de maximum 250 de litri pe lună.
Alocarea sumelor pentru cheltuielile de personal și de funcționare a sistemului de probațiune
(1) În vederea atingerii scopurilor activității sistemului de probațiune, fondurile bugetare necesare pentru resursele financiare, materiale și logistice se asigură prin bugetul Ministerului Justiției, în vederea funcționării Direcției.
(2) Sediile serviciilor de probațiune stabilite în cadrul instanțelor de judecată își păstrează destinația. În cadrul sediilor instanțelor de judecată pot fi stabilite și alte spații pentru serviciile de probațiune. Cheltuielile ocazionate de funcționarea serviciilor de probațiune în cadrul instanțelor se stabilesc prin protocol de colaborare, încheiat între Direcție și instanțele de judecată.
(3) În vederea desfășurării activității sistemului de probațiune, Guvernul, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene și consiliile locale, cu sprijinul prefecturilor, precum și parchetele, pun la dispoziția Direcției Naționale de Probațiune, în limita resurselor disponibile, spații necesare derulării în bune condiții a activității specifice a acesteia și a structurilor sale teritoriale.
(4) Modalitatea de punere la dispoziție a spațiilor necesare se realizează în baza unor acte normative sau prin protocoale de colaborare între Direcție și instituția publică ce pune la dispoziție spațiul respectiv.
(5) În măsura în care nu este posibilă asigurarea de spații în condițiile alin. (2) și (3), Direcția poate închiria, achiziționa sau construi spații, potrivit legii, pentru desfășurarea activității serviciilor de probațiune.
(6) Creditele bugetare necesare activității Direcției pentru anul 2013 vor fi alocate din bugetul Ministerului Justiției în baza protocolului de predare-primire.
(7) Până la data semnării protocolului de predare-primire, Direcția și structurile sale teritoriale sunt finanțate din bugetul Ministerului Justiției și al tribunalelor.