Articolul 20
Personalul care exercită activități de audit public intern în cadrul Ministerului Apărării Naționale este obligat să respecte prevederile Codului privind conduita etică a auditorului intern.
Personalul care exercită activități de audit public intern în cadrul Ministerului Apărării Naționale este obligat să respecte prevederile Codului privind conduita etică a auditorului intern.
Rolul și obiectivele auditului public intern, tipurile de audit, atribuțiile și principiile aplicabile structurii de audit intern și auditorilor interni, precum și condițiile și regulile de derulare a misiunilor de audit public intern sunt definite în Carta auditului public intern.
(1) Carta auditului public intern se elaborează de către Direcția audit intern ca document distinct de normele specifice privind exercitarea activității de audit public intern și se aprobă de ministrul apărării naționale.
(2) Șeful Direcției audit intern este responsabil pentru întocmirea și actualizarea periodică a Cartei auditului intern.
Activitatea de audit public intern nu trebuie să fie supusă ingerințelor de nicio natură, începând de la stabilirea obiectivelor de audit, realizarea efectivă a lucrărilor specifice misiunii și până la comunicarea rezultatelor acesteia.
Șeful Direcției audit intern sau persoana desemnată de acesta participă, în măsura în care se solicită acest lucru, la reuniunile conducerii ministerului sau ale oricărei alte comisii, consiliu sau comitet cu atribuții în domeniul guvernanței, managementului riscului și controlului.
(1) Personalul care exercită activitatea de audit public intern nu trebuie implicat în niciun fel în îndeplinirea activităților pe care, în mod potențial, le poate audita și nici în elaborarea și implementarea sistemelor de control ale structurilor centrale, structurilor și forțelor subordonate acestora din Ministerul Apărării Naționale.
(2) Auditorii interni trebuie să aibă o atitudine imparțială, să nu aibă prejudecăți și conflicte de interese, să-și îndeplinească atribuțiile în mod obiectiv și independent, cu profesionalism și integritate, respectând prevederile legii.
(3) Funcția de auditor intern este incompatibilă cu exercitarea acestei funcții ca activitate profesională orientată spre profit sau recompensă.
(4) Persoanele care exercită activitatea de audit public intern nu pot fi sancționate sau trecute în altă funcție pentru acțiunile lor întreprinse cu bună credință în exercițiul atribuțiilor și în limita acestora.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.