Titlul VII — Dispoziții finale și tranzitorii

Pe această pagină

Articolul 343

Inspecțiile și controalele locurilor de deținere

(1) Pentru asigurarea bunei organizări și funcționări a fiecărui loc de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, acestea sunt supuse inspecțiilor generale și controalelor inopinate și tematice. Acestea se realizează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizări sau plângeri și evaluează, verifică și controlează modul de îndeplinire a dispozițiilor legale și a normelor interne, aplicarea regimului de executare a pedepselor și a măsurilor preventive, activitatea de educație și asistență psihologică și asistență socială, respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, situația și respectarea drepturilor persoanelor care aparțin unor grupuri vulnerabile, managementul resurselor umane, materiale, financiare, modul în care se realizează paza și siguranța obiectivelor, prevenirea unor ilegalități, abuzuri și situații de risc, precum și alte aspecte cu privire la organizarea și funcționarea locurilor de deținere.

(2) Inspecțiile și controalele sunt realizate de către membrii Corpului de control al ministrului justiției sau de alte persoane desemnate de acesta, de către inspectori sau persoane anume desemnate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

(3) Activitatea desfășurată de serviciile de probațiune în penitenciar va fi evaluată și supusă controlului inspectorilor de probațiune ai Direcției Naționale de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, al Corpului de control al ministrului justiției sau al altor persoane desemnate de acesta.

(4) Constatările, concluziile, recomandările și evaluările finale fac obiectul unor rapoarte care sunt aduse la cunoștința ministrului justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și conducerii locului de deținere controlat. Acestea pot fi făcute publice cu aprobarea autorității care le-a dispus, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau a ministrului justiției. Dispozițiile legale privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(5) Activitatea centrelor de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne este supusă inspecțiilor și controalelor efectuate de personal specializat din cadrul acestui minister, cu respectarea regulilor și procedurilor proprii privind organizarea și desfășurarea acestor inspecții și controale.

(6) Alte autorități sau instituții ale statului pot efectua inspecții și controale în cadrul locurilor de deținere, în funcție de competențele acestora, potrivit legilor proprii de organizare și funcționare.

Articolul 344

Informarea autorităților cu privire la prezența persoanelor private de libertate în diferite zone din afara locului de deținere

În toate situațiile în care persoanele private de libertate se află nesupravegheate de către personalul locului de deținere, în diferite zone din afara acestuia, sunt informate organele de poliție din raza teritorială a acestor zone.

Articolul 345

Măsuri determinate de supraaglomerare

(1) În cazul în care capacitatea legală de cazare a locului de deținere subordonat Administrației Naționale a Penitenciarelor este depășită, directorul are obligația de a informa directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea redistribuirii deținuților în alte locuri de deținere.

(2) Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor stabilește dacă transferul se impune, cu precizarea locului de deținere unde va fi transferat.

Articolul 346

Legalizarea și autentificarea unor acte juridice

(1) La solicitarea persoanei private de libertate ori la cererea altor persoane interesate din exterior, cu consimțământul acesteia, administrația locului de deținere creează condițiile necesare pentru autentificarea sau legalizarea unor acte juridice de către instituții sau persoane competente potrivit legii, în locul de deținere. Cheltuielile efectuate cu această ocazie sunt suportate de solicitanți.

(2) La cererea instituției competente de a face legalizarea sau autentificarea, administrația locului de deținere eliberează un act din care să rezulte că cel în cauză este privat de libertate.

Articolul 347

Forma, conținutul și modalitatea de arhivare a documentelor

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, se stabilesc forma, conținutul și modalitatea de arhivare a documentelor prevăzute de Lege și de prezentul regulament.

Articolul 348

Accesul reciproc la bazele electronice de date

(1) Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția de probațiune, în exercitarea atribuțiilor care le revin, pot crea, utiliza și accesa reciproc, în condițiile legii, aplicații informatizate de gestiune a datelor referitoare la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum și a datelor referitoare la activități conexe și auxiliare acestora.

(2) Aspectele referitoare la accesarea reciprocă a aplicațiilor informatizate prevăzute la alin. (1), măsurile tehnice și organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor încarcerate și pentru prevenirea oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizat se stabilesc pe bază de protocol între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția de probațiune.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.