Capitolul III — Proiectul educațional

Pe această pagină

Articolul 230

(1) Proiectul educațional al centrului structurează organizarea și desfășurarea demersurilor educative, de instruire școlară, formare profesională, de asistență psihologică și asistență socială acordate persoanelor internate, în funcție de nevoile individuale.

(2) Proiectul educațional al centrului se revizuiește în fiecare an, ținându-se cont de necesitățile identificate la persoanele internate, prioritățile stabilite anual, precum și resursele disponibile în plan local.

Articolul 231

Proiectul educațional are următoarea structură:

a) Scop;

b) Obiective;

c) Resurse umane;

d) Resurse materiale și financiare;

e) Oferta de programe și activități;

f) Colaborarea cu comunitatea;

g) Instrumente de monitorizare și evaluare.

Articolul 232

Proiectul educațional are ca scop reintegrarea în societate a persoanelor internate și responsabilizarea acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Articolul 233

Obiectivele sunt particularizate în funcție de specificul centrului și se subscriu prevederilor art. 142 alin. (2) din Lege, după cum urmează:

a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale prin: dezvoltarea unei structuri arhitectonice adecvate și amenajarea spațiilor potrivit particularităților vârstei, profesionalizarea și fidelizarea personalului implicat în desfășurarea de activități directe cu persoanele internate;

b) conferirea de utilitate perioadei internării prin: deschiderea către comunitate, implicarea persoanelor internate în activități formative diversificate și creșterea numărului de ore petrecute de acestea în afara camerelor;

c) reducerea vulnerabilității psihologice și sociale prin intervenții și asistență de specialitate necesare pentru: îmbunătățirea sau conservarea stării de sănătate mintală și prevenirea îmbolnăvirilor, dezvoltarea unor relații armonioase cu mediul de suport sau, după caz, identificarea unor instituții sau organizații neguvernamentale de sprijin;

d) asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale prin organizarea activităților de instruire școlară, formare profesională, educație fizică și sport, stimulare aptitudinală și artistică, asistență moral-religioasă.

Articolul 234

Resursele umane sunt stabilite în funcție de standardele de personal pe domenii de activitate și categorii de locuri de deținere.

Articolul 235

Resursele materiale și financiare prevăzute în proiectul educațional al centrului au la bază bugetul anual de venituri și cheltuieli, aprobat de ordonatorul de credite ierarhic superior.

Articolul 236

Oferta de programe și activități este organizată corespunzător următoarelor arii de intervenție recuperativă:

a) aria instructiv-formativă - instruire școlară și formare profesională;

b) aria educativă;

c) aria de echilibrare și optimizare psihocomportamentală;

d) aria de formare și dezvoltare a abilităților și competențelor sociale;

e) aria de activități sportiv-recreative și artistice.

Articolul 237

Colaborarea cu comunitatea stă la baza elaborării și implementării tuturor componentelor proiectului educațional, urmărind cointeresarea comunităților de apartenență, schimbul de informații între instituții și factorii de decizie, pentru facilitarea reintegrării sociale a persoanelor internate.

Articolul 238

(1) Instrumentele de monitorizare și evaluare au în vedere eficiența și eficacitatea atingerii indicatorilor asociați obiectivelor anuale ale proiectului educațional.

(2) Concluziile proceselor de monitorizare și evaluare fundamentează adoptarea deciziilor de revizuire a proiectului educațional și stabilirea, după caz, a unor noi direcții de acțiune.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.