Capitolul III

(1) Nivelul minim al fondurilor proprii de care trebuie să dispună o instituție de plată, alta decât cele care prestează numai serviciile de plată prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. g) ori numai serviciile de plată prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 209/2019, se determină potrivit art. 34 alin. (1) din aceeași lege.

(2) Datele aferente activității de prestare de servicii de plată utilizate la determinarea necesarului de fonduri proprii includ datele aferente activităților operaționale și conexe acesteia.

(1) În aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 209/2019, instituțiile de plată își determină necesarul de fonduri proprii prin utilizarea uneia dintre cele 3 metode prevăzute în prezentul regulament, respectiv metoda A, metoda B și metoda C, selectată în procesul de autorizare, respectiv în procedura de aprobare prealabilă a modificărilor în situația instituțiilor de plată.

(1^1) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 209/2019, instituțiile de plată care acordă credite legate de serviciile de plată își determină necesarul de fonduri proprii prin însumarea necesarului de fonduri proprii aferent serviciilor de plată, determinat potrivit alin. (1), și a necesarului de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de credit, determinat potrivit art. 56^1 din prezentul regulament.

(2) La determinarea indicatorilor ce stau la baza fiecărei metode prevăzute la alin. (1) trebuie avute în vedere instrucțiunile ce se regăsesc în anexa nr. 4.

(1) Potrivit metodei A, necesarul de fonduri proprii al unei instituții de plată reprezintă cel puțin 10% din volumul cheltuielilor administrative fixe aferente activității de prestare de servicii de plată înregistrate de instituția de plată în anul financiar precedent.

(2) Banca Națională a României poate solicita, în caz de modificare semnificativă a volumului cheltuielilor administrative fixe aferente anului în curs în raport cu anul financiar precedent, ajustarea necesarului de fonduri proprii prevăzut la alin. (1) prin determinarea acestuia pe baza cheltuielilor administrative fixe pe anul în curs previzionate pornind de la informațiile contabile existente.

(1) Potrivit metodei C, necesarul fondurilor proprii se determină pe baza veniturilor obținute de instituția de plată din activitatea de prestare de servicii de plată în anul financiar precedent, prin aplicarea următorului algoritm de calcul:

(2) Pentru determinarea indicatorului relevant prevăzut la alin. (1) se vor avea în vedere următoarele:

(3) Necesarul fondurilor proprii al unei instituții de plată calculat potrivit metodei C nu poate fi mai mic decât maximul dintre valoarea obținută prin aplicarea algoritmului precizat la alin. (1) și 80% din media aritmetică simplă calculată pe baza necesarului fondurilor proprii aferente ultimelor 3 exerciții financiare.

(1) În cazul în care în primul an de activitate în domeniu instituția de plată nu a desfășurat activitate pe perioada unui an financiar complet, în locul datelor înregistrate în anul financiar precedent instituția de plată utilizează, în vederea aplicării metodelor prevăzute la art. 52-54, datele previzionate în planul de afaceri pentru primul an financiar.

(2) În situația în care instituția de plată nu a împlinit 3 ani financiari de activitate, media aritmetică a necesarului fondurilor proprii prevăzută la art. 54 alin. (3) se calculează raportat la anii financiari împliniți.

(3) În scopul aplicării alin. (1), în cazul în care datele previzionate în planul de afaceri nu mai sunt plauzibile, Banca Națională a României solicită ajustarea corespunzătoare a acestora.

(1) În aplicarea art. 42 din Legea nr. 209/2019, fără a aduce atingere dispozițiilor art. 55 din prezentul regulament, instituțiile de plată utilizează date auditate la determinarea necesarului de fonduri proprii.

(2) În cazul în care instituțiile de plată nu dispun de date auditate, pentru determinarea necesarului de fonduri proprii potrivit metodei selectate se pot utiliza datele înregistrate în contabilitate până la data auditării lor.

(1) În aplicarea prevederilor art. 51 alin. (1^1), instituțiile de plată care acordă credite legate de serviciile de plată trebuie să mențină un nivel al fondurilor proprii care trebuie să acopere, în orice moment, în plus față de cerința de la art. 51 alin. (1), cel puțin 8% din expunerea totală ponderată la risc.

(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de plată care acordă credite legate de serviciile de plată determină valoarea expunerii, a expunerii nete, precum și a expunerii totale ponderate la risc, aplicând prevederile art. 7 alin. (1) pct. 8, 10, 10^1, 10^2, 11, 11^1 și 12 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, cu luarea în considerare, în mod corespunzător, a metodologiei descrise în anexele nr. 5a și 5b la același regulament și a anexelor nr. 4a, 4b și 4d la prezentul regulament.

(1) Instituțiile de plată au în vedere la determinarea fondurilor proprii criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul stabilite prin prevederile titlului I al părții a II-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Pentru scopul aplicării prezentei secțiuni, instituțiile de plată au în vedere, în mod corespunzător, semnificația termenilor prevăzuți de Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(1) Elementele prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază doar dacă în opinia Băncii Naționale a României sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 28 din același regulament.

(2) Elementele prevăzute de art. 51 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar doar dacă în opinia Băncii Naționale a României sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 52 din același regulament.

(3) Elementele prevăzute de art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 doar dacă în opinia Băncii Naționale a României sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 63 din același regulament.

(4) Instrumentele de capital și împrumuturile subordonate emise/acordate anterior intrării în vigoare a prezentului regulament se recunosc în categoria elementelor de fonduri proprii prevăzute de art. 51 lit. a), respectiv de art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă în opinia Băncii Naționale a României îndeplinesc cerințele de eligibilitate prevăzute de art. 52, respectiv la art. 63 din regulamentul respectiv.

(1) În aplicarea prevederilor art. 61^1, instituțiile de plată care desfășoară și alte activități decât prestarea de servicii de plată stabilesc și fundamentează criteriile pe baza cărora determină elementele care intră în determinarea fondurilor proprii disponibile ce pot fi alocate în mod specific activității de prestare a serviciilor de plată și serviciilor operaționale și conexe, inclusiv activitatea de creditare auxiliară, prevăzute la art. 7, 22 și 23 din Legea nr. 209/2019.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), instituțiile de plată repartizează elementele care intră în determinarea fondurilor proprii disponibile ce nu pot fi alocate în mod specific unei activități, în funcție de criterii fundamentate, pentru activitățile de prestare a serviciilor de plată și a serviciilor operaționale și conexe acestora, inclusiv activitatea de creditare auxiliară, prevăzute la art. 7, 22 și 23 din Legea nr. 209/2019, și, respectiv, pentru celelalte activități desfășurate de entitate potrivit art. 24 din Legea nr. 209/2019.

(3) Instituțiile de plată repartizează veniturile și cheltuielile care generează rezultatul financiar curent, ce nu pot fi alocate în mod specific unei activități, utilizând o bază de repartizare care să asigure reflectarea interdependenței între respectivele activități și întreaga activitate a instituției, cu respectarea principiilor prevăzute în anexa nr. 4 la regulament pentru determinarea necesarului de fonduri proprii potrivit metodei A.

(4) În cazul elementelor care intră în determinarea fondurilor proprii disponibile provenite din rezultatele aferente exercițiilor financiare precedente, instituțiile de plată mențin baza de repartizare utilizată la momentul repartizării.

(5) Instituțiile de plată aplică, pe bază continuă, criteriile prevăzute la alin. (1) și (2) și baza de repartizare stabilită potrivit alin. (3), cu excepția situațiilor în care pot justifica în mod corespunzător necesitatea modificării acestora.

(6) Banca Națională a României poate solicita modificări ale criteriilor și bazei de repartizare prevăzute la alin. (5) în situația în care apreciază că acestea nu sunt adecvate situației concrete a instituției de plată.