Capitolul VII — SECȚIILE CU PATURI

Pe această pagină

Secțiunea I — ORGANIZAREA SECȚIILOR CU PATURI

Articolul 69

Secțiile cu paturi sunt organizate pe profil de specialitate, astfel:

A. Secția clinică de endocrinologie I "Gușa endemică și complicațiile ei", condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt:

cele de depistare activă, de monitorizare pe termen mediu și lung a efectelor iodării universale a sării,

de diagnosticare și prevenire a complicațiilor gușii endemice,

de tratament medical al complicațiilor acesteia

B. Secția clinică de endocrinologie II "Patologia tiroidiană de corelație", condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt:

diagnosticarea și tratarea pacienților cu patologie tiroidiană de corelație.

cazuistica include pacienți cu patologie tiroidiană primară (congenitală, autoimună sau tumorală) precum și cu patologie tiroidiană secundară, în contextul patologiei hipotalamo-hipofizare sau asociată altor boli și sindroame endocrine.

C. Secția clinică de endocrinologie III "Secția endocrino-metabolică", condusă de medic șefe de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt:

diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților cu boli endocrine și metabolice: bolile glandelor paratiroide, boli metabolismului mineral, bolile metabolice osoase (osteoporoza, osteomalacie, etc), și bolile metabolismului intermediar (sindrom metabolic, obezitate, diabet zaharat, dislipidemie)

D. Secția clinică de endocrinologie IV "Patologie suprarenală și a metabolismului osos", condusă de medic șef de secție.

1) asigură cazarea și îngrijirea curenta a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt:

diagnosticul pozitiv și diferențial, tratamentul medicamentos și monitorizarea pacienților cu afecțiuni suprarenale (hiperfuncții, hipofuncții, patologie tumorală) primare sau asociate altor patologii și afecțiuni osoase, în mod special osteoporoze cu risc crescut de fractură în contextul menopauzei sau secundare altor afecțiuni endocrine.

E. Secția clinică de endocrinologie V "Infertilitate și patologie gonadică", condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt:

diagnosticul pozitiv și diferențial, tratamentul medicamentos și monitorizarea pacienților cu afecțiuni gonadice primare sau corelate altor patologii endocrine, diagnosticul și tratamentul complicațiilor acestor afecțiuni, precum infertilitatea și patologia de menopauză.

F. Secția clinică de endocrinologie VI "Patologie hipofizară și neuroendocrină", condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt: diagnosticul, tratamentul medicamentos și monitorizarea pacienților cu patologie hipofizară și neuroendocrină: tumori hipotalamo-hipofizare, sindroame MEN, tumori neuroendocrine gastro-entero-pancreatice.

G. Secția clinică VII "Endocrinologie pediatrică", condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt: patologia endocrină aplicată la vârsta copilăriei și adolescenței (0 - 18 ani) - patologie hipotalamo-hipofizară, tiroidiană, adrenală, gonadală - încadrată în tulburări de creștere și dezvoltare, tulburări ale diferențierii sexuale, tulburări ale timing-ului pubertar, implicații endocrino-metabolice ale tulburărilor de alimentație și patologie de corelație pediatrică cu impact endocrin.

H. Secția de chirurgie endocrină, condusă de medic șef de secție

1) asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor internați conform reglementărilor legale în vigoare

2) principalele activități clinice sunt: evaluarea și stabilirea indicației chirurgicale, tratamentul chirurgical al afecțiunilor tiroidiene, paratiroidiene și urmărirea evoluției post-operatorii imediate și tardive și stabilirea, în funcție de caz, a tratamentului medicamentos postoperator.

I. Secția A.T.I. (anestezie și terapie intensivă) condusă de medic șef de secție

1) este organizată în conformitate cu prevederile OMS nr. 1500/2009, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă din unitățile sanitare, cu modificările și completările ulterioare.

2) principalele activități clinice sunt:

a) anestezia și terapie intensivă în suferințele medicale și chirurgicale acute

b) asigurarea condițiile necesare pentru desfășurarea actului medical chirurgical, îngrijirea perioperatorie și terapia durerii, suportul indispensabil al pacientului critic.

c) asigurarea suportului hemodinamic și suportul ventilator (abordarea căii respiratorii dificile, suportul ventilator complex)

d) resuscitarea cardio respiratorie și cerebrală

e) administrarea de sânge și derivate din sânge, determinarea grupului sangvin

f) aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a infecțiilor și raportarea cazurilor de infecții conform reglementărilor în vigoare;

g) îngrijirea plăgii postoperatorii și nursingul în perioada postoperatorie imediată, terapia cu fluide și administrarea medicației

h) prevenirea trombemolismului, prevenirea complicațiilor pulmonare

i) asigurarea asistenței medicale calificate în studiile de cercetare.

Cazurile grave, care depășesc nivelul de competență și resursele secției ATI vor fi transferate spre alte spitale cu secții ATI de rang superior.

3) Activitatea ATI se desfășoară:

a) în spital

în blocul operator, la sala de operație și salonul de preanestezie fiind destinat asigurării anesteziei și terapiei intensive necesare desfășurării intervențiilor chirurgicale;

în componența cu paturi a secției ATI - 15 paturi (paturi de terapie intensivă, paturi de terapie intermediară, paturi de supraveghere postanestezică)

b) în ambulatoriu: consultul preanestezic și terapia durerii

4) Activitatea de Anestezie și Terapie Intensivă este desfășurată de o echipă medicală complexă, formată din: medici, asistenți, personal auxiliar sanitar și alte categorii de personal pregătit și autorizat conform reglementărilor în vigoare

5) Internarea/admisia în secția ATI, transferul în și din ATI, externarea pacienților din ATI se efectuează respectând reglementările legale în vigoare; consulturile interdisciplinare se vor efectua în cel mai scurt timp posibil, medicii fiind obligați să consemneze consultul și recomandările în foaia de observație clinică.

J. Compartiment endocrinologie terapie - izotopică, condus de medic șef compartiment

1) Activitățile clinice principale sunt:

a) activitatea de terapie izotopică a formelor de cancer tiroidian diferențiat și a hipertiroidiilor, precum și monitorizarea clinică, serologică și prin metode imagistice specifice (scintigrafie, ultrasonografie) a evoluției, după aplicarea tratamentului radioizotopic.

b) selecționarea pacienților ce vor fi investigați pe secții în cadrul diferitelor teme de cercetare ale institutului.

Articolul 70

(1) Secția/compartimentul cu paturi este condusă de un medic șef de secție/compartiment sau în absența acestuia, de unul din medicii anume desemnat.

(2) Medicul șef de secție/compartiment se subordonează Directorului Medical și este ajutat în secție de asistenta șefa.

(3) Personalul mediu și auxiliar se subordonează medicului șef de secție/compartiment și asistentei șefe.

Articolul 71

(1) Internarea bolnavilor în secțiile cu paturi se face fie pe baza biletului de internare emis de Ambulatoriul de specialitate al spitalului, a cărții de identitate/pașaport (orice act care atestă identitatea) fie, pe baza Biletului de trimitere (recomandarea de internare) de la medicul de familie; medicul de specialitate din unitățile sanitare ambulatorii, indiferent de forma de organizare, medicii din unitățile de asistență medico- socială, medicii de medicina muncii; excepție sunt considerate cazurile de urgență medico-chirurgicale și alte categorii de bolnavi care nu necesită bilet de trimitere/internare, conform reglementărilor legale în vigoare.

(2) Internarea bolnavilor, se aprobă de medicul șef de secție.

(3) Pentru internările la cerere, costul serviciilor medicale se suportă de către solicitant, pe baza decontului de cheltuieli aferent zilelor de spitalizare.

(4) Repartizarea bolnavilor în secție, pe saloane, se face avându-se în vedere natura și gravitatea bolii, sexul și cu asigurarea măsurilor de profilaxie a infecțiilor asociate asistentei medicale.

(5) Bolnavul poate fi transferat dintr-o secție în alta sau dintr-un spital în altul, asigurându-i-se în mod obligatoriu, locul și documentația necesară și dacă este cazul mijlocul de transport.

Articolul 72

(1) La terminarea tratamentului, externarea bolnavilor se face pe baza biletului de ieșire din spital, întocmit de medicul curant, cu aprobarea medicului șef de secție sau a medicului care asigură coordonarea de specialitate.

(2) La externare, biletul de ieșire din spital se înmânează bolnavului, împreună cu scrisoarea medicală și decontul; foaia de observație clinică generală se îndosariază.

(3) Bolnavul poate părăsi spitalul la cerere, după ce în prealabil a fost înștiințat de consecințele posibile asupra stării lui de sănătate. Aceasta se consemnează sub semnătura bolnavului și a medicului, în foaia de observație.

(4) Posibilitatea părăsirii spitalului la cerere nu se aplica în cazul bolilor infecțioase transmisibile.

Secțiunea II — ATRIBUȚIILE SECȚIILOR CU PATURI

Articolul 73

Secția cu paturi are următoarele atribuții:

A. Acordarea asistenței medicale.

B. Îndrumarea tehnică a asistenței medicale.

C. Promovarea activității științifice.

A. Cu privire la acordarea asistenței medicale:

1) în secțiile clinice și secția de chirurgie endocrină:

a) repartizarea bolnavilor în saloane, în condițiile aplicării masurilor referitoare la combaterea infecțiilor;

b) asigurarea examinării medicale complete și a investigațiilor minime a bolnavilor în ziua internării;

c) efectuarea în cel mai scurt timp a investigațiilor necesare stabilirii diagnosticului, declararea cazurilor de boli contagioase și a bolilor profesionale, conform reglementarilor în vigoare;

d) asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv și de recuperare), individualizat și diferențiat în raport cu starea bolnavului, cu forma și stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee și tehnici medicale și chirurgicale, indicarea, folosirea și administrarea alimentației dietetice, a medicamentelor, instrumentarului și aparaturii medicale;

e) asigurarea îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;

f) asigurarea trusei de urgență, conform normelor Ministerului Sănătății;

g) asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat și administrarea corectă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;

h) asigurarea condițiilor necesare recuperării medicale, precoce;

i) asigurarea alimentației bolnavilor în concordanță cu diagnosticul și stadiul evolutiv al bolii;

j) desfășurarea unei activități care să asigure bolnavilor internați un regim rațional de odihnă și de servirea mesei, de igienă personală, de primirea vizitelor și păstrarea legăturii cu familia;

k) transmiterea concluziilor diagnostice și a indicațiilor terapeutice pentru bolnavii externați, unităților sanitare ambulatorii, medicilor de familie, prin scrisori medicale;

l) educația sanitară a bolnavilor și aparținătorilor.

2) în secția A.T.I.

a) Secția de Anestezie și Terapie Intensivă este specialitatea medicală care asigură:

condițiile necesare pentru desfășurarea actului chirurgical, îngrijirea preoperatorie și terapia durerii, alte proceduri diagnostice și/sau terapeutice, prin mijloace farmacologice și tehnice specifice;

suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea și tratamentul disfuncțiilor și/sau leziunilor acute de organ care amenință viața.

b) Componenta cu paturi (CP) cu o capacitate de 15 paturi este destinată:

supravegherii și tratamentului post operator al pacienților cu evoluție normală;

îngrijirii pacienților care necesită supravegherea continuă pentru riscul de dezechilibru al funcțiilor vitale;

îngrijirii pacienților care necesită terapie intensivă mono sau pluriorganică (protezare respiratorie avansată, monitorizare invazivă)

pacienților care necesită terapia durerii acute;

c) Medicul șef al secției ATI sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia ori medicul de gardă din ATI este responsabil de triajul corect, admisia/internarea și transferul/externarea din ATI, precum și de stabilirea limitelor exacte ale îngrijirii posibile în Terapie Intensivă, în funcție de dotarea spitalului, calificarea colectivului medical și disponibilitățile tehnice;

3) în compartimentul Endocrinologie-Terapie izotopică

Compartimentul Endocrinologie - Terapie Izotopică (CETI) asigură evaluarea, radioterapia metabolică și monitorizarea pacienților cu neoplazii tiroidiene diferențiate și hipertiroidii, în condițiile respectării normelor legale de radioprotecție în vigoare pentru pacienți, personalul medical și auxiliar și mediul înconjurător. Asistența medicală din cadrul compartimentului terapie izotopică presupune:

a) asigurarea terapiei cu surse deschise de radiații ionizante (izotopul radioactiv al iodului: ^(131)I) pentru pacienții diagnosticați cu cancer tiroidian diferențiat și a unor forme de hipertiroidism, cu respectarea Normelor de Securitate Radiologică (NSR) elaborate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Norme privind cerințele de bază de securitate radiologica, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății, al ministrului educației naționale și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare și publicate în Monitorul Oficial al României.

b) selecția pacienților cu indicație pentru acest tip de terapie și evaluarea acestora postradioterapie;

c) aplicarea măsurilor de radioprotecție a pacienților și însoțitorilor acestora și personalului medical conform Normelor de Securitate Radiologică.

Componența de paturi a CETI se desfășoară în saloane destinate terapiei pacienților cu diagnostic de cancer tiroidian diferențiat și hipertiroidism cu respectarea strictă a măsurilor de radioprotecție. Aria saloanelor de terapie (denumită în Autorizația de Funcționare: "zona supravegheată") este complet izolată de restul compartimentului/spital, circuitul funcțional al pacienților fiind organizat dinspre zonele comune (pacienți sosiți la internare, necontaminați radioactiv) spre saloanele de terapie (pacienți contaminați radioactiv) cu acces limitat doar pentru personalului expus profesional, calea de evacuare la externarea pacienților fiind separată de cea de acces.

Din rațiuni de radioprotecție, externarea pacienților nu este permisă decât cu respectarea limitelor de contaminare, conform Normelor de Securitate radiologică. Medicul coordonator, după caz, înlocuitorul acestuia este responsabil de triajul pacienților, internarea, eventual transferul și externarea din compartiment, de dotarea compartimentului, de calificarea colectivului medical și de disponibilitățile tehnice de aplicarea măsurilor radioprotecție.

B. Cu privire la îndrumarea tehnică a activității de asistență medicală:

1) îndrumarea, sprijinirea și controlul concret al modului de acordare a asistenței medicale a populației în profilul respectiv, prin Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului;

2) urmărirea ridicării continue a calității îngrijirilor medicale;

3) asigurarea ridicării nivelului tehnic profesional al personalului medico-sanitar propriu și dacă va fi cazul a instruirii personalului medico-sanitar aflat în stagii practice;

4) analiza periodică a stării de sănătate a populației a calității asistentei medicale (concordanța diagnosticului între Ambulatoriul de Specialitate și Spital, respectarea tratamentului indicat).

C. Cu privire la activitatea de promovare a activității de învățământ și științifică:

1) asigurarea condițiilor pentru instruirea practică a personalului medico-sanitar;

2) asigurarea condițiilor de participare la cursuri de perfecționare profesională a cadrelor medii;

3) asigurarea condițiilor pentru întregul personal de a-și însuși noutățile din domeniul medical;

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.