Capitolul XV — ACTIVITATEA DE CERCETARE

Secțiunea I — Organizarea activității de cercetare

Articolul 124

(1) Colectivele și nucleele de cercetare desfășoară în principal, următoarele activități:

a) accesarea și derularea contractelor și proiectelor de cercetare științifică medicală pe direcțiile de cercetare stabilite în Consiliul Științific și aprobate de conducerea Institutului;

b) acordarea de asistentă clinică și de laborator în domenii de înaltă specialitate;

c) dezvoltă permanent panelul de analize pentru diagnosticul și monitorizarea pacienților institutului

d) asigură analizele specifice în cadrul Programului Național de Sănătate.

e) efectuarea investigațiilor în cadrul studiilor clinice în domeniile specifice de activitate;

f) propune proiecte de cercetare în competițiile interne și internaționale

g) participă în parteneriate de cercetare și în studii clinice

h) supune avizării directorului medical utilizarea bazei de date medicale a unității, pentru desfășurarea activității de cercetare medicală, în conformitate cu legislația în vigoare, cu acordul prealabil al Comisiei de Etică a Consiliului Științific;

i) valorifică rezultatelor activității de cercetare științifică desfășurată în cadrul institutului, prin publicații de specialitate, organizarea de cursuri, simpozioane, congrese naționale și internaționale;

j) dezvolt colaborarea prin stabilirea de parteneriate, cu centre similare naționale și internaționale;

k) propune măsuri pentru perfecționarea pregătirii profesionale și pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

l) urmărește permanent dezvoltarea bazei materiale existente prin elaborarea planului anual de achiziții de aparatură, reactivi, substanțe de diagnostic, tehnică informatică etc., în raport cu cerințele de dezvoltare științifică vizate;

m) răspunde de raportarea la termen a situațiilor și dărilor de seamă statistice referitoare la activitatea de care răspunde și pe care o coordonează, inclusiv a celor solicitate de manager;

n) face propuneri managerului institutului privind modul de încadrare și promovare a personalului de cercetare;

o) stabilește și propune managerului criteriile de evaluare a activității personalului din cercetare.

(2) Activitatea de cercetare este deservită de Laboratorul de cercetare științifică și Laboratorul de medicină nucleară.

A. LABORATORUL DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

Secțiunea I — Organizarea Laboratorului de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară și structurală

Articolul 125

Laboratorul de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară și structurală

(1) Laboratorul de cercetare științifică este în subordinea managerului institutului, fiind coordonat de șeful Laboratorului de cercetare științifică. Este organizat și funcționează în conformitate cu legislația în vigoare.

(2) Activitatea Laboratorului de cercetare științifică este organizată pe colective și nuclee de cercetare, astfel:

a) colectiv endocrinologie moleculară; ritmuri endocrine

b) colectiv pentru studiul hormonilor polipeptidici, steroizi și a markerilor osoși

c) colectiv pentru studiul psihosomatic al patologiei endocrine

d) colectiv amine biogene și markeri neuroendocrini

e) colectiv dexa, echografie și ecodensitometrie

f) colectiv genetică endocrina

g) nucleu bioinformatică

Secțiunea II — Atribuțiile Laboratorului de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară și structurală

Articolul 126

Laboratorul de cercetare științifică are următoarele atribuții:

a) accesarea și derularea contractelor și proiectelor de cercetare științifică medicală pe direcțiile de cercetare stabilite în Consiliul Științific și aprobate de conducerea Institutului;

b) acordarea de asistentă clinică și de laborator în domenii de înaltă specialitate;

c) dezvoltă permanent panelul de analize pentru diagnosticul și monitorizarea pacienților institutului

d) asigură analizele specifice în cadrul Programului Național de Sănătate.

e) efectuarea investigațiilor în cadrul studiilor clinice în domeniile specifice de activitate;

f) propune proiecte de cercetare în competițiile interne și internaționale

g) participă în parteneriate de cercetare și în studii clinice

h) supune avizării directorului medical utilizarea bazei de date medicale a unității, pentru desfășurarea activității de cercetare medicală, în conformitate cu legislația în vigoare, cu acordul prealabil al Comisiei de Etică a Consiliului Științific;

i) valorifică rezultatelor activității de cercetare științifică desfășurată în cadrul institutului, prin publicații de specialitate, organizarea de cursuri, simpozioane, congrese naționale și internaționale;

j) dezvolt colaborarea prin stabilirea de parteneriate, cu centre similare naționale și internaționale;

k) propune măsuri pentru perfecționarea pregătirii profesionale și pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

l) urmărește permanent dezvoltarea bazei materiale existențe prin elaborarea planului anual de achiziții de aparatură, reactivi, substanțe de diagnostic, tehnică informatică etc., în raport cu cerințele de dezvoltare științifică vizate;

m) răspunde de raportarea la termen a situațiilor și dărilor de seamă statistice referitoare la activitatea de care răspunde și pe care o coordonează, inclusiv a celor solicitate de manager;

B. LABORATORUL DE MEDICINĂ NUCLEARĂ

Secțiunea I — Organizarea Laboratorului de medicină nucleară

Articolul 127

Activitatea Laboratorului de medicină nucleară este coordonată de șeful Laboratorului și constă în:

● Activitate de cercetare

● Activitate clinică: analize hormonale și imagistică nucleară (scintigrafie, RIC - radioiodocaptare)

Secțiunea II — Atribuțiile Laboratorului de medicină nucleară

Articolul 128

Laboratorul medicină nucleară are următoarele atribuții:

a) elaborează lucrări științifice comunicate și publicate cu ocazia diverselor manifestări științifice;

b) utilizarea eficientă a aparaturii necesare efectuării de investigații hormonale din dotarea laboratorului;

c) cunoașterea metodelor și procedeelor de punere în practică a procedurilor medicale de investigare "in vitro", atât radioizotopice (RIA/IRMA) cât și neradioizotopice (ELISA, Chemiluminiscență etc.)

d) cunoașterea metodelor și procedeelor de punere în practică a procedurilor medicale de investigare "in vivo" scintigrafie, RIC, dozimetrie;

e) cunoașterea legislației referitoare la organizarea și funcționarea laboratoarelor de analize medicale;

f) cunoașterea legislației referitoare la activitatea de cercetare;

g) cunoașterea standardelor de calitate în laboratoarele de analize medicale

h) cunoașterea legislației în domeniul medical, medicina nucleară și a normelor emise de CNCAN;

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.