Capitolul XX — CIRCUITUL PERSONALULUI

Pe această pagină

Articolul 162

(1) Circuitul personalului este important în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale motiv pentru care este necesară asigurarea de personal sanitar (mediu, auxiliar, de îngrijire), pe compartimente septice și aseptice.

(2) Este interzis accesul în sălile de operații și sălile sterile, a personalului care nu face parte din echipa de intervenție. În mod similar este interzis accesul altui personal în stația de sterilizare, în compartimentele de investigații și tratament.

(3) Circuitul personalului implică și elementele fundamentale de igienă individuală și colectivă care constă în starea de sănătate; portul corect și complet al echipamentului de protecție; igiena personală (în principal igiena corectă a mâinilor).

Articolul 163

(1) Supravegherea stării de sănătate a personalului este obligatorie și permanentă constând în:

a) efectuarea examenelor medicale la angajare și periodice;

b) obligativitatea declarării imediat medicului șef de secție a oricărei boli infecțioase pe care o are personalul;

c) măsuri speciale în cazul accidentului de expunere la sânge (A.E.S.) conform OMS nr. 1101/2016

d) transferul pacientului la un spital de boli infecțioase sau la domiciliu (după caz) a oricărui suspect sau bolnav de boală transmisibilă.

(2) Purtarea echipamentului de protecție, pe tot timpul prezenței în unitate a personalului, este obligatoriu.

Articolul 164

Pe lângă spălarea și dezinfecția mâinilor este obligatorie purtarea mănușilor sterile pentru fiecare bolnav la proceduri care necesită asepsie (aplicarea de catetere vezicale, tubaj gastric, alimentare prin gavaj, intubație). Pentru intervențiile chirurgicale este obligatorie spălarea mâinilor cu apă sterilă, dezinfecția mâinilor și portul mănușilor sterile pentru fiecare bolnav în parte.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.