- Model -
FORMULAR
conținând informațiile detaliate care se analizează și se includ
în fișa de evaluare psihologică
1. Anamneza persoanei adoptatoare sau a fiecărui membru al cuplului conjugal și profilul psihologic:
- antecedente psihiatrice;
- evenimente psihotraumatizante;
- autoadministrare excesivă de tranchilizante, sedative;
- consum de alcool, droguri, alte substanțe;
- alte dependențe;
- experiența personală privind separarea/pierderea;
- istoricul relațiilor de cuplu anterioare;
- principalele trăsături de personalitate;
- stil de relaționare interpersonală;
- stabilitate emoțională,
- capacitate de autocontrol;
- capacitate de exprimare a emoțiilor și sentimentelor;
- rezistență la stres;
- capacitatea de a depăși eșecuri și neîmpliniri;
- gândire pozitivă;
- idealuri în viață; concepție despre viață;
- autocaracterizare;
- caracterizarea partenerului;
- atenție și disponibilitate la nevoile celorlalți;
- empatie, răbdare, compasiune.
2. Istoria maritală și relația de cuplu:
- evoluția relației de cuplu înainte de căsătorie;
- modul de construire a rolurilor maritale;
- stabilitatea afectivă a cuplului;
- nivelul și calitatea comunicării în cadrul cuplului;
- împărțirea rolurilor maritale;
- proiecte de viitor;
- domenii de tensiune/conflict;
- raportarea fiecărui membru al cuplului față de probleme, comunicarea problemei și solicitarea sprijinului partenerului;
- modalități de rezolvare a problemelor/conflictelor;
- așteptările unuia față de celălalt;
- mod de împărtășire a iubirii, tandreței;
- concordanța părerilor și convingerilor.
3. Modalitatea de relaționare cu propriii părinți:
- relația cu mama;
- relația cu tata;
- propria copilărie: cum a perceput experiențele pozitive și negative;
- cum apreciază abilitățile parentale ale propriilor părinți/persoane de îngrijire;
- ce ar face în aceleași situații în calitate de părinte: ce ar schimba în raport cu propriii copii și cum ar face acest lucru, ce consideră că a fost greșit în comportamentul părinților.
4. Modalitatea de relaționare cu alte persoane (inclusiv familia lărgită):
- relația cu familia extinsă;
- relația cu prietenii;
- relația cu comunitatea;
- frecvența și calitatea contactelor cu aceștia;
- eventuale conflicte;
- disponibilitatea familiei, prietenilor, vecinilor ca rețea de sprijin;
- atitudinea acestora față de adopție;
- relația cu alți copii: proprii, din familie, din comunitate.
5. Stilul de viață al familiei:
- sistemul de valori, convingeri și norme;
- atitudinea față de viață;
- programul zilnic, săptămânal, lunar, anual al familiei;
- modul de petrecere a vacanțelor;
- gestionarea timpului liber;
- sărbătorirea evenimentelor importante;
- reguli în familie;
- atitudinea față de educația copiilor.
6. Motivația de a adopta:
- acceptarea propriei sterilități;
- inițierea proiectului adopției;
- experiența și cunoștințele privind adopția;
- avantaje și dezavantaje ale adopției;
- motivul pentru care doresc să adopte;
- speranțe legate de evenimentul adopției;
- ce anume i-ar împiedica să finalizeze adopția.
7. Așteptările privind adopția:
- cunoașterea nevoilor copilului adoptabil;
- așteptări referitoare la copilul adoptat;
- temeri, anxietăți, incertitudini;
- "copilul imaginar" (vârstă, sex, etnie, religie, probleme medicale și psihologice) versus "copilul real";
- modalități de informare a copilului despre adopție și despre familia sa de origine;
- modelul educațional pentru copil;
- proiecte de viitor pentru copil.
8. Capacitatea parentală:
- reprezentarea ca familie înainte și după adopție;
- modul în care își percep rolul de viitori părinți;
- experiența îngrijirii copiilor sau lucrului cu copiii;
- capacitatea de a-și împărți rolurile și responsabilitățile creșterii viitorului copil;
- gestionarea sentimentelor și emoțiilor în relație cu copiii;
- gestionarea situațiilor dificile;
- disponibilitatea la schimbare;
- capacitatea de a înțelege schimbările care se impun în stilul de viață al familiei odată cu adopția;
- acceptarea individualității copilului;
- înțelegerea etapelor de dezvoltare ale copiilor și a modului în care dezvoltarea este influențată de experiențele timpurii;
- protejarea copilului împotriva oricăror forme de abuz;
- flexibilitatea în expectanțe, atitudini și comportamente conform vârstei, nevoilor și particularităților copiilor;
- stabilirea limitelor, regulilor de disciplină;
- sistemul de pedeapsă-recompensă;
- atitudinea față de dezvăluirea secretului adopției;
- înțelegerea motivelor separării copiilor de părinții lor;
- capacitatea de a înțelege "relația" copilului cu familia sa de origine.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.